LexistoriaDreptul la drept.

Dizolvarea și lichidarea Grupării europene de cooperare teritorială

Azi

OUG 127/2007 · 16 articole

Articolul 17

GECT se dizolvă:

a) de drept;

b) prin hotărâre judecătorească;

c) prin hotărârea membrilor săi.

Articolul 18

GECT se dizolvă de drept prin:

a) împlinirea duratei pentru care a fost constituită;

b) realizarea sau, după caz, imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită;

c) retragerea membrilor români din cadrul GECT constituită pe teritoriul României;

d) reducerea numărului de membri, astfel încât condiția prevăzută la art. 3 alin. (2) din Regulament nu mai este îndeplinită.

Articolul 19

(1) GECT se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, în cazul declarării insolvenței GECT sau la cererea oricărei persoane interesate ori a autorității de notificare, când activitatea desfășurată de o GECT nu mai corespunde scopului pentru care a fost constituită și/sau când aduce atingere ordinii publice, securității publice, sănătății publice, moralei și interesului public.

(2) În cazul în care se constată că activitatea desfășurată de o GECT nu corespunde scopului pentru care a fost constituită și/sau aduce atingere ordinii publice, securității publice, sănătății publice, moralei și interesului public, organismul cu competențe în domeniu sesizează autoritatea de notificare imediat ce a luat cunoștință de aceasta.

(3) Autoritatea de notificare, pe baza sesizărilor organismelor competente și a avizelor consultative ale autorităților administrației publice centrale, poate restrânge sau interzice activitatea unei GECT pe teritoriul României sau poate solicita membrilor români dintr-o GECT constituită pe teritoriul unui alt stat membru să se retragă din aceasta, în cazul în care activitatea respectivă nu încetează.

(4) Dizolvarea este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială se află sediul GECT.

Articolul 20

GECT se poate dizolva și prin hotărâre a membrilor săi. În termen de 15 zile lucrătoare de la data aprobării dizolvării, hotărârea este comunicată autorității de notificare, pentru efectuarea unei mențiuni în acest sens în Registrul GECT.

Articolul 21

(1) Dizolvarea GECT are ca efect deschiderea procedurii lichidării.

(2) În cazurile de dizolvare prevăzute de art. 19, lichidatorii vor fi numiți prin însăși hotărârea judecătorească.

(3) În cazul dizolvării prevăzute de art. 20, lichidatorii vor fi numiți de către membrii GECT, prin hotărârea de dizolvare.

(4) Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice, autorizate în condițiile legii.

Articolul 22

Imediat după intrarea lor în funcție, lichidatorii vor face inventarul și vor încheia un bilanț care să constate situația exactă a activului și pasivului GECT. Ei vor ține un registru cu toate operațiunile lichidării în ordinea datei acestora.

Articolul 23

(1) Lichidatorii sunt obligați să continue operațiunile juridice în curs, să încaseze creanțele, să plătească creditorii și, dacă numerarul este insuficient, să transforme și restul activului în bani, procedând la vânzarea prin licitație publică a bunurilor mobile și imobile.

(2) Lichidatorii pot realiza numai acele operațiuni noi care sunt necesare finalizării celor aflate în curs.

Articolul 24

(1) Suma cuvenită creditorului cunoscut care refuză să primească plata creanței sale se va consemna în contul său.

(2) Dacă plata creanței nu se poate face imediat sau atunci când creanța este contestată, lichidarea nu se va declara terminată înainte de a se garanta creditorii.

Articolul 25

Lichidatorii răspund solidar pentru daunele cauzate creditorilor din culpa lor.

Articolul 26

Atât față de GECT, cât și față de membrii acesteia lichidatorii sunt supuși regulilor mandatului.

Articolul 27

După terminarea lichidării, lichidatorii sunt obligați ca în termen de două luni să depună bilanțul și registrul în care sunt înscrise operațiunile de lichidare la autoritatea de notificare și să publice într-un ziar de circulație națională un anunț cu privire la depunerea acestor documente.

Articolul 28

Dacă în termen de 30 de zile libere de la efectuarea formalităților de publicitate nu se înregistrează nicio contestație, bilanțul se consideră definitiv aprobat și lichidatorii, cu autorizarea judecătoriei, vor remite membrilor GECT sumele rămase din lichidare, împreună cu toate registrele și actele GECT. Numai după aceasta lichidatorii vor fi considerați descărcați și li se va elibera, în acest scop, un act constatator.

Articolul 29

(1) Contestațiile la bilanțul lichidatorilor se pot formula de orice persoană interesată la judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află sediul GECT lichidate.

(2) Toate contestațiile se soluționează printr-o singură hotărâre. Sentința pronunțată de judecătorie este executorie și este supusă numai recursului.

(3) După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea GECT din Registrul GECT.

Articolul 30

În termen de 15 zile lucrătoare de la data dizolvării, hotărârea de dizolvare-lichidare se comunică autorității de notificare, în vederea efectuării radierii din Registrul GECT și eliberării certificatului de radiere.

Articolul 31

(1) Gruparea încetează la data radierii din Registrul GECT.

(2) Radierea se face în baza actului constatator eliberat lichidatorilor, în condițiile prevăzute la art. 29, prin care se atestă descărcarea acestora de obligațiile asumate.

Articolul 32

GECT transmite, pe cheltuiala sa, actul prin care s-a constatat dizolvarea și un certificat eliberat de autoritatea de notificare privitor la efectuarea radierii GECT Regiei Autonome "Monitorul Oficial", spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și un comunicat în acest sens Oficiului Publicațiilor Oficiale ale Comunităților Europene, în vederea publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.