(1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitările asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene cu privire la accesul la una dintre activitățile profesionale se soluționează de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
(2) Solicitanții prevăzuți la alin. (1) vor depune un dosar care cuprinde:
a) dovada cetățeniei titularului;
b) copia documentelor care atestă formarea în profesie, respectiv a titlurilor de calificare care asigură accesul, după caz, la profesia de asistent medical generalist, la profesia de moașă și, respectiv, la profesia de asistent medical, precum și dovada experienței profesionale a titularului, dacă este cazul;
c) certificatul emis de autoritățile competente ale statului membru de origine sau de proveniență în cazul asistenților medicali generaliști, moașelor și după caz, asistenților medicali care întrunesc cerințele de formare prevăzute de normele comunitare, prin care se atestă că titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale;
d) dovezi emise de statul membru de origine sau proveniență, privind caracterul onorabil, moral sau absența unei situații care suspendă ori interzice exercitarea profesiei în caz de eroare profesională gravă, respectiv o atestare de confirmare a inexistenței unor suspendări temporare sau definitive de la exercitarea profesiei ori a unor condamnări penale;
e) documentul care atestă sănătatea fizică sau psihică, emis de statul membru de origine sau de proveniență;
f) certificatul eliberat de băncile, inclusiv de societățile de asigurare din unul din statele membre prevăzute la alin. (1) prin care se atestă că titularul este asigurat împotriva riscurilor pecuniare care decurg din răspunderea profesională, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare în România, precum și cu reglementările privind termenii și extinderea acestei garanții.
(3) În situația titlurilor de calificare de asistent medical generalist, de moașă și, respectiv, de asistent medical a căror recunoaștere intră sub incidența Sistemului general de recunoaștere a calificărilor, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România poate cere solicitantului informații cu privire la formarea însușită de acesta, necesare stabilirii diferențelor față de formarea națională în aceeași profesie, în vederea alcătuirii probei de aptitudini. În cazul în care acesta nu este în măsură să furnizeze respectivele informații, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România se adresează punctului de contact, autorității competente sau oricărui alt organism competent al statului membru de origine al solicitantului.
(4) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. b)-f) sunt însoțite de traduceri legalizate în limba română.
(5) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.
(6) Autoritățile competente ale statului membru de origine sau de proveniență trimit documentele solicitate la alin. (2) lit. d) în termen de 60 de zile.
(7) În cazul în care statul membru de origine sau de proveniență nu emite cetățenilor săi documentul prevăzut la alin. (2) lit. d) , Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România acceptă certificatul eliberat pe baza declarației sub jurământ ori a declarației solemne a solicitantului, eliberat de către autoritatea judiciară sau administrativă competentă ori, după caz, de notarul sau organizația profesională abilitată în acest sens de acel stat.
(8) În situația în care pentru accesul și exercițiul activității prevăzute la alin. (1) , statul membru de origine sau de proveniență nu emite cetățenilor săi documentul prevăzut la alin. (2) lit. e) , Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România acceptă din partea acestuia un certificat eliberat de o autoritate competentă a statului respectiv. În acest caz, autoritățile competente ale statului membru de origine trebuie să transmită Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România documentul solicitat în termen de 60 de zile.