(1) Declarațiile privind situația stocurilor de produse agroalimentare vor cuprinde informații privind:

a) nivelul stocurilor la 1 ianuarie 2007;

b) nivelul mediu al stocurilor, determinat în conformitate cu prevederile art. 21;

c) cantitățile lunare puse în liberă circulație sau exportate în anul 2006, pentru fiecare dintre produsele pentru care se declară nivelul stocului.

(2) Declarația va cuprinde informații privind cantitățile de produse agroalimentare deținute la data de 1 ianuarie 2007, care sunt rezultatul:

a) creșterii volumului producției și al vânzărilor cel puțin într-o măsură egală cu creșterea stocurilor;

b) dezvoltării capacității de producție ca urmare a investițiilor efectuate;

c) extinderii obiectului de activitate;

d) schimbării structurii producției, dacă aceasta a avut loc înainte de data de 1 septembrie 2006;

e) fuzionării, divizării, achiziției de societăți sau înființării de noi societăți, ca urmare a acestor operațiuni.

(3) Declarația va conține, după caz, date privind:

a) cantitățile distruse, deteriorate sau care nu pot fi puse în liberă circulație pe teritoriul vamal al Uniunii Europene;

b) cantitățile transportate în afara teritoriului vamal al Uniunii Europene în perioada scursă de la 1 ianuarie 2007 până la data transmiterii declarației, dar nu mai târziu de 27 iulie 2007, fără a beneficia de prime de export, restituții la export sau altă formă de sprijin al exporturilor de produse agroalimentare, prevazută de legislația comunitară în vigoare în perioada respectivă.

(4) În cazul în care operatorii economici consideră că este necesară oferirea unor explicații suplimentare privind situația stocurilor la data de 1 ianuarie 2007, acestea vor fi anexate în formă scrisă la declarația privind situația stocurilor.