LexistoriaDreptul la drept.

Eliberarea certificatului international de import și a certificatului de control al livrarii

Azi

OUG 129/2006 · 4 articole

Articolul 17

(1) Agentia elibereaza certificatul international de import, certificatul de control al livrarii sau alte documente echivalente, emise ori certificate în condițiile cerute de autoritatea competentă din tara exportatorului.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în relatiile cu statele părți la Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocarii și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, în cazul importurilor de produse cu dubla utilizare prevăzute în listele nr. 2 și 3 din anexa nr. 1 la Legea nr. 56/1997 , republicată, cu modificările ulterioare. Pentru clarificarea unor aspecte specifice, Agentia poate solicita declarantului alte documente justificative.

Articolul 18

(1) Certificatul international de import se emite de Agentie în termen de 10 zile de la depunerea de către solicitant a documentatiei complete, poate fi utilizat de autoritățile tarii exportatoare în procedurile premergatoare exportului, în folosul persoanei specificate, și nu poate fi transferat altei persoane.

(2) Solicitantul va notifica Agentiei cu privire la orice modificari privind datele cuprinse în certificatul international de import, declaratia utilizatorului final și certificatul de control al livrarii, într-un interval de 10 zile de la data la care au intervenit acele modificari. Dacă datele continute în documente sunt în curs de a fi schimbate sau au fost schimbate, Agentia este indreptatita sa retraga certificatul.

Articolul 19

În cazul în care controlul vamal al produselor pentru care Agentia a eliberat un certificat international de import se face în unul dintre birourile vamale ale statelor membre ale Uniunii Europene, persoana în favoarea careia s-a eliberat certificatul international de import va notifica Agentiei sosirea produselor pe teritoriul României, în termen de 20 de zile de la data declarației de punere în libera circulatie.

Articolul 20

(1) Emiterea certificatului international de import poate fi refuzata sau certificatul international de import poate fi retras în situațiile în care:

a) solicitantul, partenerul extern sau destinatarul final acționează împotriva prevederilor Regulamentului Consiliului;

b) emiterea certificatului ar încalcă oblibațiile internationale ale României și ar pune în pericol indeplinirea unor astfel de obligații;

c) comercializarea produselor ar încalcă interesele de securitate naționala ale României;

d) solicitantul a prezentat date și informații incorecte;

e) solicitantul nu respecta condițiile initiale inscrise în certificat.

(2) Eliberarea certificatului international de import pentru produse cu dubla utilizare din domeniul nuclear este condiționată de prezentarea de către solicitantul certificatului international de import a unei autorizații eliberate de Comisia Naționala pentru Controlul Activităților Nucleare.

(3) Eliberarea certificatului de control al livrarii poate fi refuzata în situația în care verificările efectuate de Agentie dovedesc neconcordanta cu datele furnizate pentru eliberarea documentului.

(4) Agentia emite certificatul de control al livrarii în termen de 30 de zile de la depunerea documentatiei complete.