(1) Instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, efectuează operațiunile de încasări și plăți prin unitățile trezoreriei statului în a căror rază sunt înregistrate fiscal, cu excepția instituțiilor publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali și secundari de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale și instituțiilor publice autonome cu sediul în municipiul București, precum și a Consiliului General al Municipiului București, care efectuează operațiunile de încasări și plăți prin Trezoreria Municipiului București.
(2) Operațiunile de încasări și plăți dispuse de Ministerul Economiei și Finanțelor în contul și în numele statului se efectuează prin trezoreria operativă centrală.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) , prin trezoreria operativă centrală pot fi efectuate și alte operațiuni de încasări și plăți stabilite prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.
(4) În vederea efectuării cheltuielilor instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, au obligația de a transmite unităților Trezoreriei Statului la care au conturile deschise bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit reglementărilor legale în vigoare.
(5) La decontarea sumelor în numerar sau prin virament din conturile instituțiilor publice pentru efectuarea cheltuielilor, unitățile Trezoreriei Statului verifică existența bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor respective, urmărind respectarea încadrării în prevederile bugetare și în creditele bugetare deschise și repartizate și/sau în disponibilitățile de fonduri, după caz, precum și alte obiective stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare.
(6) Instituțiile publice pot solicita unităților trezoreriei statului eliberarea de sume în numerar, din conturile de cheltuieli sau de disponibilități, pentru achitarea drepturilor prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru alte cheltuieli care nu se justifică a fi efectuate prin virament.
(6¹) Răspunderea privind încadrarea în prevederile legale în vigoare a sumelor pe care instituțiile publice le solicită în numerar unităților trezoreriei statului revine ordonatorilor de credite ai respectivelor instituții publice.
(7) Instituțiile publice au obligația să organizeze activitatea de casierie, astfel încât încasările și plățile în numerar să fie efectuate în condiții de siguranță, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și în limita plafonului de casă stabilit de către unitățile trezoreriei statului pentru fiecare instituție publică.
(8) Sumele achitate în numerar de către contribuabili, reprezentând venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, se încasează de unitățile Trezoreriei Statului. Sumele achitate în numerar, cuvenite bugetului de stat, reprezentând taxe, tarife sau alte obligații stabilite de instituții publice, pot fi încasate și prin casieriile proprii ale instituțiilor publice respective, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice.
(8¹) Sumele achitate în numerar de către contribuabili, reprezentând venituri ale bugetelor locale, venituri proprii ale instituțiilor publice, precum și venituri cuvenite altor bugete, cu excepția celor prevăzute la alin. (8) , se încasează prin casieriile proprii ale instituțiilor care gestionează bugetele respective, dacă legea nu prevede altfel.
(8²) Prin excepție de la prevederile alin. (8) , sumele achitate în numerar de către contribuabili persoane fizice, reprezentând impozitul și contribuțiile aferente veniturilor din activități agricole, se pot încasa și prin compartimentele de specialitate ale unității administrativ-teritoriale din localitățile în care își au domiciliul fiscal contribuabilii, dacă în această localitate nu există o unitate teritorială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu respectarea prevederilor art. 35¹ din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(8³) Instituțiile publice care încasează prin casieria proprie sume în numerar reprezentând venituri cuvenite bugetelor proprii au obligația să asigure plătitorilor și cel puțin o altă modalitate de plată a sumelor respective prin intermediul serviciilor de plată fără numerar, definite conform Legii nr. 209/2019 privind serviciile de plată și pentru modificarea unor acte normative, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și cu condiția asigurării fondurilor necesare achitării comisioanelor stabilite pentru efectuarea acestor operațiuni.
(8⁴) Instituțiile publice pot opta, pentru încasarea veniturilor cuvenite bugetelor proprii, să utilizeze exclusiv mijloace de plată fără numerar, definite conform Legii nr. 209/2019 , cu respectarea prevederilor legale în vigoare și cu condiția asigurării fondurilor necesare achitării comisioanelor stabilite pentru efectuarea acestor operațiuni.
(9) Veniturile bugetelor prevăzute la art. 2 alin. (1) pot fi încasate în numerar și prin instituții de credit, pe bază de convenții încheiate cu persoanele abilitate, cu condiția asigurării fondurilor necesare achitării comisioanelor stabilite pentru efectuarea acestor operațiuni.
(10) Transferurile și subvențiile alocate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale și de la alte bugete regiilor autonome, societăților sau companiilor naționale și societăților comerciale, după caz, se virează în conturi deschise în numele acestora la unitățile trezoreriei statului în a căror rază sunt înregistrate fiscal și se utilizează numai potrivit destinațiilor aprobate prin lege, neputând fi executate silit.
(10¹) Sumele prevăzute la alin. (10) pot fi executate silit în cazul în care în actele normative care reglementează acordarea transferurilor sau subvențiilor respective se prevede astfel sau în cazul în care ordonatorii de credite care le acordă stabilesc că acestor sume nu le sunt aplicabile prevederile alin. (10) privind executarea silită.
(10²) În situația prevăzuta la alin. (10¹) , ordonatorii de credite dispun plata sumelor în conturi deschise la Trezoreria Statului, altele decât cele în care se face viramentul potrivit alin. (10) , începând cu data de 11 decembrie 2017.
(10³) În cazul în care se constată indicarea eronată a conturilor pentru plata sumelor prevăzute la alin. (10) , instituțiile publice solicită beneficiarului sumei restituirea acesteia sau efectuarea corecțiilor între conturi de către acesta cu informarea instituției publice plătitoare. Operațiunea se efectuează în limita sumei rămase disponibile în cont, aferente tranzacției care face obiectul corecției.
(11) Instituțiile publice pot deschide, conturi escrow la o instituție de credit agreată de instituțiile finanțatoare externe sau interne, în condiții stabilite prin convenții încheiate între părți.
(12) Este interzis instituțiilor publice să efectueze operațiunile de încasări și plăți prin instituții de credit, cu excepția încasărilor și plăților efectuate în valută, precum și a prevederilor alin. (11) .
(13) La trezoreria statului se deschide contul în lei în numele Comisiei Europene, denumit "Contul de resurse proprii în numele Comisiei Europene", prevăzut la art. 9 din Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 1.150/2000 pentru implementarea Deciziei 94/728/CE, Euratom asupra sistemului de resurse proprii ale Comunităților, modificat prin Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 2.028/2004.
(14) Pe numele beneficiarilor de fonduri externe nerambursabile postaderare, cu excepția persoanelor fizice, pot fi deschise la unitățile Trezoreriei Statului conturi de disponibilități pentru gestionarea sumelor provenite din fonduri externe nerambursabile, inclusiv a fondurilor aferente finanțării naționale, în cazul în care prin reglementări specifice gestionării fondurilor respective se prevede astfel.
(15) Sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, care se plătesc de către operatorii economici cu capital majoritar sau integral de stat, din subvențiile sau transferurile încasate în conturile prevăzute la alin. (10) , se virează în conturile operatorilor economici beneficiari, deschise la Trezoreria Statului, dacă legea nu prevede altfel. Sumele astfel încasate de operatorii economici beneficiari se utilizează în ordinea prevăzută la art. 6 alin. (2) .