LexistoriaDreptul la drept.

Contravenții și sancțiuni

Azi

OUG 109/2005 · 15 articole

Abrogat la 4 decembrie 2011 · înlocuit de OG 27/2011. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 57¹

Încălcarea dispozițiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență atrage răspunderea civilă, administrativă, contravențională sau penală, după caz.

Articolul 57²

Constituie contravenții, dacă nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale, următoarele fapte: a¹) efectuarea transportului rutier public de persoane în trafic național pe baza autorizației de transport internațional, cu îmbarcarea/debarcarea persoanelor între două puncte de pe teritoriul României;

a) efectuarea transportului rutier sau a activităților conexe acestuia fără a deține licență de transport, certificat de transport în cont propriu, licență pentru activități conexe, licență de traseu sau autorizație de transport internațional, document de transport pentru transportul de persoane prin servicii ocazionale, respectiv retrase, expirate sau declarate pierdute, după caz;

b) efectuarea transportului rutier cu un autovehicul fără a deține copia conformă a licenței de transport sau a certificatului de transport în cont propriu ori în baza unei copii conforme a licenței de transport sau a certificatului de transport în cont propriu suspendate, expirate, declarate pierdute sau necorespunzătoare tipului de transport efectuat ori care nu aparține întreprinderii sau operatorului de transport respectiv, după caz;

c) efectuarea transportului rutier cu un vehicul pentru care s-a dispus măsura imobilizării pentru nerespectarea prevederilor legale care impun imobilizarea vehiculului;

d) efectuarea transportului rutier în regim de cabotaj;

e) sustragerea de la efectuarea controlului în trafic rutier;

f) sustragerea sau obstrucționarea efectuării controlului la sediul întreprinderii sau al operatorului de transport rutier care efectuează activități de transport rutier sau activități conexe transportului rutier, după caz.

g) efectuarea activității de pregătire practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, fără a deține autorizație de școală de conducători auto sau autorizație de instructor auto, eliberată în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, ori având autorizația suspendată, anulată sau cu valabilitate depășită, după caz.

Articolul 57³

(1) De faptele menționate la art. 57² lit. a), b) și f) este răspunzătoare/răspunzător persoana desemnată și/sau administratorul întreprinderii, după caz.

(2) De faptele menționate la art. 57² lit. a), c), d) și e) este răspunzător conducătorul auto, după caz.

Articolul 57⁴

(1¹) Contravenția prevăzută la art. 57² lit. g) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 de lei.

(1) Se sancționează cu amendă aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, după caz:

a) de la 20.000 lei la 25.000 lei, fapta prevăzută la art. 57² lit. a), a¹) și d);

b) de la 15.000 lei (RON) la 20.000 lei (RON), fapta prevăzută la art. 57² lit. b);

c) de la 10.000 lei (RON) la 15.000 lei (RON), fapta prevăzută la art. 57² lit. f).

(2) Se sancționează cu amendă aplicată conducătorului auto român sau străin, după caz:

b) de la 7.500 lei (RON) la 10.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 57² lit. c) și e).

(3) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data aducerii la cunoștință a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională, jumătate din minimul amenzii prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, agentul constatator făcând mențiune în acest sens în procesul-verbal.

Articolul 58

Constituie contravenții următoarele fapte: , aprobată prin Legea nr. 2/1999 ; ; s¹) utilizarea legitimațiilor de transport tip card de către alte persoane decât de cele îndreptățite și în alte condiții decât cele recunoscute de lege;

a) efectuarea transportului rutier de mărfuri sau de persoane în trafic internațional de către un operator de transport rutier străin, având ca țară de tranzit sau de destinație România, fără existența la bordul vehiculului a autorizației de transport internațional;

b) efectuarea transportului rutier fără existența la bordul vehiculului a dovezii dreptului de deținere a vehiculului pentru vehiculele deținute în baza unui contract de închiriere sau de leasing;

c) efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate fără a emite legitimații de călătorie;

d) efectuarea transportului rutier de mărfuri sau de persoane în trafic național, cu ansambluri de vehicule la care remorca sau semiremorca nu este înmatriculată în România;

e) efectuarea transportului rutier de mărfuri fără existența la bordul vehiculului a documentului de transport sau a copiei conforme a licenței de transport ori a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu, după caz;

g) efectuarea transportului rutier de mărfuri perisabile în trafic internațional fără respectarea prevederilor Acordului cu privire la transporturile internaționale de produse perisabile și cu privire la mijloacele de transport speciale care trebuie folosite pentru aceste transporturi (ATP), adoptat la Geneva la 1 septembrie 1970, la care România a aderat prin Ordonanța Guvernului nr. 75/1998

i) efectuarea transportului rutier de persoane fără existența la bordul vehiculului a licenței de traseu sau a autorizației de transport, a documentului de transport corespunzător tipului de transport efectuat sau a copiei conforme a licenței de transport ori a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu, după caz;

j) efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic internațional fără respectarea prevederilor Acordului privind transportul internațional ocazional de călători cu autocarul și autobuzul (Acordul INTERBUS), semnat de România la Bruxelles la 2 octombrie 2000, ratificat prin Legea nr. 439/2002

k) efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic național cu persoane care nu sunt menționate în documentul de transport;

l) efectuarea transportului rutier de către conducătorul auto fără existența la bordul vehiculului a certificatului de competență profesională sau a dovezii angajării acestuia de către întreprindere în cazul în care vehiculul este deținut în baza unui contract de leasing sau de închiriere;

m) utilizarea de către întreprindere sau de către operatorul de transport a unor conducători auto fără contract de muncă, aviz medical, aviz psihologic sau certificat de competență profesională;

n) refuzul nejustificat al accesului la serviciile autogării, aplicarea tarifelor discriminatorii pentru accesul la serviciile autogării, precum și condiționarea accesului la serviciile autogării de obligativitatea serviciului de vânzare a legitimațiilor de călătorie;

o) permiterea accesului la serviciile autogării al vehiculelor operatorilor de transport rutier cu care nu a fost încheiat contract, al vehiculelor operatorilor de transport rutier care nu au prevăzută autogara respectivă ca punct de oprire în graficul de circulație, precum și al vehiculelor operatorilor de transport rutier cu care se efectuează transport rutier de persoane prin servicii regulate speciale sau ocazionale;

p) lipsa de la sediul autogării a contractelor pentru accesul la serviciile acesteia;

q) nerespectarea prevederilor licenței de traseu, ale autorizației de transport internațional sau ale graficului de circulație;

r) înstrăinarea documentelor necesare efectuării transporturilor rutiere, precum și utilizarea acestora de către o persoană fizică sau juridică, alta decât titularul, ori utilizarea lor completate necorespunzător;

s) călătoria fără legitimație de călătorie valabilă la transportul rutier public de persoane prin servicii regulate;

ș) efectuarea transportului rutier de către conducători auto care nu dețin certificat de competență profesională;

t) neoprirea în trafic a vehiculului la semnalul regulamentar al inspectorilor;

ț) transportul rutier de persoane pe un traseu județean, interjudețean sau internațional al mai multor persoane decât numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii;

u) utilizarea de conducători auto fără drept de muncă în România;

v) efectuarea de transporturi rutiere prin servicii regulate speciale în trafic național sau internațional cu persoane care nu au în posesia lor legitimații eliberate de beneficiarul transportului;

w) efectuarea de transporturi rutiere în cont propriu cu persoane care nu au în posesia lor documente eliberate de întreprindere, din care să rezulte că transportul este în cont propriu;

x) efectuarea de activități de intermediere a operațiunilor de transport rutier public fără existența contractelor de transport stabilite de prezenta ordonanță de urgență;

y) efectuarea de transport rutier de mărfuri și/sau de persoane cu alte vehicule decât cele destinate prin construcție categoriei, respectiv tipului de transport;

z) nedeținerea la sediul întreprinderilor sau al operatorilor de transport a documentelor de transport, a cărților de identitate ale vehiculelor, a dovezilor dreptului de deținere a vehiculelor pentru vehiculele deținute temporar în folosință sau a evidenței autorizațiilor de transport internațional pentru transportul rutier internațional de marfă ori a contractelor pentru serviciile autogării, după caz.

aa) prezentarea de către întreprindere/operatorul de transport rutier, operatorii de activități conexe sau de către conducătorii auto a documentelor emise de către autoritatea competentă plastifiate ori în copie sau în oricare altă formă ori condiții decât cele în care au fost eliberate;

ab) utilizarea de către întreprinderile deținătoare de certificat de transport în cont propriu, la efectuarea transporturilor de persoane, a unor vehicule deținute cu nerespectarea condițiilor prevăzute la art. 12;

ac) efectuarea transportului rutier de mărfuri cu un autovehicul condus de un conducător auto, cetățean al unui stat din afara Uniunii Europene, fără ca acesta să dețină atestat de conducător auto, la care se face referire la art. 3 alin. (3), respectiv în anexa III la Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 881/92, astfel cum a fost amendat de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 484/2002;

ad) neîndeplinirea obligațiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier și operatorilor de activități conexe transportului rutier;

ae) efectuarea de către școlile de conducători auto a pregătirii persoanelor fără respectarea programei de pregătire aprobate;

af) nerespectarea de către școlile de conducători auto a prevederilor privind evidența cursanților;

ag) utilizarea de către școlile de conducători auto, în cadrul procesului de pregătire, a personalului de pregătire teoretică și practică, care nu îndeplinește condițiile prevăzute de reglementările în vigoare;

ah) utilizarea de către școlile de conducători auto sau de către instructorii auto, autorizați în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, în procesul de pregătire, a vehiculelor rutiere care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de reglementările în vigoare;

ai) nerespectarea de către școlile de conducători auto sau de către persoana desemnată care conduce și organizează activitatea școlii de conducători auto a obligațiilor ce îi revin conform legislației în vigoare.

aj) efectuarea transportului de mărfuri cu depășirea cu până la 20% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care depășește 12 tone sau cu până la 25% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care nu depășește 12 tone;

ak) efectuarea transportului de mărfuri cu depășirea cu cel puțin 20% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care depășește 12 tone sau cu cel puțin 25% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care nu depășește 12 tone;

al) efectuarea transportului rutier cu vehicule rutiere care prezintă defecțiuni tehnice majore;

am) efectuarea transportului rutier cu vehicule rutiere care prezintă defecțiuni tehnice periculoase.

an) efectuarea transportului de mărfuri sau de persoane pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca autovehiculele să fie dotate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune ori fără a avea montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate;

ao) circulația autovehiculelor cu lanțuri montate pe roți, pe porțiunile de drum care nu sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

Articolul 59

c¹) de la 5.000 lei la 8.000 lei, faptele care au avut ca urmare consecința prevăzută la art. 62²; (4¹) Se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, aplicabilă școlilor de conducători auto sau instructorilor auto autorizați ori persoanei desemnate, după caz, faptele prevăzute la art. 58 lit. ae), af), ag), ah) și ai). (4²) Se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, aplicabilă școlilor de conducători auto, nerespectarea prevederilor art. 48¹² alin. (2) și ale art. 48¹³. (4³) Se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, aplicabilă instructorilor auto prevăzuți la art. 48¹⁴ alin. (1), pentru nerespectarea prevederilor art. 48¹⁴.

(1) Se sancționează cu amendă aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, după caz:

a) de la 1.000 lei la 1.500 lei, faptele prevăzute la art. 58 lit. a), b), e), i), q), aa) și aj);

b) de la 2.500 lei la 4.000 lei, faptele prevăzute la art. 58 lit. ak), al), an) și ao);

c) de la 4.000 lei la 5.000 lei, faptele prevăzute la art. 58 lit. m), u), y), z), ab), ac), ad) și am);

d) de la 7.000 lei la 9.000 lei, faptele prevăzute la art. 58 lit. g), j), k) și r);

e) de la 10.000 lei la 15.000 lei, fapta prevăzută la art. 58 lit. d).

(2) Se sancționează cu amendă aplicată întreprinderilor care efectuează activități conexe transportului rutier:

a) de la 7.000 lei la 9.000 lei, faptele prevăzute la art. 58 lit. o), p) și ad);

b) de la 10.000 lei (RON) la 15.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. n) și x).

(3) Se sancționează cu amendă aplicată conducătorului auto:

a) de la 500 lei la 1.000 lei, fapta prevăzută la art. 58 lit. l) și s¹);

b) de la 1.000 lei la 2.000 lei, faptele prevăzute la art. 58 lit. ș) și w);

c) de la 2.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. c), t), ț) și v).

(4) Se sancționează cu amendă de la 100 lei (RON) la 300 lei (RON), aplicată persoanei care călătorește fără legitimație de călătorie, fapta prevăzută la art. 58 lit. s).

(5) Contravenientul poate achită, în termen de cel mult 48 de ore de la data aducerii la cunoștință a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională, jumătate din minimul amenzii prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 59¹

În cazul în care din documentele prezentate de conducătorul auto nu poate fi identificată întreprinderea sau operatorul de transport rutier, amenda se aplică acestuia.

Articolul 60

Contravențiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență se constată și se sancționează de către:

a) personalul autorității competente împuternicit în acest scop;

b) ofițeri/agenți ai poliției rutiere;

c) ofițeri/agenți ai poliției de frontieră în punctele de trecere a frontierei;

d) personalul cu atribuții de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, conform competențelor acordate.

Articolul 61

(1) Controlul vehiculelor rutiere înmatriculate în alte state, cu care se efectuează operațiuni de transport rutier pe teritoriul României, se realizează de către personalul autorității competente împuternicit în acest scop.

(2) În situația în care la efectuarea controlului prevăzut la alin. (1) s-au constatat încălcări ale prevederilor legale în vigoare care reglementează domeniul transporturilor rutiere, se imobilizează vehiculul rutier în condiții de siguranță și securitate ale transportului și, dacă este cazul, se procedează la ridicarea plăcuțelor de înmatriculare până la îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea efectuării transportului și se aplică sancțiunea corespunzătoare celor constatate.

(3) Permisiunea privind reluarea efectuării transportului se acordă cu condiția achitării amenzii aplicate în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare sau cu condiția plății unei sume egale cu aceasta direct către organismul al cărui agent constatator a aplicat sancțiunea contravențională, urmând ca în conformitate cu prevederile legale această sumă să fie restituită sau vărsată la contul de amenzi al Trezoreriei Statului, conform cu hotărârea definitivă a instanței judecătorești în cazul formulării unei contestații.

(4) Pentru abateri de la prevederile prezentei ordonanțe de urgență sunt exceptate de la imobilizare vehiculele care transportă animale vii, mărfuri perisabile sau sub temperatură controlată.

Articolul 61¹

În cazul circulației unui vehicul rutier care depășește masa totală maximă autorizată, precum și în cazul nerespectării prevederilor art. 34² alin. (3), pe lângă sancțiunea contravențională corespunzătoare, se procedează la imobilizarea acestuia în condiții de siguranță rutieră, până la îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea transportului.

Articolul 62

(1¹) În cazul utilizării unui autovehicul pentru pregătirea practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, fără a deține autorizație de școală de conducători auto sau autorizație de instructor auto, se suspendă dreptul de utilizare a autovehiculului prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, aplicându-se și sancțiunea contravențională corespunzătoare. (2¹) Măsura de suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculului se aplică pentru o perioadă de 6 luni și se realizează prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, aplicându-se și sancțiunea contravențională corespunzătoare.

(1) În cazul utilizării pentru transport a unui vehicul, fără a se putea face dovada că se dețin următoarele documente valabile, după caz: licența de transport, copia conformă a acesteia, certificat de transport în cont propriu, copia conformă a acestuia, licența de traseu, autorizația specială de transport, autorizația de transport internațional sau documentul de transport persoane, prin servicii ocazionale, după caz, ori în cazul depășirii cu minimum 10% a masei maxime autorizate pentru cel puțin o axă, se suspendă dreptul de utilizare a autovehiculului prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, aplicându-se și sancțiunea contravențională corespunzătoare.

(2) Inspectorii de trafic, precum și ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri au dreptul să rețină documentele prevăzute la alin. (1) și (1¹), dacă acestea au valabilitatea depășită sau nu sunt conforme cu transportul efectuat, precum și plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare.

(3) Plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare și o copie a proceselor-verbale de constatare a contravenției și de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare se predau, în termen de maximum 3 zile, inspectoratului județean de poliție, respectiv Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, care notifică deținătorului autovehiculului faptul că suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare încetează la 6 luni de la data procesului-verbal de reținere a acestora.

(5) Suspendarea notificată a dreptului de utilizare a unui autovehicul încetează, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatele de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) au trecut cel puțin 30 de zile de la data procesului-verbal de reținere;

b) se depune dovada achitării amenzii contravenționale.

(6) După epuizarea unui termen notificat de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul, dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenționale, se notifică deținătorului prelungirea suspendării pentru încă 6 luni.

(7) Dacă în decurs de cel mult 12 luni de la încetarea ultimei suspendări a dreptului de utilizare a autovehiculului se aplică o nouă suspendare, nu se mai poate beneficia de reducerea termenului prevăzut la alin. (5) lit. a).

(8) Pe perioada suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul acesta nu poate fi reînmatriculat.

(2) Suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului operează din momentul încheierii procesului-verbal de reținere, chiar dacă s-au reținut doar plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

(3) Procedurile de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, prevăzute la art. I pct. 6, art. II pct. 7 și art. III pct. 2, se stabilesc prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului transporturilor și infrastructurii, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."

"Art. V. - Împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ, în condițiile legii."

Articolul 62¹

(1) În cazul utilizării la transport a unui vehicul rutier care prezintă defecțiuni tehnice majore și/sau periculoase, se suspendă dreptul de utilizare a vehiculului prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, a certificatului de înmatriculare și prin anularea inspecției tehnice periodice, aplicându-se și sancțiunea contravențională corespunzătoare de către personalul competent potrivit legii.

(2) Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, a certificatului de înmatriculare și prin anularea inspecției tehnice periodice încetează, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatul de înmatriculare prevăzute la alin. (1) se restituie, la cerere, după prezentarea dovezii privind efectuarea unei inspecții tehnice în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare în conformitate cu legislația în vigoare.

Articolul 62² — privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002

(1) În cazul în care săvârșirea faptei prevăzute la art. 58 lit. an) are drept consecință blocarea unui sector de drum, odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale personalul prevăzut la art. 60 lit. a) va face mențiune în procesul-verbal de constatare a contravenției și despre obligația operatorului de transport/întreprinderii de a achita costurile aferente intervenției de degajare a sectorului de drum afectat.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), administratorul drumului întocmește devizul cuprinzând costurile aferente intervenției de degajare a sectorului de drum afectat și notifică operatorului de transport/întreprinderii, în termen de 7 zile de la data săvârșirii contravenției, obligația de a le achita în termen de 15 zile de la data primirii notificării.

(3) Operatorul de transport sau întreprinderea, după caz, poate contesta notificarea conform Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 63

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 64

Împotriva măsurii de retragere sau suspendare a unuia dintre documentele prevăzute în prezenta ordonanță de urgență sau de respingere a cererii de eliberare a unuia dintre documentele respective operatorul de transport rutier sau întreprinderea, după caz, se poate adresa cu plângere instanțelor de contencios administrativ, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 .