LexistoriaDreptul la drept.

Proiectele de investiții

Azi

OUG 109/2008 · 20 articole

Articolul 16

Furnizorul acordă ajutorul de stat individual exclusiv pentru realizarea de către beneficiar, în amplasament, a proiectelor de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș).

Articolul 17

Beneficiarul realizează în amplasament proiectele de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș), precum și proiectul de investiții suplimentare definit conform art. 7 lit. w) .

Articolul 17¹

Beneficiarul contribuie la dezvoltarea regională prin plata de taxe și impozite la bugetul general consolidat conform dispozițiilor legale și prevederilor contractuale.

Articolul 18

Descrierea și caracteristicile proiectelor de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș) au făcut obiectul notificării ajutorului de stat aprobat prin Decizia Comisiei Europene.

Secțiunea 1 — Proiectul de investiții destinat producerii de automobile

Articolul 19

Proiectul de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s) reprezintă investițiile inițiale legate de extinderea, modernizarea substanțială și dezvoltarea unității existente, inclusiv crearea de noi capacități în vederea producerii de noi tipuri de automobile, care are ca rezultat schimbări fundamentale ale întregului proces de producție.

Articolul 20

Ford va restructura producția de automobile existentă în cadrul societății controlate, va schimba fundamental procesul de producție și va extinde semnificativ instalațiile existente și capacitatea de producție, de la un volum redus de asamblare la un volum ridicat, modern, de producție a unității, prin intermediul a două linii de producție, fiecare având o capacitate tehnică de 150.000 de automobile pe an, integrate în mod complet în operațiunile de producție ale Ford în Europa.

Articolul 20¹

Ca urmare a implementării proiectului de investiții astfel cum este definit la art. 7 lit. s) , Societatea FORD ROMANIA - S.A. realizează un volum al producției de automobile în perioada 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2017 de 810.000 unități. Beneficiarul transmite anual furnizorului un raport prin care se certifică volumul producției realizate elaborat de către o firmă de audit independentă.

Articolul 20²

În cazul în care obligația prevăzută la art. 20¹ nu se realizează, Societatea FORD ROMANIA - S.A. implementează și finalizează un proiect de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) , perioada de realizare a volumului de producție de automobile de 810.000 unități urmând a se extinde până la data de 31 decembrie 2025. Societatea FORD ROMANIA - S.A. are obligația de a notifica Ministerului Finanțelor Publice imposibilitatea realizării volumelor de automobile prevăzute la art. 20¹ înainte de 31 decembrie 2017.

Articolul 21

Procesele actuale de producție aplicate în diferitele părți ale uzinei sau ale atelierelor de producție vor fi schimbate fundamental și vor fi extinse pe parcursul derulării investiției.

Secțiunea a 2-a — Proiectul de investiții destinat producerii de motoare

Articolul 22

Proiectul de investiții destinat producerii de motoare astfel cum este definit la art. 7 lit. ș) reprezintă investițiile inițiale legate de modernizarea totală și dezvoltarea facilităților existente în amplasament, inclusiv crearea unei noi linii de producție destinate producerii de motoare, care are ca rezultat schimbări fundamentale ale întregului proces de producție și o capacitate de 300.000 de motoare pe an.

Articolul 22¹

Ca urmare a implementării proiectului de investiții, beneficiarul realizează un volum al producției de motoare în perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2017 de 1.500.000 unități. Beneficiarul transmite anual furnizorului un raport prin care se certifică volumul producției realizate elaborat de către o firmă de audit independentă.

Articolul 22²

În cazul în care obligația prevăzută la art. 22¹ nu se realizează, Societatea FORD ROMANIA - S.A. implementează și finalizează un proiect de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) , perioada de realizare a volumului de producție de motoare de 1.500.000 unități urmând a se extinde până la data de 31 decembrie 2025. Societatea FORD ROMANIA - S.A. are obligația de a notifica Ministerului Finanțelor Publice imposibilitatea realizării volumelor de motoare prevăzute la art. 22¹ înainte de 31 decembrie 2017.

Secțiunea a 3-a — Calendarul proiectelor de investiții

Articolul 23

(1) Proiectul de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s) se realizează în perioada 2008-31 decembrie 2012.

(2) Cuantumul investițiilor și al cheltuielilor eligibile pentru ajutorul de stat individual aferent proiectului de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s) , exprimat în valori nominale, este defalcat pe ani investiționali, potrivit tabelului nr. 1 din anexa nr. 1 .

Articolul 23¹

Investițiile suplimentare în valoare de minimum 100 mil. euro, echivalent în lei, destinat producerii de automobile noi, aferente proiectului de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) , se realizează începând cu anul 2016 până la data de 31 decembrie 2019.

Articolul 24

(1) Proiectul de investiții destinat producerii de motoare astfel cum este definit la art. 7 lit. ș) se realizează în perioada 2010-31 decembrie 2012.

(2) Cuantumul investițiilor și al cheltuielilor eligibile pentru ajutorul de stat individual aferent proiectului de investiții destinat producerii de motoare astfel cum este definit la art. 7 lit. ș), exprimat în valori nominale, este defalcat pe ani investiționali, potrivit tabelului nr. 2 din anexa nr. 1 .

Articolul 24¹

Investițiile suplimentare în valoare de minimum 30 mil. euro, echivalent în lei, destinat producerii de motoare, aferente proiectului de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) , se realizează începând cu anul 2016 până la data de 31 decembrie 2019.

Secțiunea a 4-a — Sursele de finanțare ale celor două proiecte de investiții

Articolul 25

Cheltuielile eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s) sunt finanțate din următoarele surse, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene: a) ajutor de stat individual, în sumă nominală de până la 94,45 milioane euro, plătit în echivalent lei; a) ajutor de stat individual, în sumă nominală de până la 38,00 milioane euro, plătit în echivalent lei; b) în cazul în care este efectuată, contribuția în natură a Ford prin beneficiar constă exclusiv în active corporale noi; beneficiarul utilizează contribuția în natură a Ford pentru proiectul de investiții destinat producerii de automobile la valoarea la care s-a contribuit, drept contribuție proprie, dar nu la o valoare mai mare decât valoarea de piață; c) contribuția financiară a Ford prin beneficiar, într-un cuantum ce acoperă diferența dintre totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de automobile și ajutorul de stat individual acordat pentru acest proiect, respectiv contribuția în natură a Ford, după caz.

Articolul 26

Cheltuielile eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de motoare astfel cum este definit la art. 7 lit. ș) sunt finanțate din următoarele surse, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene:

a) ajutor de stat individual, în suma nominală de până la 37,00 milioane euro, plătit în echivalent lei;

b) în cazul în care este efectuată, contribuția în natură a Ford prin beneficiar poate consta exclusiv în active corporale noi; beneficiarul utilizează contribuția în natură a Ford pentru proiectul de investiții destinat producerii de motoare la valoarea la care s-a contribuit drept contribuție proprie, dar nu la o valoare mai mare decât valoarea de piață;

c) contribuția financiară a Ford prin beneficiar, într-un cuantum ce acoperă diferența dintre totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de motoare și ajutorul de stat individual acordat pentru acest proiect, respectiv contribuția în natură a Ford, după caz.

Articolul 27

(1) Contribuția financiară a Ford prin beneficiar la realizarea investițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se realizează cu respectarea Deciziei Comisiei Europene.

(2) Contribuția proprie a Ford prin beneficiar, precum și contribuția proprie a beneficiarului, în termenii descriși mai sus, nu fac obiectul niciunui alt ajutor de stat pentru aceleași cheltuieli eligibile.

Articolul 27¹

Proiectul de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) se realizează și se finalizează de către Societatea FORD ROMANIA - S.A. exclusiv din surse proprii sau atrase fără implicarea vreunei intervenții a statului român.