(1) Președintele are, în principal, următoarele atribuții și responsabilități:

a) exercită funcția de ordonator secundar de credite;

b) coordonează activitatea Agenției și a structurilor sale subordonate;

c) răspunde de întreaga activitate a Agenției și a structurilor subordonate în fața ministrului muncii, familiei și egalității de șanse;

d) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, în condițiile legii, proiectul de buget incluzând fonduri pentru plata prestațiilor sociale și pentru funcționarea Agenției;

e) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei și egalității de șanse raportul anual de activitate al Agenției;

f) aprobă, numește, încadrează, modifică, suspendă și dispune încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă ale personalului din subordine, în condițiile legii;

g) aprobă planul de formare profesională continuă a personalului Agenției;

h) propune, spre aprobare, ministrului muncii, familiei și egalității de șanse regulamentul de organizare și funcționare al Agenției la nivel central și local;

i) organizează și coordonează activitatea de control intern privind gestionarea și plata prestațiilor sociale;

j) evaluează activitatea conducătorilor agențiilor teritoriale;

k) reprezintă Agenția în raporturile cu autoritățile administrației publice, cu alte persoane juridice și fizice, precum și cu organisme din țară și din străinătate;

l) dezvoltă relații de colaborare cu instituții similare din țară și din străinătate, în limita competențelor prevăzute de lege;

m) asigură promovarea imaginii Agenției.

(2) În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite ordine cu caracter individual și normativ în domeniul de activitate al Agenției.

(3) Președintele Agenției poate delega atribuții personalului din subordine, în condițiile legii.

(4) Președintele îndeplinește și alte atribuții care se stabilesc prin statutul propriu de organizare și funcționare al Agenției.