LexistoriaDreptul la drept.

Reguli privind vanzarea spatiilor medicale

Azi

OUG 110/2005 · 15 articole

Articolul 4

(1) În termen de 45 de zile de la data intrarii în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta, consiliile judetene sau consiliile locale, după caz, aproba prin hotărâre lista spatiilor din proprietatea privată a acestora ori din proprietatea privată a statului și care se afla în administrarea lor, ce urmeaza să fie vandute potrivit dispozițiilor prezentei ordonante de urgenta. Listele astfel aprobate vor fi afisate în mod obligatoriu la sediul consiliului local/judetean și publicate pe site-ul consiliului judetean.

(2) Instituțiile proprietare ale spatiilor medicale au obligația de a comunică actualilor utilizatori, prin scrisoare cu confirmare de primire, faptul ca spatiul respectiv face obiectul prezentei ordonante de urgenta.

Articolul 5

(1) Prefectii vor veghea ca hotărârea prevăzută la art. 4 sa cuprindă toate spatiile medicale care cad sub incidența prezentei ordonante de urgenta. În acest scop hotărârile consiliilor locale și ale consiliilor judetene vor fi comunicate prefectilor în termen de cel mult 10 zile de la adoptare și vor fi afisate la sediul primariei, respectiv al consiliului judetean. Prefectul va cere completarea sau modificarea listei, dacă este cazul, iar în situația în care se refuza solicitarea prefectului, acesta se va putea adresa instanței de contencios administrativ.

(2) În cazul municipiului București, lista spatiilor supuse vanzarii se aproba pe sectoare de către consiliile locale ale sectoarelor, respectiv de către Consiliul General al Municipiului București pentru spatiile aflate în proprietatea ori administrarea acestuia. Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 6

(1) În termen de 45 de zile de la data intrarii în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta, în fiecare comuna, oras, municipiu, sector al municipiului București sau judet în care exista spatii ce cad sub incidența prezentei ordonante de urgenta se constituie o comisie pentru vanzarea spatiilor medicale, denumite în continuare comisie.

(2) Comisia se constituie prin dispoziție a primarului, respectiv a presedintelui consiliului judetean, și va fi formata din urmatorii membri:

a) 2 reprezentanti ai consiliului local sau, după caz, ai consiliului judetean în a cărui proprietate, respectiv administrare, se afla spatiul medical;

b) un reprezentant al directiei de sănătate publică judetene sau a municipiului București;

c) un reprezentant al Colegiului Medicilor din România și, după caz, un reprezentant al Colegiului Medicilor Dentisti din România;

d) un reprezentant al directiei generale a finanțelor publice judetene sau a municipiului București, desemnat de directorul general.

(3) În cazul imposibilitatii membrilor titulari de a participa la lucrarile comisiei, acestia vor fi inlocuiti de membrii supleanti stabiliti prin decizie a primarului, respectiv a presedintelui consiliului judetean.

(4) În termen de 15 zile de la data primirii solicitarii din partea consiliilor locale, respectiv a consiliilor judetene, instituțiile prevăzute la alin. (2) au obligația de a-și desemna reprezentantii și/sau, după caz, inlocuitorii acestora.

(5) Membrii comisiei își desemneaza un presedinte. Secretariatul tehnic al comisiei este asigurat prin grija secretarului unității administrativ-teritoriale, respectiv al sectorului municipiului București.

(6) Membrii comisiei nu pot fi actionari, asociați, administratori sau cenzori la o persoană juridica. Membrii comisiei nu pot solicita cumpararea de spatii medicale și nu pot fi sot/sotie, rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei fizice care a solicitat cumpararea spatiilor medicale. În caz de incompatibilitate, în termen de 5 zile comisia se completeaza cu alti membri din randul supleantilor.

(7) Activitatea desfășurată de membrii comisiei este atributie de serviciu, cu caracter temporar, până la epuizarea tuturor activităților pe care le impune aplicarea prezentei ordonante de urgenta.

Articolul 7

(1) Comisia are urmatoarele atribuții:

a) desemneaza la prima sedinta președintele, vicepresedintele și secretarul comisiei;

b) tine evidenta spatiilor care cad sub incidența prezentei ordonante de urgenta;

c) abrogata;

d) aproba vanzarea spatiilor medicale în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;

e) abrogata;

f) organizeaza licitația publică cu strigare, dacă este cazul.

(2) Hotărârile comisiei se iau cu majoritatea voturilor membrilor acesteia.

(3) Abrogat.

Articolul 8

(1) Prețul de vanzare al spatiului medical se stabileste diferentiat, pe categorii de localități, conform Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - secțiunea a IV-a "Reteaua de localități", cu modificările ulterioare, prin stabilirea de prețuri maximale, după cum urmeaza:

a) pentru localitățile de gradul 0, municipiul București, 70 euro/mp;

b) pentru localitățile de rangul I, 50 euro/mp;

c) pentru localitățile de rangul II, 40 euro/mp;

d) pentru localitățile de rangul III, 30 euro/mp;

e) pentru localitățile de rangul IV, 20 euro/mp;

f) pentru localitățile de rangul V, 15 euro/mp.

(2) Preturile stabilite conform prevederilor alin. (1) sunt diminuate de către comisie cu cate 10%, dacă:

a) cladirea este mai veche de 30 de ani;

b) spatiul este situat intr-o localitate cu deficit de medici.

Articolul 9

(1) La finalizarea procedurii de vanzare a fiecarui spatiu, comisia incheie un proces-verbal cuprinzand datele cu privire la desfășurarea procedurii de vanzare și prețul obținut pentru spatiul vandut.

(2) Procesul-verbal se depune la sediul vânzătorului, prin grija secretarului comisiei.

(3) Refuzul de a incheia procesul-verbal sau incheierea acestuia prin nerespectarea dispozițiilor legale poate fi contestata la sectia de contencios administrativ a tribunalului de către partea interesata.

Articolul 10

(1) Contractul de vanzare-cumparare a spatiului medical se incheie în termen de maximum 15 zile de la data incheierii procedurii de solutionare a contestatiilor, potrivit prezentei ordonante de urgenta, și se semneaza, din partea vânzătorului, de președintele consiliului judetean ori de primar, după caz.

(2) În cazul în care proprietarul spatiului și terenului aferent nu detine întreaga documentatie necesară vanzarii, termenul prevăzut la alin. (1) se prelungeste până la maximum 60 de zile.

Articolul 11

(1) Prețul de vanzare al spatiilor se va plati de cumparator la incheierea contractului sau, în condițiile prezentei ordonante de urgenta, în rate.

(2) Spatiile medicale cumparate în condițiile prezentei ordonante de urgenta nu pot fi folosite decat pentru activități medicale și/sau pentru activități conexe actului medical.

(3) Spatiile dobandite în condițiile prezentei ordonante de urgenta nu pot fi instrainate, inchiriate sau folosite de cumparator pentru alte activități decat în scopul desfășurării activității medicale, activității de invatamant superior medical și/sau activităților conexe actului medical.

(4) La cererea noului proprietar, destinația spatiului medical poate fi schimbata numai cu acordul conform al directiei de sănătate publică, al Colegiului Medicilor din România sau al Colegiului Medicilor Dentisti din România, după caz, al consiliului judetean sau al consiliului local și al casei de asigurări de sănătate (în cazul în care cabinetul se afla în relație contractuala cu casa judeteana de asigurări de sănătate).

(5) Spatiul dobândit în condițiile prezentei ordonante de urgenta poate fi înstrăinat, cu schimbarea destinatiei, numai dacă consiliul judetean sau consiliul local, după caz, nu a optat în scris pentru a redeveni proprietarul spatiului. În cazul în care consiliul judetean sau consiliul local opteaza pentru redobandirea spatiului, vanzarea se face la prețul initial, actualizat cu indicele mediu al inflatiei, la care se adauga contravaloarea imbunatatirilor aduse spatiului, pentru care exista documente fiscale.

(6) Contractele incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (2), (3) și (5) sunt lovite de nulitate absoluta. Aceasta se constata de instanța competența, la solicitarea oricarei persoane fizice sau juridice interesate. Actiunea este scutita de taxa de timbru.

Articolul 12

(1) În cazul în care un cumparator, persoana fizica sau juridica, se afla în situația de a cumpara, în condițiile prezentei ordonante de urgenta, doua sau mai multe spatii medicale situate în aceeasi comuna, oras sau municipiu ori în unități administrativ-teritoriale diferite, comisia poate aproba vanzarea doar pentru unul dintre spatii, la alegerea cumparatorului.

(2) În acest scop cumparatorul va semna o declaratie pe propria raspundere, din care să rezulte că nu este beneficiarul unui alt contract de cumparare în condițiile prezentei ordonante de urgenta.

Articolul 13

(1) Vanzarea spatiilor medicale se poate face cu plata în rate către cumparatorii prevăzuți la art. 3 în urmatoarele condiții:

a) avans de 15% din prețul de vanzare;

b) rate lunare esalonate pe un termen între 10 ani și maximum 15 ani, cu posibilitatea cumparatorului de a obtine acordarea unui termen de gratie de un an; cumparatorul poate opta pentru un termen mai mic de plată sau pentru achitarea anticipata.

(2) În cazul în care cumparatorul nu plateste la scadenta 4 rate succesive, contractul de vanzare-cumpa rare se considera rezolvit de drept, fără a mai fi necesară punerea în intarziere și fără alta formalitate.

Articolul 14

(1) Prețul de vanzare al terenului pentru o suprafața de maximum 250 mp este de 1 euro/mp, iar pentru restul suprafetei terenul se vinde la prețul pieței.

(2) Persoanele fizice sau juridice straine care indeplinesc condițiile art. 3 alin. (1) pot cumpara terenurile aferente spatiului medical numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeana și din alte tratate internationale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute de lege.

Articolul 15

Cheltuielile ocazionate de organizarea și desfășurarea procedurilor de vanzare a spatiului medical, inclusiv publicitatea, sunt suportate de vânzător din bugetul propriu, iar în cazul incheierii contractului de vanzare-cumpa rare cheltuielile se deduc din încasările obtinute.

Articolul 16

Sumele obtinute din vanzarea spatiilor medicale în condițiile prezentei ordonante de urgenta se fac venit la bugetul de stat în cota de 10%, diferența fiind virata la bugetele locale respective, într-un cont special, și utilizata pentru realizarea unor proiecte de interes public, aprobate de consiliile judetene sau de consiliile locale vanzatoare.

Articolul 17

(1) În situația existentei mai multor furnizori de servicii medicale care dețin împreună un spatiu medical ce urmeaza să fie vandut, dacă unul dintre acestia și-a exprimat intentia de cumparare potrivit art. 3 alin. (2), comisia va solicita în scris de la fiecare codetinator exprimarea intentiei de cumparare sau nu a spatiului, care trebuie să fie comunicata în termen de 5 zile lucratoare de la data primirii comunicarii de la comisie.

(2) În cazul în care nu toți codetinatorii cabinetului medical sau ai spatiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical doresc cumpararea, însă cel puțin unul a solicitat ferm acest lucru, vanzarea se va face exclusiv către solicitant pentru intregul spatiu detinut în comun.

(3) În situația în care doar unul dintre codetinatorii spatiului îl cumpara, raporturile dintre cumparator și ceilalti codetinatori se stabilesc potrivit convenției dintre acestia, conform legislației în vigoare.

(4) În situația în care mai mulți codetinatori solicita cumpararea spatiului medical, respectivul spatiu se va vinde acestora.

Articolul 18

Comisia comunică solicitantului decizia sa de admitere sau de respingere a cererii, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii.