- condițiile de plată și de angajare; - condițiile de desfășurare a operațiunilor de transport rutier, în special în ceea ce privește regulile referitoare la perioadele de conducere și de odihnă ale conducătorilor auto, încărcarea vehiculelor, utilizarea în condiții de siguranță a vehiculelor rutiere, siguranța rutieră și protecția mediului. (2¹) În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), condiția de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită de la momentul în care persoana în cauză este reabilitată, potrivit reglementărilor în vigoare, sau, după caz, de la momentul în care au încetat cauzele pentru care a fost declarată inaptă. (2²) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), condiția de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită după o perioadă de 2 ani de la data la care operatorul de transport rutier sau întreprinderea pentru care persoana în cauză îndeplinea funcția de persoană desemnată a fost sancționat/sancționată pentru încălcări grave. (2³) Autoritatea competentă va stabili lista infracțiunilor considerate ca fiind grave, precum și lista infracțiunilor de natură comercială, care afectează onorabilitatea persoanei desemnate în sensul alin. (2) lit. a). (2⁴) Autoritatea competentă va stabili situațiile și circumstanțele în care încălcările legislației sunt considerate grave și afectează onorabilitatea persoanei desemnate în sensul alin. (2) lit. c). (2⁵) Dacă faptele la care se face referire la alin. (2³) și (2⁴) sunt săvârșite de transportatori rutieri comunitari pe teritoriul României, autoritatea competentă va informa autoritățile competente din statele membre în care sunt stabiliți aceștia în legătură cu faptele constatate și sancțiunile aplicate.
(1) Pentru dobândirea calității de operator de transport rutier, o întreprindere trebuie să obțină licența de transport, care se acordă în urma îndeplinirii cumulative a condițiilor de onorabilitate, capacitate financiară și competență profesională.
(2) Condiția de onorabilitate, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana desemnată:
a) nu a fost condamnată pentru infracțiuni grave, inclusiv infracțiuni de natură comercială;
b) nu a fost declarată inaptă pentru a conduce permanent și efectiv activitatea de transport rutier, conform prevederilor legale în vigoare;
c) nu a îndeplinit funcția de persoană desemnată pentru un operator de transport sau o întreprindere care a fost sancționat/sancționată pentru încălcări grave ale legislației cu privire la:
(3) Condiția de capacitate financiară constă în dispunerea unor resurse suficiente pentru a se asigura demararea în bune condiții a activității întreprinderii și buna administrare a acesteia. Condiția de capacitate financiară se consideră ca fiind îndeplinită numai dacă operatorul de transport rutier dispune de un nivel financiar de minimum 9.000 euro pentru primul autovehicul rutier și 5.000 euro pentru fiecare dintre celelalte autovehicule rutiere deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. Modul de evaluare a capacității financiare a unei întreprinderi se stabilește de autoritatea competentă.
(4) Condiția de competență profesională se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier este titulară a unui certificat de competență profesională eliberat de autoritatea competentă în condițiile stabilite de aceasta.
(5) Certificatul de competență profesională atestă deținerea nivelului necesar de cunoștințe stabilit de autoritatea competentă și se acordă în urma unei examinări scrise obligatorii, care poate fi completată cu o examinare orală în forma stabilită de autoritatea competentă.