LexistoriaDreptul la drept.

Accesul la activitatea de transport rutier

Azi

OUG 109/2005 · 12 articole

Abrogat la 4 decembrie 2011 · înlocuit de OG 27/2011. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Secțiunea 1 — Transportul rutier public

Articolul 17

(1) Pentru a efectua transport rutier public, operatorii de transport rutier trebuie să fie înregistrați în Registrul operatorilor de transport rutier, ținut de autoritatea competentă.

(2) Modul de întocmire, completare și gestionare privind Registrul operatorilor de transport rutier se stabilește de către autoritatea competentă.

Articolul 18

- condițiile de plată și de angajare; - condițiile de desfășurare a operațiunilor de transport rutier, în special în ceea ce privește regulile referitoare la perioadele de conducere și de odihnă ale conducătorilor auto, încărcarea vehiculelor, utilizarea în condiții de siguranță a vehiculelor rutiere, siguranța rutieră și protecția mediului. (2¹) În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), condiția de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită de la momentul în care persoana în cauză este reabilitată, potrivit reglementărilor în vigoare, sau, după caz, de la momentul în care au încetat cauzele pentru care a fost declarată inaptă. (2²) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), condiția de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită după o perioadă de 2 ani de la data la care operatorul de transport rutier sau întreprinderea pentru care persoana în cauză îndeplinea funcția de persoană desemnată a fost sancționat/sancționată pentru încălcări grave. (2³) Autoritatea competentă va stabili lista infracțiunilor considerate ca fiind grave, precum și lista infracțiunilor de natură comercială, care afectează onorabilitatea persoanei desemnate în sensul alin. (2) lit. a). (2⁴) Autoritatea competentă va stabili situațiile și circumstanțele în care încălcările legislației sunt considerate grave și afectează onorabilitatea persoanei desemnate în sensul alin. (2) lit. c). (2⁵) Dacă faptele la care se face referire la alin. (2³) și (2⁴) sunt săvârșite de transportatori rutieri comunitari pe teritoriul României, autoritatea competentă va informa autoritățile competente din statele membre în care sunt stabiliți aceștia în legătură cu faptele constatate și sancțiunile aplicate.

(1) Pentru dobândirea calității de operator de transport rutier, o întreprindere trebuie să obțină licența de transport, care se acordă în urma îndeplinirii cumulative a condițiilor de onorabilitate, capacitate financiară și competență profesională.

(2) Condiția de onorabilitate, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana desemnată:

a) nu a fost condamnată pentru infracțiuni grave, inclusiv infracțiuni de natură comercială;

b) nu a fost declarată inaptă pentru a conduce permanent și efectiv activitatea de transport rutier, conform prevederilor legale în vigoare;

c) nu a îndeplinit funcția de persoană desemnată pentru un operator de transport sau o întreprindere care a fost sancționat/sancționată pentru încălcări grave ale legislației cu privire la:

(3) Condiția de capacitate financiară constă în dispunerea unor resurse suficiente pentru a se asigura demararea în bune condiții a activității întreprinderii și buna administrare a acesteia. Condiția de capacitate financiară se consideră ca fiind îndeplinită numai dacă operatorul de transport rutier dispune de un nivel financiar de minimum 9.000 euro pentru primul autovehicul rutier și 5.000 euro pentru fiecare dintre celelalte autovehicule rutiere deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. Modul de evaluare a capacității financiare a unei întreprinderi se stabilește de autoritatea competentă.

(4) Condiția de competență profesională se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier este titulară a unui certificat de competență profesională eliberat de autoritatea competentă în condițiile stabilite de aceasta.

(5) Certificatul de competență profesională atestă deținerea nivelului necesar de cunoștințe stabilit de autoritatea competentă și se acordă în urma unei examinări scrise obligatorii, care poate fi completată cu o examinare orală în forma stabilită de autoritatea competentă.

Articolul 19

(1) Licența de transport se eliberează operatorului de transport rutier de către autoritatea competentă, are o valabilitate de 5 ani și se păstrează la sediul acestuia.

(2) Pentru fiecare dintre autovehiculele rutiere deținute de operatorul de transport rutier, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, și utilizate la operațiuni de transport rutier public, autoritatea competentă eliberează, la cerere, copii conforme ale licenței de transport. Numărul maxim de copii conforme ale licenței de transport corespunde numărului de autovehicule pentru care este îndeplinită condiția de capacitate financiară a operatorului de transport rutier.

(3) Perioada de valabilitate a copiilor conforme ale licenței de transport eliberate de autoritatea competentă este de minimum un an, fără a depăși perioada de valabilitate a licenței de transport.

(4) Copiile conforme ale licenței de transport nu sunt transmisibile și sunt personalizate de către emitent cu numărul de înmatriculare al autovehiculelor pentru care au fost emise.

Articolul 20

(1) Efectuarea transportului rutier public cu autovehicule deținute în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele prevăzute la art. 2, este permisă numai pe baza copiei conforme a licenței de transport valabile, emisă de autoritatea competentă.

(2) Copia conformă a licenței de transport se suspendă de către autoritatea competentă în cazul săvârșirii unor abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare privind transportul rutier și/sau protecția mediului, stabilite prin norme, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 21

Licența de transport se retrage de către autoritatea competentă în cazul în care operatorul de transport rutier nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care operatorul de transport a furnizat documente conținând informații eronate cu ocazia solicitării acordării acesteia.

Articolul 22

Întreprinderea care a dobândit calitatea de operator de transport rutier poate efectua transport rutier în cont propriu pe baza licenței de transport și a copiilor conforme ale acesteia existente la bordul autovehiculelor respective.

Secțiunea a 2-a — Transportul rutier pe cont propriu

Articolul 23

(1) Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, întreprinderile trebuie să fie înregistrate în Registrul întreprinderilor, ținut de autoritatea competentă.

(2) Registrul întreprinderilor se întocmește de către autoritatea competentă, modul de completare și gestionare fiind stabilit de aceasta.

Articolul 24

Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, o întreprindere trebuie să obțină un certificat de transport în cont propriu, care se acordă în urma îndeplinirii condiției de competență profesională.

Articolul 25

(1) Certificatul de transport în cont propriu se eliberează întreprinderii de către autoritatea competentă, are o valabilitate de 5 ani și se păstrează la sediul acesteia.

(2) Pentru fiecare dintre autovehiculele rutiere deținute de întreprindere, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, și utilizate la operațiuni de transport rutier în cont propriu, autoritatea competentă eliberează, la cerere, copii conforme ale certificatului de transport în cont propriu cu valabilitate de minimum un an, fără a depăși perioada de valabilitate a certificatului de transport în cont propriu.

(3) Copiile conforme ale certificatului de transport în cont propriu nu sunt transmisibile și sunt personalizate de către emitent cu numărul de înmatriculare al autovehiculelor pentru care au fost emise.

Articolul 26

Efectuarea transportului rutier în cont propriu cu un vehicul deținut este permisă numai pe baza copiei conforme valabile a certificatului de transport în cont propriu.

Articolul 26¹

(1) Întreprinderile pot efectua transport rutier în cont propriu în trafic național numai cu vehicule rutiere înmatriculate în România, deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția operațiunilor de transport efectuate conform prevederilor art. 12¹.

(2) Întreprinderile pot efectua transport rutier în cont propriu în trafic internațional numai cu autovehicule înmatriculate în România, deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Întreprinderile pot efectua transport rutier în interiorul spațiului comunitar și cu un ansamblu de vehicule în care semiremorca/remorca este înmatriculată într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

(4) Întreprinderile pot efectua transport rutier în afara spațiului comunitar cu un ansamblu de vehicule doar în condițiile în care semiremorca/remorca este înmatriculată în conformitate cu prevederile acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.

(5) Întreprinderile vor utiliza autovehicule conduse de cetățeni români, de cetățeni ai Uniunii Europene sau de cetățeni ai statelor nemembre ale Uniunii Europene cu drept de muncă în România, angajați ai acestora.

Articolul 27

(1) Certificatul de transport în cont propriu se retrage de către autoritatea competentă în cazul în care întreprinderea nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării acestuia sau în cazul în care întreprinderea a furnizat documente conținând informații eronate cu ocazia solicitării acordării acestuia.

(2) Copia conformă a certificatului de transport în cont propriu se suspendă de către autoritatea competentă în cazul săvârșirii unor abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare privind transportul rutier și/sau protecția mediului, stabilite prin norme, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(3) O întreprindere care deține numai certificate de transport în cont propriu nu poate executa transport rutier public.

Capitolul III — Accesul la activitatea de transport rutier · OUG 109/2005 · Lexistoria