a) urmărește și asigură aplicarea corectă, unitară și nediscriminatorie a legislației privind sistemul de beneficii de asistență socială și sistemul de servicii sociale;
b) elaborează propuneri de îmbunătățire a cadrului legislativ din domeniul său de competență și le înaintează Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale pentru promovare;
c) stabilește procedurile administrative privind acordarea beneficiilor de asistență socială, administrarea și implementarea programelor privind serviciile sociale de către agențiile teritoriale și elaborează instrucțiuni privind gestionarea beneficiilor de asistență socială și a programelor de servicii sociale;
d) fundamentează și propune Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale proiectul de buget, ce include fonduri pentru plata beneficiilor de asistență socială și susținerea programelor privind servicii sociale, precum și pentru funcționarea Agenției;
e) administrează și gestionează bugetul propriu, organizează și asigură plata beneficiilor de asistență socială;
f) administrează și gestionează patrimoniul propriu;
g) prezintă Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale raportul de execuție bugetară a bugetului alocat;
h) negociază și încheie convenții cu instituții financiare, în vederea efectuării plăților beneficiilor de asistență socială, în baza mandatului acordat de ordonatorul principal de credite;
i) elaborează rapoarte și analize pentru fundamentarea politicilor și programelor în domeniul beneficiilor de asistență socială și al serviciilor sociale și le transmite Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale;
j) elaborează indicatorii statistici aferenți domeniului său de competență;
j¹) contribuie la culegerea și raportarea indicatorilor de performanță din domeniul politicilor familiale;
k) asigură evidența la nivel național a tuturor beneficiarilor din sistemul beneficiilor de asistență socială.
l) monitorizează și asigură controlul asupra modului de acordare a beneficiilor de asistență socială;
m) asigură implementarea, menținerea și îmbunătățirea sistemelor de management al calității în domeniul său de activitate;
n) organizează activități de informare a cetățenilor cu privire la dreptul acestora la beneficiile de asistență socială;
o) asigură îndrumarea metodologică a agențiilor teritoriale cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor legale în domeniu, cu respectarea politicilor sociale elaborate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale;
p) îndrumă persoanele juridice și fizice cărora le revin drepturi și obligații ce decurg din reglementările privind beneficiile de asistență socială;
q) asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești, în condițiile legii;
r) asigură reprezentarea în relațiile cu organismele similare din străinătate și cu alte instituții publice și organizații interne și internaționale din domeniul său de activitate, la solicitarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale;
s) asigură pentru activitatea proprie dezvoltarea, mentenanța și protecția sistemelor automatizate de calcul și înregistrare, în special în funcție de evoluțiile tehnologice;
ș) asigură gestiunea bazelor naționale de date referitoare la sistemul de informații privind beneficiile de asistență socială;
t) garantează securitatea și integritatea sistemului de informații, precum și confidențialitatea informațiilor și a datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile legii;
ț) aplică prevederile tratatelor internaționale în domeniu la care România este parte, inclusiv ansamblul reglementărilor comunitare în domeniu, și colaborează cu instituții similare din Uniunea Europeană;
u) negociază, potrivit mandatului acordat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, acorduri bilaterale cu organisme din alte state, în domeniul său de competență;
v) realizează selecția, stabilește planul de formare profesională continuă a personalului propriu, inclusiv în domeniul inspecției sociale, și este responsabilă de punerea lui în aplicare.