LexistoriaDreptul la drept.

Misiunile de zbor

Azi

OUG 110/2023 · 6 articole

Articolul 5

(1) Misiunile de zbor se desfășoară cu respectarea regimului de zbor specific aeronavelor de stat.

(2) În funcție de regimul în care se execută, misiunile de zbor sunt:

a) misiuni de zbor cu regim independent, executate de către unitățile, instituțiile și structurile aflate în subordinea/în cadrul Ministerului Afacerilor Interne;

b) misiuni de zbor cu regim de cooperare, executate de către inspectoratul general și structurile subordonate acestuia.

(3) În funcție de structura/instituția beneficiară care prelucrează informațiile de interes, misiunile de zbor cu regim de cooperare sunt:

a) misiuni de zbor în cooperare cu structurile beneficiare;

b) misiuni de zbor în cooperare cu instituțiile beneficiare;

c) misiuni de zbor la cerere.

(4) Misiunile de zbor prevăzute la alin. (3) lit. b) și c) sunt de interes public, se efectuează pe baze necomerciale în scopul desfășurării unor activități prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. a) din Regulamentul (UE) 2018/1.139 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2018 privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2.111/2005, (CE) nr. 1.008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 și a Directivelor 2014/30/UE și 2014/53/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 și (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CEE) nr. 3.922/91 al Consiliului, cu modificările ulterioare, aflate sub controlul și în responsabilitatea structurilor/instituțiilor beneficiare și, prin derogare de la dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 10 din Legea nr. 21/2020 privind Codul aerian , cu modificările și completările ulterioare, pot fi efectuate cu aeronave de stat deținute cu orice titlu de către inspectoratul general și structurile subordonate acestuia.

Articolul 6

(1) În scopul executării misiunilor de zbor în regim independent, unitățile, instituțiile și structurile aflate în subordinea/în cadrul Ministerului Afacerilor Interne operează aeronave fără pilot la bord:

a) cu masa maximă la decolare mai mică de 25 kg, fără a exista obligativitatea asigurării mentenanței acestora de către personal tehnic-ingineresc de aviație;

b) cu masa maximă la decolare între 25-150 kg, dacă pot asigura mentenanța cu personal tehnic ingineresc de aviație.

(2) În situația în care unitățile, instituțiile și structurile aflate în subordinea/în cadrul Ministerului Afacerilor Interne nu îndeplinesc condiția prevăzută la alin. (1) lit. b) , acestea execută misiuni de zbor în regim de cooperare cu inspectoratul general.

Articolul 7

Inspectoratul general și unitățile subordonate acestuia operează sisteme de aeronave fără pilot la bord în scopul executării misiunilor de zbor, în cooperare sau la cererea structurilor/instituțiilor beneficiare.

Articolul 8

(1) Misiunile de zbor în cooperare cu structurile beneficiare se execută cu caracter de periodicitate de către inspectoratul general și unitățile subordonate acestuia pentru îndeplinirea unor atribuții proprii ale acestora, în modalitatea stabilită prin ordin al ministrului afacerilor interne.

(2) În cuprinsul ordinului ministrului afacerilor interne prevăzut la alin. (1) sunt stabilite structura beneficiară, scopul și limitele misiunii de zbor, perioada misiunii de zbor, identificarea informațiilor de interes, garanții particularizate pentru captarea informațiilor de interes, trimiteri la dispozițiile legale din actele normative de organizare și funcționare a structurii beneficiare în temeiul cărora aceasta prelucrează informațiile de interes, modalitatea de asigurare a necesarului logistic și operațional, precum și indicarea sursei de finanțare.

(3) Prin caracter de periodicitate al misiunii de zbor, astfel cum este prevăzut la alin. (1) și la art. 9 alin. (1) , se înțelege perioada de timp în care se execută misiunea de zbor prin zboruri succesive în unități de timp, precum și intervalele orare de executare, care pot fi determinate sau determinabile în funcție de specificul scopului misiunii.

Articolul 9

(1) Misiunile de zbor în cooperare cu instituțiile beneficiare se execută cu caracter de periodicitate de către inspectoratul general și unitățile subordonate acestuia pentru îndeplinirea unor atribuții proprii ale acestora în modalitatea stabilită prin hotărâre a Guvernului.

(2) În cuprinsul hotărârii Guvernului prevăzută la alin. (1) sunt stabilite instituția beneficiară, scopul și limitele misiunii de zbor, perioada misiunii de zbor, identificarea informațiilor de interes, garanții particularizate pentru captarea informațiilor de interes, trimiteri la dispozițiile legale din actele normative de organizare și funcționare a instituției beneficiare în temeiul cărora aceasta prelucrează informațiile de interes, modalitatea de asigurare a necesarului logistic și operațional, precum și indicarea sursei de finanțare.

Articolul 10

(1) Misiunile de zbor la cerere se execută punctual de către inspectoratul general și unitățile subordonate acestuia la solicitarea unei structuri/instituții beneficiare în vederea îndeplinirii unor atribuții funcționale proprii.

(2) Solicitarea cuprinde:

a) scopul misiunii de zbor;

b) atribuția legală a structurii/autorității în baza căreia se realizează prelucrarea informațiilor de interes;

c) informațiile de interes care urmează a fi captate;

d) locația unde urmează să se facă captarea;

e) perioada în care se va desfășura captarea;

f) modalitatea de receptare și prelucrare a informațiilor de interes.

(3) Misiunile de zbor la cerere se execută, cu aprobarea secretarului de stat care coordonează inspectoratul general, numai în măsura în care componentele sistemului de aeronave fără pilot la bord deținut de către inspectoratul general și unitățile subordonate acestuia pot fi utilizate din punct de vedere tehnic în scopul misiunii de zbor solicitate.

(4) În vederea îndeplinirii atribuțiilor proprii, Serviciul de Telecomunicații Speciale poate beneficia la cerere, în condițiile stabilite de prezentul articol, de misiunile de zbor menționate la alin. (1) .