(1) Agențiile teritoriale au, în principal, următoarele atribuții:
a) aplică legislația privind acordarea și plata prestațiilor sociale;
b) informează și îndrumă persoanele juridice și fizice cărora le revin drepturi și obligații ce decurg din reglementările privind prestațiile sociale;
c) gestionează informațiile în vederea efectuării plăților prestațiilor sociale;
d) prelucrează documentația aferentă stabilirii drepturilor la prestații sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
e) înregistrează datele privind beneficiarii de prestații sociale;
f) utilizează sistemul de informații conform cu instrucțiunile și instrumentele de gestiune a informației, stabilite de Agenție;
g) asigură evidența la nivel teritorial a tuturor beneficiarilor din sistemul prestațiilor sociale;
h) actualizează baza de date cu privire la beneficiari și prestațiile sociale acordate;
i) asigură caracterul confidențial al datelor personale ale solicitanților și beneficiarilor de prestații sociale;
j) verifică îndeplinirea condițiilor de eligibilitate privind stabilirea drepturilor la prestații sociale;
k) stabilesc dreptul la prestații sociale și efectuează plata acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
l) recuperează drepturile încasate necuvenit de beneficiari, în condițiile legii;
m) fundamentează și propun Agenției proiectul de buget incluzând fonduri pentru plata prestațiilor sociale și pentru funcționarea agenției teritoriale;
n) administrează bugetul aprobat și prezintă Agenției raportul de execuție bugetară;
o) organizează activitatea de evidență contabilă a execuției bugetare pentru bugetul alocat;
p) exercită funcția de ordonatori terțiari de credite;
q) întocmesc rapoarte periodice, precum și raportul anual de activitate și le transmit Agenției;
r) elaborează, implementează și cofinanțează programe de activitate proprii și acțiuni specifice privind domeniul său de activitate;
s) furnizează Agenției și altor organisme cu competențe în domeniu informații în vederea elaborării de studii, rapoarte și analize în domeniul lor de activitate;
t) asigură comunicarea permanentă cu autoritățile, instituțiile și alte persoane juridice cu responsabilități în domeniul social și în special cu autoritățile publice locale și județene;
u) asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești, conform legii;
w) rezolvă contestații, sesizări și reclamații potrivit competențelor legale;
x) realizează selecția și formarea profesională a personalului la nivel teritorial, în conformitate cu planul stabilit de Agenție în domeniu;
y) editează materiale informative în domeniul lor de activitate;
z) utilizează orice mijloc de comunicare în masă pentru promovarea și informarea asupra drepturilor beneficiarilor.
(2) Atribuțiile și responsabilitățile agențiilor teritoriale sunt cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, precum și cele prevăzute de statutul propriu de organizare și funcționare al Agenției.
(3) Pentru îndeplinirea atribuțiilor lor, agențiile teritoriale cooperează cu autoritățile administrației publice locale, cu organizațiile guvernamentale, cu societatea civilă, precum și cu partenerii sociali.