(1) În cazul în care săvârșirea faptei prevăzute la art. 58 lit. an) are drept consecință blocarea unui sector de drum, odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale personalul prevăzut la art. 60 lit. a) va face mențiune în procesul-verbal de constatare a contravenției și despre obligația operatorului de transport/întreprinderii de a achita costurile aferente intervenției de degajare a sectorului de drum afectat.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), administratorul drumului întocmește devizul cuprinzând costurile aferente intervenției de degajare a sectorului de drum afectat și notifică operatorului de transport/întreprinderii, în termen de 7 zile de la data săvârșirii contravenției, obligația de a le achita în termen de 15 zile de la data primirii notificării.

(3) Operatorul de transport sau întreprinderea, după caz, poate contesta notificarea conform Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

, cu modificările și completările ulterioare.