(1) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii situațiilor centralizatoare prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. c) , Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția generală buget finanțe și fonduri europene, verifică încadrarea solicitărilor financiare în valoarea totală alocată și transmite Ministerului Finanțelor cererea de deschidere a creditelor bugetare, însoțită de situația centralizatoare cu sumele aferente grantului care se acordă beneficiarilor Schemei, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 .
(2) După aprobarea de către Ministerul Finanțelor a deschiderii creditelor bugetare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale deschide și repartizează credite bugetare DAJ cu sumele cuvenite.
(3) DAJ virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor.