(1) Instituțiile de plată trebuie să protejeze fondurile primite pentru executarea operațiunilor de plată de la utilizatorii serviciilor de plată, direct sau prin intermediul unui alt prestator de servicii de plată, prin una dintre următoarele metode:
a) fondurile sunt evidențiate și păstrate separat de fondurile destinate activităților desfășurate de instituția de plată, altele decât prestarea de servicii de plată și, în cazul în care acestea sunt încă deținute de instituția de plată, respectiv nu au fost remise beneficiarului plății și nici transferate unui alt prestator de servicii de plată înainte de terminarea zilei lucrătoare ulterioare zilei în care au fost primite, fondurile se depun într-un cont separat la o instituție de credit sau se investesc în active lichide și de foarte bună calitate, astfel cum sunt definite în reglementările emise de Banca Națională a României;
b) fondurile sunt asigurate în mod corespunzător printr-o poliță de asigurare sau de o altă garanție comparabilă furnizată de o societate de asigurări ori de o instituție de credit, care nu aparține grupului din care face parte instituția de plată respectivă, pentru o sumă echivalentă cu cea care ar fi trebuit să fie evidențiată și păstrată separat în absența poliței de asigurare sau a altei garanții comparabile, plătibilă în cazul în care instituția de plată nu poate să își îndeplinească obligațiile financiare.
(2) Prin derogare de la prevederile legislației în materie, utilizatorii serviciilor de plată au prioritate față de alți creditori la distribuirea fondurilor protejate potrivit alin. (1) , în cazul în care instituția de plată nu își mai îndeplinește obligațiile, în particular în caz de insolvență a instituției de plată.