(1) Misiunile de zbor în cooperare cu instituțiile beneficiare se execută cu caracter de periodicitate de către inspectoratul general și unitățile subordonate acestuia pentru îndeplinirea unor atribuții proprii ale acestora în modalitatea stabilită prin hotărâre a Guvernului.

(2) În cuprinsul hotărârii Guvernului prevăzută la alin. (1) sunt stabilite instituția beneficiară, scopul și limitele misiunii de zbor, perioada misiunii de zbor, identificarea informațiilor de interes, garanții particularizate pentru captarea informațiilor de interes, trimiteri la dispozițiile legale din actele normative de organizare și funcționare a instituției beneficiare în temeiul cărora aceasta prelucrează informațiile de interes, modalitatea de asigurare a necesarului logistic și operațional, precum și indicarea sursei de finanțare.