În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

1. activități de administrare a creditelor - una sau mai multe dintre următoarele activități:

a) colectarea sau recuperarea de la debitor a oricăror plăți datorate legate de drepturile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit sau de contractul de credit în sine;

b) renegocierea cu debitorul a oricăror termene și condiții legate de drepturile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit sau de contractul de credit în sine, în conformitate cu instrucțiunile date de cumpărătorul de credite, în cazul în care administratorul de credite nu este un intermediar de credite, în sensul definiției prevăzute la art. 7 pct. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 288/2010 , cu modificările și completările ulterioare, sau al celei prevăzute la art. 3 pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 134/2023 , cu modificările ulterioare;

c) gestionarea oricăror plângeri legate de drepturile unui creditor ce decurg dintr-un contract de credit sau legate de contractul de credit în sine;

d) informarea debitorului în legătură cu orice modificare adusă ratelor dobânzii sau costurilor sau plăților datorate legate de drepturile unui creditor ce decurg dintr-un contract de credit sau de contractul de credit în sine;

2. administrator de credite - o persoană juridică care, în cadrul activității sale, în numele unui cumpărător de credite, administrează și execută drepturile și obligațiile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit neperformant sau contractul de credit neperformant în sine și care desfășoară cel puțin una sau mai multe activități de administrare a creditelor;

3. consumator - o persoană fizică care, în contractele de credit reglementate de prezenta ordonanță de urgență, acționează în scopuri care nu se încadrează în activitatea sa comercială, de afaceri sau profesională;

4. contract de administrare a creditelor - un contract scris încheiat între un cumpărător de credite și un administrator de credite referitor la serviciile ce urmează a fi furnizate de administratorul de credite în numele cumpărătorului de credite;

5. contract de credit - un contract, astfel cum a fost încheiat inițial, modificat sau înlocuit, prin care o instituție de credit acordă un credit sub formă de amânare la plată, de împrumut sau sub forma altor facilități financiare similare;

6. contract de credit neperformant - un contract de credit care este clasificat drept expunere neperformantă potrivit dispozițiilor art. 47a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012;

7. creditor - o instituție de credit care a acordat un credit sau un cumpărător de credite;

8. cumpărător de credite - orice persoană fizică autorizată sau juridică, alta decât o instituție de credit, care achiziționează drepturile unui creditor ce decurg dintr-un contract de credit neperformant sau contractul de credit neperformant în sine în cursul exercitării activității sale comerciale, de afaceri sau profesionale, potrivit dispozițiilor legale aplicabile;

9. debitor - o persoană juridică sau fizică care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit, inclusiv moștenitorul legal sau cesionarul acesteia;

10. furnizor de servicii de administrare a creditelor - o parte terță la care apelează un administrator de credite pentru a desfășura oricare dintre activitățile de administrare a creditelor;

11. instituție de credit - o instituție de credit în sensul definiției prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012;

12. microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii, în sensul definiției din art. 2 din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii;

13. stat membru de origine pentru un administrator de credit înseamnă statul membru în care se află sediul său social ori, în cazul în care acesta nu are sediu social, statul membru în care se află sediul său central;

14. stat membru de origine pentru un cumpărător de credite înseamnă statul membru în care se află domiciliul sau sediul social al cumpărătorului de credit sau al reprezentantului acestuia ori, în cazul în care acesta nu are sediu social, statul membru în care se află sediul său central;

15. stat membru gazdă - statul membru care îndeplinește următoarele condiții:

a) statul membru, altul decât statul membru de origine, în care se află domiciliul sau sediul social al debitorului ori, în cazul în care, în temeiul prevederilor legale naționale, acesta nu are sediu social, statul membru în care se află sediul său central;

b) statul membru, altul decât statul membru de origine, în care un administrator de credite a înființat o sucursală sau în care acesta desfășoară activități de administrare a creditelor;

16. suport durabil - orice instrument care permite stocarea informațiilor de către persoanele fizice ori juridice cărora le sunt adresate, într-un mod accesibil pentru referințe ulterioare pentru o perioadă de timp adecvată, în vederea informării, și care permite reproducerea neschimbată a informațiilor stocate.