(1) Atunci când se încheie cesiunea drepturilor creditorului ce decurg dintr-un contract de credit neperformant sau cesiunea contractului de credit neperformant în sine, cumpărătorul de credite al cărui domiciliu sau sediu social nu se află în Uniunea Europeană ori, în cazul în care, în temeiul prevederilor sale legale naționale, acesta nu are sediu social, al cărui sediu central nu se află în Uniunea Europeană, desemnează în scris un reprezentant în România care poate avea:
a) domiciliul sau sediul social pe teritoriul României, considerată în această situație statul membru de origine;
b) domiciliul sau sediul social în oricare alt stat membru decât România ori, în cazul în care, în temeiul dreptului său intern, acesta nu are sediu social, al cărui sediu central se află în oricare alt stat membru decât România.
(2) Autoritatea competentă contactează reprezentantul prevăzut la alin. (1) , în plus față de cumpărătorul de credite sau în locul acestuia, cu privire la toate aspectele legate de respectarea continuă a prezentei ordonanțe de urgență, iar reprezentantul în cauză este pe deplin răspunzător de respectarea obligațiilor ce revin cumpărătorului de credite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență.