LexistoriaDreptul la drept.

Informații preliminare încheierii contractului

Azi

OUG 14/2011 · 5 articole

Secțiunea 1 — Publicitatea

Articolul 6

Orice formă de publicitate trebuie să precizeze posibilitatea obținerii informațiilor menționate la art. 10, precum și locul de unde acestea pot fi obținute.

Articolul 7

(1) În cazul în care în cadrul unei oferte promoționale sau al unui eveniment de promovare, i se propune consumatorului încheierea oricăruia dintre contractele prevăzute la art. 4 lit. a)-d), profesionistul trebuie să precizeze în invitație, în mod clar, scopul comercial și natura evenimentului.

(2) Informațiile prevăzute la art. 10 se pun la dispoziția consumatorului în orice moment pe toată durata evenimentului.

Articolul 8

Niciunul dintre produsele care pot face obiectul contractelor definite la art. 4 lit. a) și b) nu poate fi promovat sau comercializat drept o investiție.

Secțiunea a 2-a — Informații precontractuale

Articolul 9

(1) Comerciantul furnizează consumatorului toate informațiile prevăzute la art. 10:

a) gratuit;

b) într-un mod clar și ușor de înțeles;

c) pe hârtie sau pe un alt suport durabil, ușor accesibil consumatorului;

d) în limba română sau, în cazul în care consumatorul este cetățean străin ori își are reședința în străinătate, contractul se redactează, la alegerea acestuia, și în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului pe teritoriul căruia își are reședința ori al cărui cetățean este, cu condiția ca aceasta să fie o limbă oficială a Uniunii Europene;

e) cu suficient timp înainte ca un consumator să încheie un contract sau să accepte o ofertă.

(2) Abrogat.

Articolul 10

(1) Comerciantul furnizează consumatorului informații precontractuale, după cum urmează:

a) în cazul unui contract privind dobândirea dreptului de folosință pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spații de cazare, prin intermediul formularului standard de informații prevăzut în anexa nr. 1 și al informațiilor enumerate în partea a 3-a a formularului respectiv;

b) în cazul unui contract pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanță, prin intermediul formularului standard de informații prevăzut în anexa nr. 2 și al informațiilor enumerate în partea a 3-a a formularului respectiv;

c) în cazul unui contract de revânzare, prin intermediul formularului standard de informații prevăzut în anexa nr. 3 și al informațiilor enumerate în partea a 3-a a formularului respectiv;

d) în cazul unui contract de schimb, prin intermediul formularului standard de informații prevăzut în anexa nr. 4 și al informațiilor enumerate în partea a 3-a a formularului respectiv.

(2) Comerciantul are obligația să completeze formularele standard prevăzute la alin. (1) cu informații suficiente și precise, astfel încât să nu inducă în eroare consumatorul și pentru a permite consumatorului să ia o decizie în deplină cunoștință de cauză.

Capitolul II — Informații preliminare încheierii contractului · OUG 14/2011 · Lexistoria