LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții privind facilitarea dreptului de stabilire pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali

Azi

OUG 144/2008 · 6 articole

Articolul 24

(1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitările asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene cu privire la accesul la una dintre activitățile profesionale se soluționează de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

(2) Solicitanții prevăzuți la alin. (1) vor depune un dosar care cuprinde:

a) dovada cetățeniei titularului;

b) copia documentelor care atestă formarea în profesie, respectiv a titlurilor de calificare care asigură accesul, după caz, la profesia de asistent medical generalist, la profesia de moașă și, respectiv, la profesia de asistent medical, precum și dovada experienței profesionale a titularului, dacă este cazul;

c) certificatul emis de autoritățile competente ale statului membru de origine sau de proveniență în cazul asistenților medicali generaliști, moașelor și după caz, asistenților medicali care întrunesc cerințele de formare prevăzute de normele comunitare, prin care se atestă că titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale;

d) dovezi emise de statul membru de origine sau proveniență, privind caracterul onorabil, moral sau absența unei situații care suspendă ori interzice exercitarea profesiei în caz de eroare profesională gravă, respectiv o atestare de confirmare a inexistenței unor suspendări temporare sau definitive de la exercitarea profesiei ori a unor condamnări penale;

e) documentul care atestă sănătatea fizică sau psihică, emis de statul membru de origine sau de proveniență;

f) certificatul eliberat de băncile, inclusiv de societățile de asigurare din unul din statele membre prevăzute la alin. (1) prin care se atestă că titularul este asigurat împotriva riscurilor pecuniare care decurg din răspunderea profesională, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare în România, precum și cu reglementările privind termenii și extinderea acestei garanții.

(3) În situația titlurilor de calificare de asistent medical generalist, de moașă și, respectiv, de asistent medical a căror recunoaștere intră sub incidența Sistemului general de recunoaștere a calificărilor, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România poate cere solicitantului informații cu privire la formarea însușită de acesta, necesare stabilirii diferențelor față de formarea națională în aceeași profesie, în vederea alcătuirii probei de aptitudini. În cazul în care acesta nu este în măsură să furnizeze respectivele informații, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România se adresează punctului de contact, autorității competente sau oricărui alt organism competent al statului membru de origine al solicitantului.

(4) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. b)-f) sunt însoțite de traduceri legalizate în limba română.

(5) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.

(6) Autoritățile competente ale statului membru de origine sau de proveniență trimit documentele solicitate la alin. (2) lit. d) în termen de 60 de zile.

(7) În cazul în care statul membru de origine sau de proveniență nu emite cetățenilor săi documentul prevăzut la alin. (2) lit. d) , Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România acceptă certificatul eliberat pe baza declarației sub jurământ ori a declarației solemne a solicitantului, eliberat de către autoritatea judiciară sau administrativă competentă ori, după caz, de notarul sau organizația profesională abilitată în acest sens de acel stat.

(8) În situația în care pentru accesul și exercițiul activității prevăzute la alin. (1) , statul membru de origine sau de proveniență nu emite cetățenilor săi documentul prevăzut la alin. (2) lit. e) , Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România acceptă din partea acestuia un certificat eliberat de o autoritate competentă a statului respectiv. În acest caz, autoritățile competente ale statului membru de origine trebuie să transmită Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România documentul solicitat în termen de 60 de zile.

Articolul 24¹

În cazul în care România este statul membru de origine sau proveniență al asistenților medicali generaliști, al moașelor și asistenților medicali care solicită recunoașterea calificării profesionale într-un alt stat membru al Uniunii Europene, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în calitate de autoritate competentă română respectă termenele prevăzute la art. 24 alin. (6) și (8) , în vederea soluționării acestor cereri.

Articolul 24²

(1) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România confirmă primirea dosarului solicitantului în termen de o lună de la data primirii și informează solicitantul, după caz, despre eventualele documente necesare pentru completarea dosarului.

(2) Procedura de examinare a cererii de obținere a autorizației de a exercita profesia în România înaintată de către asistenții medicali generaliști, moașele sau asistenții medicali prevăzuți la art. 24 alin. (1) trebuie să conducă la o decizie justificată, în mod corespunzător, a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în oricare dintre cazuri, și finalizată în termen de 90 de zile de la data prezentării dosarului complet al titularului.

(3) Termenul prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit cu 30 de zile în cazul asistenților medicali, precum și în cazurile în care recunoașterea calificărilor de asistent medical generalist și, respectiv, de moașă intră sub incidența Sistemului general de recunoaștere a calificărilor profesionale prevăzut de lege.

(4) Certificatul de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România se eliberează în urma aplicării procedurii de recunoaștere a calificării profesionale.

Articolul 24³

(1) În cazul unor suspiciuni justificate, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România poate solicita autorităților competente ale statului membru emitent o confirmare a autenticității certificatelor și a titlurilor de calificare eliberate în acel stat membru, precum și, după caz, confirmarea faptului că asistentul medical generalist, moașa sau asistentul medical titular îndeplinește condițiile minime de formare prevăzute de normele comunitare pentru calificarea profesională dobândită de acesta în statul membru emitent.

(2) În cazul unor suspiciuni justificate, atunci când o autoritate competentă a unui alt stat membru a eliberat un titlu de calificare de asistent medical generalist, de moașă sau de asistent medical, care include o formare urmată în totalitate sau parțial într-o instituție legal stabilită pe teritoriul unui alt stat membru, România în calitate de stat membru gazdă are dreptul să verifice pe lângă organismul competent al statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare, dacă:

a) formarea asigurată de instituția în cauză a fost certificată în mod oficial de instituția de învățământ situată în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare;

b) titlul de calificare eliberat este același cu cel care ar fi fost eliberat în cazul în care ciclul de formare ar fi fost același în statul membru de origine în care acesta a fost eliberat;

c) titlul de calificare eliberat conferă aceleași drepturi de acces la profesie pe teritoriul statului membru de origine în care acesta a fost eliberat.

(3) În cazul unor suspiciuni justificate, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România în calitate de autoritate competentă din statul membru gazdă poate solicita autorităților competente ale unui stat membru o confirmare a faptului că solicitantul, după caz, asistent medical generalist, moașă sau asistent medical, nu este suspendat sau nu are interdicție de exercitare a profesiei ca urmare a unei erori profesionale grave sau a unei condamnări pentru infracțiuni legate de exercitarea activităților sale profesionale.

Articolul 25

(1) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România colaborează cu autoritățile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale unui stat aparținând Spațiului Economic European și, respectiv, ale Confederației Elvețiene, cu organismele și cu alte persoane juridice, asigurând confidențialitatea informațiilor transmise.

(2) Schimbul oricăror informații, precum și al celor privind sancțiunile disciplinare ori penale aplicate în caz de fapte grave și precise, susceptibile de a avea consecințe asupra activităților de asistent medical generalist, moașă sau asistent medical, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 , cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 677/2001 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Statul membru de origine examinează veridicitatea faptelor, iar autoritățile acestuia decid cu privire la natura și amploarea investigațiilor pe care trebuie să le realizeze și comunică statului membru gazdă concluziile rezultate din informațiile transmise.

Articolul 25¹

Schimbul de informații prevăzut la art. 24³ și art. 25 se face prin intermediul Sistemului de informare a Pieței Interne a Uniunii Europene (IMI).