Cheltuielile eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s) sunt finanțate din următoarele surse, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene: a) ajutor de stat individual, în sumă nominală de până la 94,45 milioane euro, plătit în echivalent lei; a) ajutor de stat individual, în sumă nominală de până la 38,00 milioane euro, plătit în echivalent lei; b) în cazul în care este efectuată, contribuția în natură a Ford prin beneficiar constă exclusiv în active corporale noi; beneficiarul utilizează contribuția în natură a Ford pentru proiectul de investiții destinat producerii de automobile la valoarea la care s-a contribuit, drept contribuție proprie, dar nu la o valoare mai mare decât valoarea de piață; c) contribuția financiară a Ford prin beneficiar, într-un cuantum ce acoperă diferența dintre totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de automobile și ajutorul de stat individual acordat pentru acest proiect, respectiv contribuția în natură a Ford, după caz.