LexistoriaDreptul la drept.

OUG 109/2008

Azi

Text integral · 97 articole

Capitolul I — Dispoziții generale

Articolul 1

(1) Se aprobă acordarea unui ajutor de stat individual în valoare nominală de până la 75 milioane euro, în echivalent lei, de către Ministerul Finanțelor Publice, denumit în continuare furnizor, pentru Societatea Comercială FORD ROMÂNIA - S.A., denumită în continuare beneficiar.

(2) Ajutorul de stat prevăzut la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale.

Articolul 2

(1) Furnizorul acordă ajutorul de stat individual sub condiția implementării și finalizării de către beneficiar a celor două proiecte de investiții prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, utilizând tehnologie de vârf, în amplasamentul prevăzut la art. 7 lit. b) .

(2) Ajutorul de stat pentru cele două proiecte de investiții se acordă de furnizor sub forma unei rambursări parțiale a cheltuielilor eligibile prevăzute la cap. VII, realizate efectiv de beneficiar, în termenii și în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 3

Furnizorul sprijină realizarea, potrivit calendarului prevăzut la art. 23 și 24 , a:

a) proiectului de investiții destinat producerii de automobile;

b) proiectului de investiții destinat producerii de motoare, prin acordarea de ajutor de stat individual regional, pentru investiții inițiale, în conformitate cu legislația din România și acquis-ul comunitar în domeniul ajutorului de stat.

Articolul 4

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni aprobat prin Legea nr. 36/2008 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Comerciale "Automobile Craiova" - S.A. și în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, Ford implementează fiecare dintre cele două proiecte de investiții, prin intermediul beneficiarului.

Articolul 5

Ajutorul de stat individual prevăzut în prezenta ordonanță de urgență notificat Comisiei Europene la 19 decembrie 2007 cu nr. N767/2007, este autorizat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2008) 1.613 din 30 aprilie 2008.

Articolul 6

Acordarea ajutorului de stat în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se face cu respectarea principiilor referitoare la proiectele mari de investiții prevăzute în Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale, așa cum sunt definite în continuare, în orice alte documente care fac parte din acquis-ul comunitar, cu relevanță pentru derularea acestei ordonanțe de urgență, în Decizia Comisiei Europene nr. C (2008) 1.613 din 30 aprilie 2008, precum și în legislația română în vigoare.

Capitolul II — Definirea termenilor

Articolul 7

În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) ajutor de stat individual - ajutor de stat regional, acordat beneficiarului pentru două proiecte de investiții constând în proiectul de investiții destinat producerii de automobile, respectiv proiectul de investiții destinat producerii de motoare, ca sumă nerambursabilă, plătită în mai multe tranșe și care constituie o rambursare parțială a cheltuielilor eligibile realizate efectiv de beneficiar, în temenii și în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;

b) amplasament - bunurile mobile și imobile identificate ca bunuri principale în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, respectiv:

1. toate bunurile mobile și imobile construite pe terenul platformă industrială Daewoo, în suprafață de 1.091.421 mý pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 0011 de către Ministerul Industriei la data de 30 octombrie 1992, afectate producției de automobile inclusiv, situate faptic pe terenul platformă industrială Daewoo;

2. terenul platformă industrială Daewoo, în suprafață de 1.091.421 mý, pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 0011 de către Ministerul Industriei la data de 30 octombrie 1992;

3. alte bunuri imobile descrise în anexa nr. 9 la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni;

4. bunuri mobile aflate în inventarul societății controlate care sunt afectate procesului de producție de automobile sau transportului de bunuri și persoane;

c) an investițional - perioada neîntreruptă de 12 luni calendaristice consecutive, începând de la sfârșitul anului calendaristic. Primul an investițional începe la data transferului dreptului de proprietate al acțiunilor, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, și se va încheia la data de 31 decembrie 2008;

d) automobile - autovehicule destinate transportului de pasageri și autovehicule cu destinație comercială, incluzând piesele și componentele acestora;

e) beneficiar - beneficiarul ajutorului de stat individual, respectiv Societatea Comercială FORD ROMÂNIA - S.A.;

f) cheltuieli eligibile - cheltuielile efectuate de către beneficiar în vederea realizării celor două proiecte de investiții, stabilite potrivit prevederilor cap. VII și acceptate de furnizor, în conformitate cu prevederile din Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale și din decizia de autorizare a Comisiei Europene, pe baza cărora se acordă ajutorul de stat individual;

g) contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni - Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 61 din 12 septembrie 2007, încheiat între Ford Motor Company și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, având ca obiect 72,40316% din acțiunile deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Societatea Comercială «Automobile Craiova» - S.A., modificat prin act adițional;

h) cursul de schimb valabil la data plății tranșelor de ajutor de stat - cursul de schimb al euro față de leu stabilit de Banca Națională a României, valabil la data ordonanțării de plată;

i) data finalizării proiectelor de investiții - data la care respectivul proiect de investiții este finalizat, respectiv 31 decembrie 2012;

j) Decizia Comisiei Europene - Decizia Comisiei Europene nr. C (2008) 1.613 din 30 aprilie 2008, prin care se autorizează ajutorul de stat individual;

k) Ford - Ford Motor Company, o societate înființată potrivit legilor statului Delaware (SUA), cu sediul social în One American Road, Dearborn, Michigan 48126 (SUA), inclusiv o filială deținută (direct sau indirect) de Ford Motor Company, căreia Ford Motor Company poate să îi transmită obligațiile impuse prin prezenta ordonanță de urgență. În cazul în care Ford Motor Company transmite obligațiile sale existente în temeiul acestei ordonanțe de urgență către o astfel de filială, Ford Motor Company va trebui să informeze furnizorul și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fără întârziere nejustificată, și va asigura că filiala cesionară respectă în totalitate obligațiile sale ce decurg din prezenta ordonanță de urgență;

l) furnizor - autoritatea publică care acordă ajutorul de stat individual, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul București, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5;

m) intensitate - procentul calculat pentru fiecare dintre cele două proiecte de investiții, exprimat în echivalent subvenție brută, dintre valoarea actualizată a ajutorului de stat acordat de furnizor și valoarea actualizată a cheltuielilor eligibile aferente respectivului proiect de investiții, potrivit prevederilor Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale;

n) Linii directoare privind ajutoarele de stat regionale - Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013, adoptate de Comisia Europeană și publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 54 din 4 martie 2006, cu aplicabilitate în Uniunea Europeană de la data de 1 ianuarie 2007;

o) informații transmise de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - informațiile transmise de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului privind stadiul realizării obligațiilor asumate de Ford, potrivit art. 7 .2. din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni;

p) motoare - noua generație de motoare utilizate pentru automobilele concepute de Ford și care vor fi produse după realizarea proiectului de investiții destinat producerii de motoare;

q) abrogată;

r) proiectele de investiții - fiecare în parte este denumit proiectul de investiții - înseamnă:

1. proiectul de investiții destinat producerii de automobile;

2. proiectul de investiții destinat producerii de motoare;

s) proiectul de investiții destinat producerii de automobile - proiectul în care urmează a se investi, în valoare nominală, o sumă totală de 618,14 milioane euro, în echivalent lei, pentru producerea de automobile noi; valoarea actualizată a cheltuielilor eligibile este prevăzută în anexa nr. 3 ;

ș) proiectul de investiții destinat producerii de motoare - proiectul în care urmează a se investi, în valoare nominală, o sumă totală de 250,95 milioane euro, în echivalent lei, pentru producerea motoarelor; valoarea actualizată a cheltuielilor eligibile este prevăzută în anexa nr. 3 ;

t) raportul de investiție - raportul final, întocmit de beneficiar și asumat de Ford, auditat din punct de vedere tehnic și economic de o firmă independentă recunoscută în domeniu, prezentat furnizorului și care va fi transmis Comisiei Europene;

ț) abrogată;

u) valoarea actualizată - suma ajutorului de stat individual, respectiv a cheltuielilor eligibile, rezultată din aplicarea la suma nominală a ratei de referință, stabilită de Comisia Europeană, de 5,42%, de la data notificării cazului N767/2007; valorile actualizate sunt utilizate exclusiv pentru calculul intensităților exprimate în echivalent subvenție brută;

v) valoarea nominală - suma ajutorului de stat individual, respectiv a cheltuielilor eligibile la care nu se aplică rata de referință, stabilită de Comisia Europeană, de 5,42%, de la data notificării cazului N767/2007.

w) proiect de investiții suplimentare - investiții suplimentare distincte față de cele definite la lit. s) și ș) din prezentul articol, constând în achiziționarea de active corporale și necorporale în valoare totală de minimum 130 mil. euro, în echivalent lei, din care minimum 100 mil. euro, în echivalent lei, destinat producerii de automobile noi și minimum 30 mil. euro, în echivalent lei, destinat producerii de motoare, realizate începând cu anul 2016 până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2019, cu scopul producerii volumelor de automobile și motoare prevăzute la art. 20¹ și 22¹ ;

x) raportul de realizare a proiectului de investiții suplimentare - un raport emis de către Societatea FORD ROMANIA - S.A., care conține: o descriere și o cuantificare a valorii activelor aferente proiectului de investiții suplimentare astfel cum este definit la lit. w) , gradul de realizare a proiectului de investiții suplimentare, precizarea perioadei de realizare a investiției suplimentare, date privind volumul producției de automobile și motoare realizate în perioade 2013-2019. Raportul va fi transmis Ministerului Finanțelor Publice până cel mai târziu la data de 29 februarie 2020;

y) unitatea de implementare - structura din cadrul Ministerului Finanțelor Publice responsabilă cu aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și cu monitorizarea investiției suplimentare și a volumului de producție de automobile și a volumului de producție de motoare.

Capitolul III — Scopul ordonanței de urgență

Articolul 8

Potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, furnizorul acordă beneficiarului ajutor de stat individual în valoare nominală totală de până la 75 milioane euro, în echivalent lei la cursul de schimb valabil la data efectuării plății tranșelor de ajutor de stat, sub condiția realizării celor două proiecte de investiții.

Articolul 9

Societatea Comercială FORD ROMÂNIA - S.A. implementează și finalizează cele două proiecte de investiții pentru a beneficia de ajutorul de stat.

Articolul 10

Nivelul maxim al ajutorului de stat individual acordat beneficiarului, exprimat în valoare actualizată, precum și cel al intensității aferente fiecărui proiect de investiții nu depășesc plafoanele prevăzute în Decizia Comisiei Europene.

Articolul 11

Ajutorul de stat individual se acordă pentru implementarea fiecărui proiect de investiții în amplasament, după cum urmează:

a) ajutor de stat în valoare nominală de până la 38,00 milioane euro pentru proiectul de investiții destinat producerii de automobile, în echivalent lei;

b) ajutor de stat în valoare nominală de până la 37,00 milioane euro pentru proiectul de investiții destinat producerii de motoare, în echivalent lei.

Articolul 12

Obiectivul acordării ajutorului de stat individual pentru proiectele de investiții constă în susținerea dezvoltării Regiunii Sud-Vest a României, în conformitate cu Harta ajutoarelor de stat regionale pentru România, aprobată prin Decizia Comisiei Europene nr. N2 din 24 ianuarie 2007.

Articolul 12¹

(1) Începând cu anul 2016 până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2019, Societatea FORD ROMANIA - S.A. realizează și finalizează, exclusiv din surse proprii sau atrase fără implicarea vreunei intervenții a statului român, un proiect de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) cu scopul producerii volumelor de automobile și motoare prevăzute la art. 20² și, respectiv, la art. 22² .

(2) Societatea FORD ROMANIA - S.A. are obligația de a notifica Ministerul Finanțelor Publice cu privire la data începerii realizării investiției suplimentare.

Capitolul IV — Abrogat.

Articolul 13

Abrogat cel târziu la 20 martie 2012 · de OUG nr. 5/2012

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Având în vedere prevederile din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, beneficiarul ajutorului de stat individual reprezintă societatea definită prin următoarele elemente:

a) societatea controlată, care implementează și finalizează cele două proiecte de investiții pentru care se acordă ajutorul de stat individual;

b) persoana juridică, obiect al modificărilor situației juridice ce intervin potrivit art. 7.2 și anexei nr. 3 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, care deține și/sau exploatează amplasamentul.

Articolul 14

Abrogat cel târziu la 20 martie 2012 · de OUG nr. 5/2012

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

În cazul modificării situațiilor juridice ce intervin potrivit art. 7.2 și anexei nr. 3 din contractul de vânzare-cumpărare, Ford prezintă de îndată furnizorului următoarele documente justificative privind modificările intervenite:

a) certificat constatator, în original, emis de oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde își are sediul beneficiarul, în care să se menționeze următoarele informații: datele de identificare, codul unic de înregistrare, asociații și reprezentanții legali ai beneficiarului, domeniul de activitate principal și toate domeniile secundare de activitate, punctele de lucru ale beneficiarului;

b) certificate de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în original sau în copie legalizată, eliberate în condițiile legii, inclusiv pentru punctele de lucru;

c) document din care să rezulte deschiderea de către beneficiar a unui cont separat în care se efectuează operațiunile legate de ajutorul de stat individual;

d) împuternicire care atestă persoana desemnată să reprezinte beneficiarul în relația cu furnizorul în legătură cu ajutorul de stat individual, precum și înlocuitorul de drept al acesteia;

e) orice alte documente cu relevanță pentru modificările intervenite în structura juridică a societății.

Articolul 15

Abrogat cel târziu la 20 martie 2012 · de OUG nr. 5/2012

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

După primirea documentelor prevăzute la art. 14, furnizorul solicită Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului confirmarea modificărilor intervenite în situația juridică a beneficiarului, potrivit art. 7.2 și anexei nr. 3 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Capitolul V — Proiectele de investiții

Articolul 16

Furnizorul acordă ajutorul de stat individual exclusiv pentru realizarea de către beneficiar, în amplasament, a proiectelor de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș).

Articolul 17

Beneficiarul realizează în amplasament proiectele de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș), precum și proiectul de investiții suplimentare definit conform art. 7 lit. w) .

Articolul 17¹

Beneficiarul contribuie la dezvoltarea regională prin plata de taxe și impozite la bugetul general consolidat conform dispozițiilor legale și prevederilor contractuale.

Articolul 18

Descrierea și caracteristicile proiectelor de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș) au făcut obiectul notificării ajutorului de stat aprobat prin Decizia Comisiei Europene.

Secțiunea 1 — Proiectul de investiții destinat producerii de automobile

Articolul 19

Proiectul de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s) reprezintă investițiile inițiale legate de extinderea, modernizarea substanțială și dezvoltarea unității existente, inclusiv crearea de noi capacități în vederea producerii de noi tipuri de automobile, care are ca rezultat schimbări fundamentale ale întregului proces de producție.

Articolul 20

Ford va restructura producția de automobile existentă în cadrul societății controlate, va schimba fundamental procesul de producție și va extinde semnificativ instalațiile existente și capacitatea de producție, de la un volum redus de asamblare la un volum ridicat, modern, de producție a unității, prin intermediul a două linii de producție, fiecare având o capacitate tehnică de 150.000 de automobile pe an, integrate în mod complet în operațiunile de producție ale Ford în Europa.

Articolul 20¹

Ca urmare a implementării proiectului de investiții astfel cum este definit la art. 7 lit. s) , Societatea FORD ROMANIA - S.A. realizează un volum al producției de automobile în perioada 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2017 de 810.000 unități. Beneficiarul transmite anual furnizorului un raport prin care se certifică volumul producției realizate elaborat de către o firmă de audit independentă.

Articolul 20²

În cazul în care obligația prevăzută la art. 20¹ nu se realizează, Societatea FORD ROMANIA - S.A. implementează și finalizează un proiect de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) , perioada de realizare a volumului de producție de automobile de 810.000 unități urmând a se extinde până la data de 31 decembrie 2025. Societatea FORD ROMANIA - S.A. are obligația de a notifica Ministerului Finanțelor Publice imposibilitatea realizării volumelor de automobile prevăzute la art. 20¹ înainte de 31 decembrie 2017.

Articolul 21

Procesele actuale de producție aplicate în diferitele părți ale uzinei sau ale atelierelor de producție vor fi schimbate fundamental și vor fi extinse pe parcursul derulării investiției.

Secțiunea a 2-a — Proiectul de investiții destinat producerii de motoare

Articolul 22

Proiectul de investiții destinat producerii de motoare astfel cum este definit la art. 7 lit. ș) reprezintă investițiile inițiale legate de modernizarea totală și dezvoltarea facilităților existente în amplasament, inclusiv crearea unei noi linii de producție destinate producerii de motoare, care are ca rezultat schimbări fundamentale ale întregului proces de producție și o capacitate de 300.000 de motoare pe an.

Articolul 22¹

Ca urmare a implementării proiectului de investiții, beneficiarul realizează un volum al producției de motoare în perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2017 de 1.500.000 unități. Beneficiarul transmite anual furnizorului un raport prin care se certifică volumul producției realizate elaborat de către o firmă de audit independentă.

Articolul 22²

În cazul în care obligația prevăzută la art. 22¹ nu se realizează, Societatea FORD ROMANIA - S.A. implementează și finalizează un proiect de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) , perioada de realizare a volumului de producție de motoare de 1.500.000 unități urmând a se extinde până la data de 31 decembrie 2025. Societatea FORD ROMANIA - S.A. are obligația de a notifica Ministerului Finanțelor Publice imposibilitatea realizării volumelor de motoare prevăzute la art. 22¹ înainte de 31 decembrie 2017.

Secțiunea a 3-a — Calendarul proiectelor de investiții

Articolul 23

(1) Proiectul de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s) se realizează în perioada 2008-31 decembrie 2012.

(2) Cuantumul investițiilor și al cheltuielilor eligibile pentru ajutorul de stat individual aferent proiectului de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s) , exprimat în valori nominale, este defalcat pe ani investiționali, potrivit tabelului nr. 1 din anexa nr. 1 .

Articolul 23¹

Investițiile suplimentare în valoare de minimum 100 mil. euro, echivalent în lei, destinat producerii de automobile noi, aferente proiectului de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) , se realizează începând cu anul 2016 până la data de 31 decembrie 2019.

Articolul 24

(1) Proiectul de investiții destinat producerii de motoare astfel cum este definit la art. 7 lit. ș) se realizează în perioada 2010-31 decembrie 2012.

(2) Cuantumul investițiilor și al cheltuielilor eligibile pentru ajutorul de stat individual aferent proiectului de investiții destinat producerii de motoare astfel cum este definit la art. 7 lit. ș), exprimat în valori nominale, este defalcat pe ani investiționali, potrivit tabelului nr. 2 din anexa nr. 1 .

Articolul 24¹

Investițiile suplimentare în valoare de minimum 30 mil. euro, echivalent în lei, destinat producerii de motoare, aferente proiectului de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) , se realizează începând cu anul 2016 până la data de 31 decembrie 2019.

Secțiunea a 4-a — Sursele de finanțare ale celor două proiecte de investiții

Articolul 25

Cheltuielile eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de automobile astfel cum este definit la art. 7 lit. s) sunt finanțate din următoarele surse, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene: a) ajutor de stat individual, în sumă nominală de până la 94,45 milioane euro, plătit în echivalent lei; a) ajutor de stat individual, în sumă nominală de până la 38,00 milioane euro, plătit în echivalent lei; b) în cazul în care este efectuată, contribuția în natură a Ford prin beneficiar constă exclusiv în active corporale noi; beneficiarul utilizează contribuția în natură a Ford pentru proiectul de investiții destinat producerii de automobile la valoarea la care s-a contribuit, drept contribuție proprie, dar nu la o valoare mai mare decât valoarea de piață; c) contribuția financiară a Ford prin beneficiar, într-un cuantum ce acoperă diferența dintre totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de automobile și ajutorul de stat individual acordat pentru acest proiect, respectiv contribuția în natură a Ford, după caz.

Articolul 26

Cheltuielile eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de motoare astfel cum este definit la art. 7 lit. ș) sunt finanțate din următoarele surse, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene:

a) ajutor de stat individual, în suma nominală de până la 37,00 milioane euro, plătit în echivalent lei;

b) în cazul în care este efectuată, contribuția în natură a Ford prin beneficiar poate consta exclusiv în active corporale noi; beneficiarul utilizează contribuția în natură a Ford pentru proiectul de investiții destinat producerii de motoare la valoarea la care s-a contribuit drept contribuție proprie, dar nu la o valoare mai mare decât valoarea de piață;

c) contribuția financiară a Ford prin beneficiar, într-un cuantum ce acoperă diferența dintre totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de motoare și ajutorul de stat individual acordat pentru acest proiect, respectiv contribuția în natură a Ford, după caz.

Articolul 27

(1) Contribuția financiară a Ford prin beneficiar la realizarea investițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se realizează cu respectarea Deciziei Comisiei Europene.

(2) Contribuția proprie a Ford prin beneficiar, precum și contribuția proprie a beneficiarului, în termenii descriși mai sus, nu fac obiectul niciunui alt ajutor de stat pentru aceleași cheltuieli eligibile.

Articolul 27¹

Proiectul de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) se realizează și se finalizează de către Societatea FORD ROMANIA - S.A. exclusiv din surse proprii sau atrase fără implicarea vreunei intervenții a statului român.

Capitolul VI — Modificări ale celor două proiecte de investiții

Articolul 28

Ajutorul de stat individual pentru cele două proiecte de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș) se acordă în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și cu respectarea legislației europene cu relevanță pentru aplicarea prezentei ordonanțe de urgență și, în special, a Deciziei Comisiei Europene.

Articolul 29

Abrogat cel târziu la 20 martie 2012 · de OUG nr. 5/2012

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În cazul în care beneficiarul anticipează modificări ale specificațiilor tehnice pentru unul sau ambele proiecte de investiții, acesta informează imediat furnizorul și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, după ce beneficiarul a luat o decizie finală în ceea ce privește modificările respective.

(2) Beneficiarul întocmește și depune, odată cu documentația pentru plata tranșelor de ajutor de stat, potrivit prevederilor art. 54, sau cel mai târziu pe durata verificării realizate, potrivit prevederilor art. 58, o fundamentare tehnico-economică a respectivelor modificări ale specificațiilor tehnice și răspunde tuturor solicitărilor de informații suplimentare primite în acest sens de la furnizor și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

(3) Modificările specificațiilor tehnice sunt supuse unei auditări tehnico-economice realizate de o firmă independentă, recunoscută în domeniu. Raportul de audit face parte din documentația care este furnizată potrivit alin. (2). Concluziile acestuia sunt obligatorii pentru furnizor, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, beneficiar și Ford în aplicarea prevederilor cap. X.

Articolul 30

Abrogat cel târziu la 20 martie 2012 · de OUG nr. 5/2012

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Beneficiarul poate înlocui anumite materiale și bunuri care sunt incluse inițial în fiecare dintre proiectele de investiții, în special pentru a asigura că aceste proiecte sunt implementate utilizând tehnologii de vârf, cele mai bune practici industriale sau permit îmbunătățirea procesului de producție ori a calității produsului, dar numai în așa fel încât aceste înlocuiri să nu modifice, în mod considerabil, respectivele proiecte de investiții și să nu fie considerate drept modificări ale specificațiilor tehnice.

(2) În acest caz Ford, respectiv beneficiarul informează furnizorul și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu privire la aceste modificări ale proiectelor de investiții, anexând o justificare tehnico-economică.

(3) În cazul în care furnizorul consideră că aceste înlocuiri reprezintă modificări ale specificațiilor tehnice, beneficiarul parcurge procedura prevăzută la art. 29.

Articolul 31

Abrogat cel târziu la 20 martie 2012 · de OUG nr. 5/2012

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În cazul în care beneficiarul, respectiv Ford anticipează modificări de 6 luni sau mai mari ale calendarului privind realizarea unuia ori a ambelor proiecte de investiții, care sunt de natură să afecteze în mod substanțial implementarea proiectelor de investiții, prin amânarea unor investiții în valoare de 50 milioane euro sau mai mult, așa cum acestea sunt prevăzute în tabelele nr. 5 și 6 din anexa nr. 1, în sensul întârzierii sau devansării acestora, beneficiarul, respectiv Ford notifică furnizorul și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fără întârziere nejustificată, în momentul în care sunt hotărâte modificările care urmează a fi aduse calendarului. Beneficiarul și, respectiv, Ford anexează notificării o justificare în acest sens, precum și propuneri de noi termene și/sau sume de plată.

(2) Astfel de modificări trebuie să fie avute în vedere de furnizor și de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, urmând procedura descrisă la art. 29.

(3) În cazul în care intervin modificările prevăzute la alin. (1), plata tranșelor de ajutor de stat se efectuează potrivit prevederilor cap. IX.

Articolul 32

Abrogat cel târziu la 20 martie 2012 · de OUG nr. 5/2012

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Beneficiarul poate aduce modificări ale calendarului privind realizarea unuia sau a ambelor proiecte de investiții, cu respectarea datei finalizării fiecăruia dintre proiectele de investiții în cauză.

Capitolul VII — Cheltuieli eligibile
Secțiunea 1 — Condiții specifice

Articolul 33

Cheltuielile eligibile aferente proiectelor de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș) sunt stabilite de furnizor cu respectarea Deciziei Comisiei Europene.

Articolul 34

Potrivit principiilor prevăzute în Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale, particularităților specifice proiectelor de investiții, precum și prevederilor contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni:

a) sunt recunoscute drept cheltuieli eligibile numai cheltuielile legate de achiziționarea, în condiții de piață, de active corporale constând în echipamente și utilaje noi; achiziționarea de către Ford sau de către beneficiar a activelor corporale menționate mai sus este considerată ca efectuată în condiții de piață atunci când o astfel de achiziție este realizată ca urmare a unor criterii de selecție, urmând standardul Ford al procesului global de achiziționare, care fac obiectul unor auditări independente anuale încheiate cu rapoarte de audit, puse la dispoziția furnizorului de către beneficiar ca parte a documentației transmise odată cu cererea de eliberare a tranșei de ajutor de stat, dar nu mai târziu de 3 luni de la data încheierii anului financiar precedent;

b) nu sunt recunoscute drept cheltuieli eligibile cheltuielile legate de achiziționarea de active necorporale, orice alte cheltuieli legate de prestarea de servicii sau achiziționarea de echipamente și utilaje care nu sunt noi, cheltuielile legate de proiectarea și montajul echipamentelor și utilajelor noi prevăzute la lit. a) și cheltuielile legate de instalații aferente construcțiilor, precum: instalații electrice, sanitare, instalații interioare de alimentare cu gaze naturale, instalații de încălzire, ventilare, climatizare, P.S.I., telecomunicații, securitate și pază;

c) nu sunt recunoscute drept cheltuieli eligibile cheltuielile legate de activele care fac parte din amplasament și care sunt dobândite de Ford Motor Company în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni;

d) cheltuielile eligibile nu includ TVA, taxe vamale și orice alte taxe;

e) nu sunt recunoscute drept cheltuieli eligibile cheltuielile legate de cheltuielile salariale aferente realizării proiectelor de investiții;

f) cheltuielile legate de achiziția de echipamente și utilaje în leasing pot fi luate în considerare numai dacă acestea sunt achiziționate prin leasing financiar și există obligația de cumpărare a bunului respectiv la expirarea perioadei de leasing, dar nu mai târziu de data finalizării proiectelor de investiții.

Secțiunea a 2-a — Condiții de menținere a investițiilor

Articolul 35

Acordarea ajutorului de stat individual pentru proiectele de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș) este condiționată de implementarea și menținerea acestora de către beneficiar, în amplasament, pentru o perioadă de minimum 5 ani de la data finalizării acestora.

Articolul 36

Condiția prevăzută la art. 35 nu împiedică înlocuirea, în amplasament, a instalațiilor sau echipamentelor uzate moral, în decursul acestei perioade de 5 ani, cauzată de schimbările tehnologice rapide.

Articolul 37

Beneficiarul și Ford nu au dreptul să comercializeze niciun motor produs în amplasament ca rezultat al finalizării proiectului de investiții destinat producerii de motoare în afara grupului Ford, în decursul perioadei de 5 ani prevăzută la art. 35 .

Capitolul VIII — Ajutorul de stat individual: cuantumul, intensitatea, regula de cumul

Articolul 38

Abrogat cel târziu la 20 martie 2012 · de OUG nr. 5/2012

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Cuantumul ajutorului de stat individual pentru investiții este calculat pe baza cheltuielilor eligibile aferente fiecărui proiect de investiții, potrivit metodologiei din Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale, prevăzută în anexa nr. 2.

Articolul 39

Ajutorul de stat individual se acordă sub forma unor sume nerambursabile din bugetul furnizorului - Acțiuni generale -, cu respectarea procedurii prevăzute în cap. X, sub rezerva îndeplinirii de către beneficiar a obligațiilor asumate în legătură cu proiectele de investiții astfel cum sunt definite la art. 7 lit. s) și ș).

Articolul 40

(1) În valori nominale, cuantumul maxim al ajutorului de stat pentru proiectul de investiții destinat producerii de automobile reprezintă echivalentul în lei a 38,00 milioane euro, iar pentru proiectul de investiții destinat producerii de motoare reprezintă echivalentul în lei a 37,00 milioane euro.

(2) În valori actualizate, potrivit anexei nr. 3 , cuantumul maxim al ajutorului de stat pentru proiectul de investiții destinat producerii de automobile reprezintă echivalentul în lei a 31,00 milioane euro, iar pentru proiectul de investiții destinat producerii de motoare reprezintă echivalentul în lei a 27,41 milioane euro.

Articolul 41

Intensitatea maximă a ajutorului de stat individual acordat pentru implementarea proiectelor de investiții, prevăzută în anexa nr. 3 , este de 21,28% pentru proiectul de investiții destinat producerii de automobile, respectiv de 28,65% pentru proiectul de investiții destinat producerii de motoare, potrivit Deciziei Comisiei Europene.

Articolul 42

Ajutorul de stat individual acordat pentru finanțarea cheltuielilor eligibile efectuate, corespunzător celor două proiecte de investiții, nu se cumulează cu alte ajutoare de stat sau cu ajutoare de minimis pentru aceleași cheltuieli eligibile, sub sancțiunea prevăzută la cap. XIII.

Capitolul IX — Calendarul de plăți pentru ajutorul de stat individual aferent celor două proiecte de investiții
Secțiunea 1 — Calendarul de plăți pentru ajutorul de stat individual aferent proiectului de investiții destinat producerii de automobile

Articolul 43

Ajutorul de stat aferent proiectului de investiții destinat producerii de automobile se plătește în tranșe al căror cuantum este prevăzut în tabelul nr. 3 din anexa nr. 1 , pe perioada 2008-2013, în echivalent lei, la cursul de schimb valabil la data plății tranșei, potrivit calendarului prevăzut la art. 47 .

Articolul 44

(1) Tranșele de ajutor de stat sunt aferente cheltuielilor eligibile corespunzătoare proiectului în cauză pentru anul investițional precedent, cu excepția următoarelor cazuri:

a) tranșele de ajutor de stat aferente anilor 2008 și 2009 sunt corespunzătoare cheltuielilor eligibile efectiv realizate în anul investițional 2008;

b) ajutorul de stat care se plătește în anul 2013 este aferent cheltuielilor eligibile efectuate în anii investiționali anteriori. Tranșa de ajutor de stat care se plătește în anul 2013 reprezintă tranșa finală a ajutorului de stat și se ajustează potrivit art. 46 .

(2) Tranșele prevăzute la alin. (1) se plătesc și se ajustează proporțional cu cheltuielile eligibile efectiv realizate, prevăzute în Tabelul nr. 1 din anexa nr. 1 .

Articolul 45

În cazul în care există variații ale cheltuielilor eligibile realizate în raport cu cele prevăzute în Tabelul nr. 1 din anexa nr. 1 , se aplică următoarele:

a) în cazul în care cheltuielile eligibile efectuate pentru investițiile realizate într-un an dat nu au atins suma prevăzută în Tabelul nr. 1 din anexa nr. 1 , cuantumul tranșei ajutorului de stat prevăzut în Tabelul nr. 3 din anexa nr. 1 pentru anul următor se reduce proporțional cu gradul de realizare a cheltuielilor eligibile;

b) în cazul în care cheltuielile eligibile efectuate pentru investițiile realizate într-un an dat depășesc suma prevăzută în Tabelul nr. 1 din anexa nr. 1 , cuantumul tranșei ajutorului de stat prevăzut în Tabelul nr. 3 din anexa nr. 1 pentru respectivul an investițional crește proporțional. Suma rezultată nu va depăși valoarea cumulată dintre ajutorul de stat cuvenit pentru respectivul an investițional și ajutorul de stat neplătit în limitele prevăzute de tabelul nr. 3 din anexa nr. 1 , aferent anilor precedenți.

Articolul 46

Tranșa finală a ajutorului de stat se ajustează astfel încât intensitatea calculată în echivalent subvenție brută și valoarea actualizată a ajutorului de stat să nu depășească plafoanele autorizate prin Decizia Comisiei Europene.

Articolul 47

Tranșele se stabilesc astfel:

a) pentru investițiile realizate în anul investițional 2008, tranșele ajutorului de stat se plătesc după cum urmează:

1. până la data de 15 decembrie 2008, pentru investițiile realizate de beneficiar până la data de 30 septembrie 2008;

2. până la data de 15 aprilie 2009, pentru investițiile realizate de beneficiar în perioada 30 septembrie - 31 decembrie 2008;

b) pentru investițiile realizate în anul investițional 2009, tranșa ajutorului de stat se plătește până la data de 15 aprilie 2010;

c) pentru investițiile realizate în anul investițional 2010, tranșa ajutorului de stat se plătește până la data de 15 aprilie 2011;

d) plata tranșei finale de ajutor de stat prevăzute a se efectua în anul 2013 se va realiza în termen de 30 de zile de la data la care furnizorul certifică faptul ca documentația depusă de beneficiar este corectă și completă.

e) abrogată;

Secțiunea a 2-a — Calendarul de plăți pentru ajutorul de stat aferent proiectului de investiții destinat producerii de motoare

Articolul 48

Ajutorul de stat aferent proiectului de investiții destinat producerii de motoare se plătește în tranșe pe perioada 2010 - 2012, în echivalent lei, la cursul de schimb valabil la data plății tranșei, potrivit calendarului prevăzut la art. 52 .

Articolul 49

(1) Tranșele de ajutor de stat prevăzute a fi acordate potrivit tabelului nr. 4 din anexa nr. 1 se plătesc și se ajustează în funcție de cheltuielile eligibile aferente proiectului în cauză pentru anul investițional precedent, proporțional cu cheltuielile eligibile efectiv realizate pentru care se acordă ajutorul de stat, prevăzute în tabelul nr. 2 din anexa nr. 1 .

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , ajutorul de stat care se plătește în anul 2013 este aferent cheltuielilor eligibile efectuate în anii investiționali anteriori. Tranșa de ajutor de stat care se plătește în anul 2013 reprezintă tranșa finală a ajutorului de stat și se ajustează potrivit art. 51 .

Articolul 50

În cazul în care există variații ale cheltuielilor eligibile realizate în raport cu cele prevăzute în tabelul nr. 4 din anexa nr. 1 , se aplică următoarele:

a) în cazul în care cheltuielile eligibile efectuate pentru investițiile realizate într-un an dat nu au atins suma prevăzută în tabelul nr. 2 din anexa nr. 1 , cuantumul tranșei ajutorului de stat prevăzut în tabelul nr. 4 din anexa nr. 1 se reduce proporțional cu gradul de realizare a cheltuielilor eligibile;

b) în cazul în care cheltuielile eligibile efectuate pentru investițiile realizate într-un an dat depășesc suma prevăzută în tabelul nr. 2 din anexa nr. 1 , cuantumul tranșei ajutorului de stat prevăzut în tabelul nr. 4 din anexa nr. 1 pentru respectivul an investițional crește proporțional. Suma rezultată nu va depăși valoarea cumulată dintre ajutorul de stat cuvenit pentru respectivul an investițional și ajutorul de stat neplătit în limitele prevăzute de tabelul nr. 4 din anexa nr. 1 , aferent anilor precedenți.

Articolul 51

Tranșa finală a ajutorului de stat se ajustează astfel încât intensitatea calculată în echivalent subvenție brută și valoarea actualizată a ajutorului de stat să nu depășească plafoanele autorizate prin Decizia Comisiei Europene.

Articolul 52

Tranșele se stabilesc astfel:

a) pentru investițiile realizate în anul investițional 2009, tranșa ajutorului de stat se plătește până la data de 15 aprilie 2010;

b) pentru investițiile realizate în anul investițional 2010, tranșa ajutorului de stat se plătește până la data de 15 aprilie 2011;

c) plata tranșei de ajutor de stat prevăzute a se efectua în anul 2013 se va realiza în termen de 30 de zile de la data la care furnizorul certifică faptul că documentația depusă de beneficiar este corectă și completă.

d) abrogată;

Capitolul X — Procedura de plată

Articolul 53

(1) În aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, furnizorul desemnează, prin ordin al ministrului finanțelor publice, unitatea de implementare a ajutorului de stat individual, denumită în continuare unitatea de implementare.

(2) Ford și beneficiarul desemnează și comunică furnizorului persoanele autorizate să reprezinte cele două societăți în relația cu unitatea de implementare.

Secțiunea 1 — Depunerea documentației de către beneficiar

Articolul 54

Mecanismul de depunere a documentației de către beneficiar pentru plata tranșelor de ajutor de stat cuprinde următoarele etape:

a) beneficiarul depune la registratura generală a furnizorului Cererea de eliberare a tranșei de ajutor de stat, denumită în continuare cerere de eliberare, potrivit anexei nr. 4 ; beneficiarul va completa câte o cerere de eliberare pentru fiecare proiect de investiții;

b) cererea de eliberare este însoțită de următoarele documente:

1. formularul de decont, potrivit anexei nr. 5 , și documentele justificative, în copie, potrivit anexei nr. 6 , în ordinea activităților completate în formularul de decont; copiile conțin mențiunea "conform cu originalul", ștampila și semnătura reprezentantului legal al beneficiarului;

2. situații financiare complete aferente anului investițional: bilanțul contabil și balanțele financiare sau, după caz, situații financiare pentru perioada dintr-un an financiar scursă până la acel moment și orice alte documente contabile care să ateste existența contabilă a activelor corporale aferente investițiilor realizate;

3. declarație pe propria răspundere că nu va solicita și nu va primi alte ajutoare de stat sau alte forme de sprijin financiar public, inclusiv ajutoare de minimis pentru aceleași cheltuieli eligibile aferente proiectelor de investiții;

4. raportul de audit prevăzut la art. 34 lit. a) ;

5. opis cu toate documentele depuse în vederea eliberării tranșelor de ajutor de stat;

6. în situația în care există documente emise într-o altă limbă decât limba română, acestea vor fi prezentate în traducere legalizată în limba română;

7. beneficiarul răspunde pentru legalitatea, exactitatea și conformitatea tuturor documentelor prezentate împreună cu cererea de eliberare;

c) termenele de depunere a cererii de eliberare pentru proiectul de investiții destinat producerii de automobile:

1. 31 octombrie 2008, pentru cheltuielile eligibile efectuate până la data de 30 septembrie 2008;

2. 1 martie 2009, pentru cheltuielile eligibile efectuate în perioada 30 septembrie - 31 decembrie 2008;

3. 1 martie 2010, pentru cheltuielile eligibile efectuate în anul investițional care se încheie la 31 decembrie 2009;

4. 1 martie 2011, pentru cheltuielile eligibile efectuate în anul investițional care se încheie la 31 decembrie 2010;

5. 1 mai 2013, pentru cheltuielile eligibile efectuate în anii investiționali anteriori;

6. abrogat.

d) termenele de depunere a cererii de eliberare pentru proiectul de investiții destinat producerii de motoare:

1. 1 martie 2010, pentru cheltuielile eligibile efectuate în anul investițional care se încheie la 31 decembrie 2009;

2. 1 martie 2011, pentru cheltuielile eligibile efectuate în anul investițional care se încheie la 31 decembrie 2010;

3. 1 martie 2012, pentru cheltuielile eligibile efectuate în anul investițional care se încheie la 31 decembrie 2011;

4. 1 mai 2013, pentru cheltuielile eligibile efectuate în anii investiționali anteriori.

Articolul 55

În cazul în care cererea de eliberare nu este depusă la termenele prevăzute de art. 54 lit. c) și d) , beneficiarul o va depune de îndată ce acest lucru va fi posibil; furnizorul va derula procedura de verificare și control, iar plata tranșelor de ajutor de stat se va realiza în termen de maximum 30 de zile de la data la care unitatea de implementare certifică faptul că documentația depusă de beneficiar este corectă și completă.

Secțiunea a 2-a — Verificarea și controlul furnizorului

Articolul 56

Unitatea de implementare analizează cererile de eliberare și verifică următoarele:

a) conformitatea documentelor justificative depuse cu cererea de eliberare;

b) contribuția proprie a beneficiarului, corespunzătoare anului investițional analizat, la realizarea proiectelor de investiții;

c) cuantumul tranșei ajutorului de stat și conformitatea acesteia cu prevederile cap. IX;

d) încadrarea cheltuielilor efectuate în categoria cheltuielilor eligibile;

e) orice alte informații și documente necesare, inclusiv un audit tehnic în conformitate cu art. 29 alin. (3), pentru a se stabili respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 56¹

În cazul în care documentația aferentă cererilor de eliberare a tranșelor de ajutor de stat nu este corectă sau completă, unitatea de implementare are la dispoziție 30 de zile pentru a transmite beneficiarului solicitări de informații suplimentare.

Articolul 57

(1) În vederea eliberării tranșei de ajutor de stat de către furnizor, pe lângă verificarea documentelor prevăzute la art. 54 se efectuează și o verificare la fața locului de către o echipă de control desemnată de către furnizor.

(2) Echipa de control verifică la fața locului realitatea și exactitatea operațiunilor economico-financiare legate de cheltuielile eligibile și existența activelor corporale conform înscrierilor contabile.

(3) Verificarea se efectuează în amplasament, unde beneficiarul a realizat proiectele de investiții.

Articolul 58

În amplasament echipa de control efectuează, în special, o verificare a următoarelor elemente:

a) existența fizică a activelor corporale reprezentând cheltuieli eligibile, în legătură cu care se solicită eliberarea tranșei de ajutor de stat;

b) existența fizică a activelor corporale achiziționate și pentru care s-au eliberat anterior tranșe ale ajutorului de stat;

c) conformitatea documentelor justificative depuse împreună cu cererea de eliberare;

d) corelarea cheltuielilor eligibile pentru care se solicită finanțarea cu măsurile cuprinse în proiectele de investiții;

e) orice alte informații și documente necesare, inclusiv în ceea ce privește realizarea unui audit tehnic în conformitate cu prevederile art. 29 sau confirmarea de către acesta a conformității tehnice a unei modificări aduse specificațiilor tehnice potrivit prevederilor art. 29 alin. (3), pentru a se verifica respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 59

În urma verificării în amplasament se întocmește un proces-verbal de constatare, semnat de către echipa de control și reprezentanții beneficiarului, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte semnatară.

Articolul 60

Verificările de mai sus se realizează în vederea constatării îndeplinirii de către Ford și beneficiar a condițiilor și obligațiilor impuse prin prezenta ordonanță de urgență pentru eliberarea tranșelor de ajutor de stat.

Articolul 61

În baza verificărilor efectuate, furnizorul va emite o decizie de:

a) acordare, totală sau parțială, a tranșei de ajutor de stat;

b) neacordare a tranșei de ajutor de stat;

c) recuperare totală sau parțială a tranșelor de ajutor de stat acordate pentru unul ori mai mulți ani investiționali anteriori, precum și a dobânzilor aferente, calculate în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007 .

Articolul 62

(1) Decizia emisă de furnizor potrivit prevederilor art. 61 lit. c) constituie titlu de creanță, se motivează și se comunică beneficiarului.

(2) Beneficiarul are dreptul de a contesta decizia prevăzută la alin. (1) potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 63

Furnizorul solicită Consiliului Concurenței să verifice în baza de date referitoare la ajutoarele de stat acordate în România dacă beneficiarul a primit alte ajutoare de stat pentru aceleași costuri eligibile.

Articolul 64

(1) La sfârșitul fiecărui an investițional, pe lângă analiza furnizorului, în baza documentelor contabile și a verificării la fața locului, se realizează o auditare independentă externă, ale cărei concluzii vor fi cuprinse într-un raport de audit, privind următoarele aspecte:

a) financiar-contabile;

b) tehnic-operaționale, la fața locului;

c) certificarea faptului că achizițiile efectuate au fost realizate în condiții de piață.

(2) Acest raport de audit se comunică furnizorului în termen de până la 3 luni de la data încheierii anului investițional.

Secțiunea a 3-a — Plata tranșelor de ajutor de stat

Articolul 65

Virarea efectivă a tranșelor de ajutor de stat se efectuează de către furnizor în valori nominale, în echivalent lei, la cursul de schimb de la data plății, potrivit tabelelor nr. 5 și 6 din anexa nr. 1 , într-un cont deschis la unitatea Trezoreriei Statului în a cărei rază teritorială își are domiciliul fiscal beneficiarul.

Articolul 66

Plata tranșelor de ajutor de stat se efectuează în termen de maximum 30 de zile de la data la care unitatea de implementare certifică faptul că documentația depusă de beneficiar este corectă și completă.

Capitolul XI — Mecanismul de raportare
Secțiunea 1 — Mecanismul de raportare către Comisia Europeană

Articolul 67

Atât beneficiarul, cât și furnizorul sunt obligați să păstreze timp de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență înregistrări detaliate referitoare la ajutorul de stat individual acordat, respectiv primit pentru proiectele de investiții.

Articolul 68

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, furnizorul transmite Comisiei Europene o copie a acesteia.

Articolul 69

(1) Dacă proiectele de investiții nu sunt finalizate în termen de 5 ani de la data Deciziei Comisiei Europene, beneficiarul și Ford înaintează un raport intermediar care cuprinde informații referitoare la ajutorul de stat individual primit, măsura în care au fost îndeplinite obligațiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, precum și informații asupra oricăror proiecte de investiții demarate în amplasament.

(2) Raportul intermediar prevăzut la alin. (1) se transmite Comisiei Europene de către furnizor.

Articolul 70

(1) În termen de 6 luni de la plata ultimei tranșe a ajutorului de stat individual, furnizorul transmite Comisiei Europene un raport de investiție detaliat, pe baza graficului de plată notificat, întocmit de beneficiar și asumat de Ford, cuprinzând date tehnico-economice legate de proiectele de investiții.

(2) Investițiile vor fi auditate de firme independente recunoscute în domeniu, care vor certifica faptul că proiectele de investiții au fost realizate în parametrii propuși și cu rezultatele economico-financiare corespunzătoare obligațiilor impuse beneficiarului, respectiv Ford, prin prezenta ordonanță de urgență și Decizia Comisiei Europene.

(3) Firmele de audit menționate la alin. (2) trebuie să stabilească dacă achiziționarea echipamentelor și utilajelor care intră în categoria cheltuielilor eligibile s-a realizat în condiții de piață.

Articolul 71

În cazul în care beneficiarul nu prezintă furnizorului raportul de audit prevăzut la art. 64 și raportul de investiție în termenul stabilit la art. 70 alin. (1) , se aplică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007 .

Secțiunea a 2-a — Informații transmise de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

Articolul 72

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului verifică îndeplinirea de către beneficiar a obligațiilor postprivatizare, în conformitate cu prevederile art. 7 .2 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Articolul 73

La solicitarea furnizorului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului transmite informații privind stadiul îndeplinirii de către beneficiar a obligațiilor stipulate în art. 7 .2 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, în măsura în care datele sunt relevante pentru implementarea proiectelor de investiții, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Capitolul XII — Verificarea obligației de menținere a investiției

Articolul 74

(1) Beneficiarul are obligația de a transmite furnizorului anual, timp de 5 ani de la data finalizării fiecăruia dintre cele două proiecte de investiții, un raport auditat, întocmit de o firmă independentă, recunoscută în domeniu, privind modul de executare a obligației de menținere a investițiilor realizate, precum și efectele economice ale proiectelor de investiții realizate.

(2) Transmiterea raportării se realizează până la data de 1 iunie a anului în curs pentru anul precedent. În situații excepționale, furnizorul și beneficiarul pot stabili alt termen de raportare, în condițiile transmiterii de către beneficiar a unei justificări corespunzătoare.

Articolul 75

(1) În vederea verificării îndeplinirii condiției de menținere a investiției, furnizorul efectuează anual verificări în amplasament, după data finalizării proiectelor de investiții.

(2) În cadrul acestor verificări beneficiarul are obligația de a pune la dispoziția furnizorului toate documentele necesare acestuia pentru constatarea existenței în fapt a tuturor activelor corporale care au făcut obiectul proiectelor de investiții.

Articolul 76

În urma verificării la fața locului, echipa de control întocmește un proces-verbal de constatare, semnat de către echipa de control și reprezentanții beneficiarului, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte semnatară.

Articolul 77

(1) În cazul în care beneficiarul nu respectă obligația de menținere a investițiilor pe o perioadă de 5 ani, potrivit prevederilor secțiunii a 2-a a cap. VII, furnizorul emite o decizie de recuperare totală sau parțială a ajutorului de stat individual acordat pentru investițiile nemenținute, precum și a dobânzilor aferente, calculate în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007 .

(2) Decizia emisă în baza alin. (1) constituie titlu de creanță, se motivează și se comunică beneficiarului.

(3) Beneficiarul are dreptul de a contesta decizia prevăzută la alin. (2) potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Capitolul XII¹ — Verificarea realizării proiectului de investiții suplimentare și a volumului de producție de automobile și motoare

Articolul 77¹

(1) După finalizarea proiectului de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. w) , dar nu mai târziu de 29 februarie 2020, Societatea FORD ROMANIA - S.A. are obligația de a transmite Ministerului Finanțelor Publice raportul de realizare a proiectului de investiții suplimentare astfel cum este definit la art. 7 lit. x) .

(2) Ulterior primirii raportului prevăzut la alin. (1) , Ministerul Finanțelor Publice verifică în amplasament, până la finalul anului 2020, realitatea și conformitatea informațiilor prezentate.

(3) Verificarea prevăzută la alin. (2) se va realiza prin consultarea documentelor justificative puse la dispoziție de Societatea FORD ROMANIA - S.A. și constatarea existenței fizice a activelor aferente investiției suplimentare.

(4) În perioada 2021-2026, Societatea FORD ROMANIA - S.A. are obligația de a transmite anual Ministerului Finanțelor Publice, până la data de 1 iulie, date privind volumul producției de automobile și motoare realizate în anul anterior, precum și documente justificative pentru fundamentarea celor declarate. Datele transmise vor fi auditate de către un auditor independent.

Articolul 77²

(1) În situația în care, în perioada 2020-2025, se constată că Societatea FORD ROMANIA - S.A. decide să nu mai continue activitatea de producție de automobile și/sau motoare fără a fi îndeplinite obligațiile de volum de 810.000 de automobile, respectiv 1.500.000 de motoare, Ministerul Finanțelor Publice aplică mecanismul prevăzut în anexa nr. 3¹ .

(2) Ministerul Finanțelor Publice constată decizia Societății FORD ROMANIA - S.A. de a nu mai continua activitatea de producție de automobile și/sau motoare prin notificarea făcută în acest sens de către Societatea FORD ROMANIA - S.A. sau pe baza datelor și documentelor transmise conform art. 77¹ alin. (4) .

Capitolul XIII — Recuperarea ajutoarelor de stat

Articolul 78

Nerespectarea de către beneficiar ori de către Ford a condițiilor și obligațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, precum și de legislația aplicabilă în domeniu determină aplicarea de către furnizor a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutorului de stat individual în tot sau în parte, după caz, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007 .

Articolul 79

(1) Ford și beneficiarul răspund solidar și individual pentru toate angajamentele și obligațiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, inclusiv pentru cele care rezultă din procedura de recuperare a ajutorului de stat individual.

(2) Procedurile de recuperare sunt inițiate de furnizor fie împotriva beneficiarului, fie împotriva Ford, potrivit răspunderii stabilite la alin. (1) .

(3) Înainte de a dispune recuperarea, furnizorul informează beneficiarul despre aceasta și acordă beneficiarului și Ford un termen de 30 de zile de la data comunicării informării, în vederea remedierii situației.

(4) Dacă beneficiarul și/sau Ford nu remediază situația în termenul prevăzut la alin. (3) , furnizorul emite decizia de recuperare totală sau parțială a ajutorului de stat individual, inclusiv a dobânzilor aferente.

Articolul 79¹

(1) În cazul în care volumul producției realizate de beneficiar în perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2017 sau până la data notificării de către Societatea FORD ROMANIA - S.A. a imposibilității realizării obligațiilor de volum este mai mic de 810.000 de automobile, respectiv 1.500.000 de motoare, beneficiarul fie poate rambursa proporțional cu gradul de nerealizare ajutorul de stat plătit fiecărui proiect de investiții potrivit mecanismului de ajustare în vederea stabilirii sumelor de restituit de către beneficiar, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 3¹ , fie poate aplica prevederile art. 20² și 22² .

(2) În cazul aplicării prevederilor art. 20² și 22² , dacă volumul producției realizate de beneficiar în perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2025 este mai mic de 810.000 de automobile, respectiv 1.500.000 de motoare, constatat prin raportul de audit anual prevăzut la art. 20¹ și 22¹ , precum și datele transmise conform art. 77¹ alin. (4) , beneficiarul trebuie să ramburseze proporțional cu gradul de nerealizare ajutorul de stat plătit fiecărui proiect de investiții.

(3) În cazul aplicării prevederilor art. 20² și 22² , nerealizarea proiectului de investiții suplimentare în cuantumul și termenul prevăzute la art. 7 lit. w) determină aplicarea mecanismului de ajustare în vederea stabilirii sumelor de restituit de către beneficiar, prevăzut în anexa nr. 3² .

(4) În cazul în care se va stabili rambursarea proporțională a ajutorului de stat, sumele de recuperat au regimul juridic aplicabil creanțelor bugetare, conform legislației în vigoare.

Articolul 79²

Neîndeplinirea de către beneficiar a contribuției la dezvoltarea regională prin plata de taxe și impozite la bugetul general consolidat în cuantumul estimat conform prevederilor contractuale nu determină aplicarea unui mecanism de recuperare sau rambursare a ajutorului de stat plătit.

Capitolul XIV — Dispoziții finale

Articolul 80

Sumele prevăzute în euro în prezenta ordonanță de urgență reprezintă echivalentul în lei, potrivit dispozițiilor legale în materie.

Articolul 81

Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 82

Beneficiarul, respectiv Ford suportă toate cheltuielile aferente auditărilor pe întreaga durată a obligațiilor ce rezultă din prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 83

În aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, furnizorul emite norme interne de aplicare.