(1) În bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de plată, sunt cuprinse:
a) sumele necesare finanțării cheltuielilor aferente transferurilor de fonduri din conturile Autorității de plată în conturile operatorilor de program sau ale entităților naționale, beneficiare ale suportului tehnic - Fondul de asistență tehnică;
b) sumele necesare plății din conturile Autorității de plată a creanțelor bugetare ale bugetului Programului de cooperare elvețiano-român, ca urmare a unor nereguli sau corecții financiare, inclusiv a majorărilor de întârziere ca urmare a imposibilității recuperării ori, după caz, a nerecuperării la timp de la beneficiari, în cazul tipurilor de asistență financiară nerambursabilă prevăzute la art. 3 alin. (2) ;
c) sumele necesare pentru finanțarea diferențelor nefavorabile de curs valutar aferente operațiunilor efectuate de Autoritatea de plată. Pentru acoperirea diferențelor nefavorabile de curs valutar, Autoritatea de plată poate folosi sumele rezultate ca diferențe favorabile de curs ca urmare a conversiei în lei a sumelor rambursate în franci elvețieni de către SECO/SDC;
d) sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor declarate eligibile de Autoritatea de plată și care nu sunt considerate eligibile de SECO/SDC, altele decât cele prevăzute la lit. b) .
(2) În bugetul operatorilor de program sunt cuprinse sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor declarate eligibile de operatorii de program și care nu sunt considerate eligibile de Autoritatea de plată.
(3) În bugetul operatorilor de componentă de program sunt cuprinse:
a) sumele necesare finanțării cheltuielilor aferente transferurilor de fonduri din conturile acestora în conturile beneficiarilor;
b) sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor declarate eligibile de operatorii de componentă de program și care nu sunt considerate eligibile de operatorii de program.
(4) În cazul beneficiarilor proiectelor din cadrul componentei de program privind proiectele comune multilaterale de cercetare, aferentă „Programului de cooperare internațională în domeniul cercetării“, alții decât cei prevăzuți la art. 5 alin. (1) lit. a) , UEFISCDI va transfera sumele reprezentând cofinanțarea națională în conturile în lei deschise de beneficiari la Trezoreria Statului sau la bănci comerciale, conform prevederilor acordului privind măsura-suport/acordului de implementare a măsurii-suport.