(1) O piață din sectorul comunicațiilor electronice prezintă caracteristici care justifică impunerea obligațiilor specifice prevăzute la art. 105 dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele criterii:

a) există obstacole însemnate și netranzitorii structurale, juridice sau de reglementare la intrarea pe piață;

b) există o structură de piață care nu tinde, în orizontul de timp al analizei, către concurență efectivă; pentru a decide dacă piața tinde sau nu către concurență efectivă ANCOM are în vedere toate formele în care concurența se manifestă, inclusiv concurența bazată pe infrastructuri;

c) dreptul concurenței este insuficient pentru a corecta în mod corespunzător disfuncționalitățile identificate ale pieței.

(2) Pentru a decide dacă sunt sau nu îndeplinite criteriile de la alin. (1) ANCOM analizează și evoluția pieței dintr-o perspectivă orientată către viitor, în absența impunerii unor obligații pe respectiva piață, ținând seama de următoarele elemente:

a) evoluția pieței care afectează probabilitatea ca aceasta să tindă către concurență efectivă;

b) toate constrângerile concurențiale relevante, la nivel de gros și la nivelul cu amănuntul, indiferent dacă se consideră că respectivele constrângeri sunt determinate de rețelele de comunicații electronice, de serviciile de comunicații electronice sau de alte tipuri de servicii ori aplicații care sunt comparabile din perspectiva utilizatorului final și indiferent dacă respectivele constrângeri fac parte din piață;

c) alte tipuri de reglementări sau obligații impuse care afectează piața sau piețele cu amănuntul conexe pe toată durata perioadei relevante, inclusiv, dar fără a se limita la, obligațiile impuse în conformitate cu Legea nr. 159/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 și art. 100-100² ; și

d) obligațiile impuse pe alte piețe relevante.

(3) Pentru piețele cuprinse în recomandarea prevăzută la art. 92 alin. (1) se prezumă că sunt îndeplinite criteriile prevăzute la alin. (1) . Totuși, pentru aceste piețe, ANCOM poate stabili, pe baza circumstanțelor naționale specifice, că unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (1) nu sunt îndeplinite.

(4) Pe piețele pe care nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, criteriile de la alin. (1) , ANCOM nu va impune niciuna dintre obligațiile specifice prevăzute la art. 105 sau le va retrage în cazul în care acestea există.

(5) Decizia ANCOM prin care, în conformitate cu alin. (4) , se retrag obligații specifice impuse unui furnizor de rețele sau de servicii de comunicații electronice va stabili un termen corespunzător de la care încetează obligațiile respective. Acest termen trebuie să asigure un echilibru între necesitatea de a permite atât beneficiarilor obligațiilor specifice impuse anterior, cât și utilizatorilor finali să se adapteze la noile condiții, în cazul acestora din urmă din perspectiva posibilităților de alegere și, respectiv, imperativul ca măsurile de reglementare să nu continue mai mult decât este necesar. Prin decizia ANCOM pot fi stabilite condiții de îndeplinit pe durata acestui termen, precum și un termen de încetare a obligațiilor specifice în raport cu acordurile de acces existente.

(6) Măsurile prevăzute la alin. (4) și (5) pot fi luate numai în urma parcurgerii procedurilor prevăzute la art. 97 , 98 și art. 135 .