Domeniul de aplicare

Azi

OUG 155/2024 · 6 articole

Secțiunea 1 — Entități esențiale

Articolul 5

(1) Următoarele entități sunt considerate esențiale, indiferent de dimensiunea pe care o au:

a) entitățile administrației publice centrale în conformitate cu anexa nr. 1 ;

b) entitățile din anexa nr. 1 sau nr. 2 identificate în conformitate cu art. 9 ;

c) entitățile identificate drept entități critice conform dispozițiilor legale privind reziliența entităților critice;

d) furnizorii de servicii DNS;

e) prestatori de servicii de încredere calificați;

f) registrele de nume TLD.

(2) Sunt considerate esențiale entitățile din categoria întreprinderilor mari conform art. 8 și care se încadrează în sectoarele prevăzute în anexa nr. 1 .

(3) Sunt considerate esențiale entitățile din categoria întreprinderilor mijlocii conform art. 8 și care sunt furnizori de rețele publice de comunicații electronice sau furnizori de servicii de comunicații electronice destinate publicului.

(4) Sunt considerate esențiale entitățile din categoria întreprinderilor mijlocii conform art. 8 și care sunt furnizori de servicii de securitate gestionate.

Secțiunea a 2-a — Entități importante

Articolul 6

(1) Sunt considerate entități importante entitățile din categoriile întreprinderilor mari și mijlocii conform art. 8 , care se încadrează în anexele nr. 1 și 2 și care nu sunt identificate drept entități esențiale conform art. 5 .

(2) Următoarele entități sunt considerate importante dacă nu au fost identificate drept entități esențiale conform art. 5 și indiferent de dimensiunea pe care o au:

a) entitățile din anexele nr. 1 și 2 identificate în conformitate cu art. 9 ;

b) furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului;

c) prestatorii de servicii de încredere.

Secțiunea a 3-a — Dispoziții speciale

Articolul 7

(1) Entitățile care intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanțe de urgență sunt entitățile din sectoarele prevăzute în anexele nr. 1 și 2 , înființate și înregistrate pe teritoriul României conform prevederilor legale.

(2) Prin excepție de la alin. (1) , furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanțe de urgență atunci când prestează servicii pe teritoriul României, indiferent de locul de înființare sau de înregistrare.

(3) Furnizorii de servicii DNS, registrele de nume TLD, entitățile care furnizează servicii de înregistrare a numelor de domenii, furnizorii de servicii de cloud computing, furnizorii de servicii de centre de date, furnizorii de rețele de furnizare de conținut, furnizorii de servicii gestionate, furnizorii de servicii de securitate gestionate, precum și furnizorii de piețe online, de motoare de căutare online și de platforme de servicii de socializare în rețea intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanțe de urgență atunci când sediul principal al acestora din Uniunea Europeană este situat pe teritoriul României.

(4) Entitățile administrației publice străine sunt în jurisdicția statului care le-a instituit.

(5) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, sediul principal astfel cum este menționat la alin. (3) se determină astfel:

a) este sediul în care se iau deciziile legate de măsurile de gestionare a riscurilor în materie de securitate cibernetică în mod predominant;

b) atunci când nu se poate stabili sediul principal conform lit. a) sau dacă astfel de decizii nu sunt luate în Uniunea Europeană, se consideră a fi sediul în care își desfășoară operațiunile de securitate cibernetică;

c) atunci când nu se poate stabili sediul principal conform lit. b) , acesta este considerat a fi în statul în care entitatea în cauză își are sediul cu cel mai mare număr de angajați.

(6) Atunci când, în situația descrisă la alin. (3) , entitatea nu este stabilită în Uniunea Europeană, dar oferă servicii pe teritoriul acesteia, entitatea este obligată să desemneze un reprezentant în Uniunea Europeană, în cadrul unuia dintre statele membre în care își prestează serviciile. În acest caz, entitatea se consideră a fi sub jurisdicția statului membru în care este stabilit reprezentantul.

(7) Atunci când entitatea prestează servicii pe teritoriul României, DNSC poate introduce acțiuni în justiție conform prevederilor legale împotriva entității în cauză pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv în cazul în care entitatea nu a desemnat un reprezentant conform alin. (6) .

Articolul 8

(1) O entitate este considerată întreprindere mare dacă depășește criteriile stabilite pentru întreprinderile mijlocii astfel cum sunt prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, fără a fi aplicate însă dispozițiile art. 4⁵ din aceeași lege.

(2) O entitate este considerată întreprindere mijlocie dacă îndeplinește criteriile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) din legea prevăzută la alin. (1) , fără a fi aplicate însă dispozițiile art. 4⁵ din aceeași lege.

Articolul 9

O entitate este considerată esențială sau importantă dacă:

a) entitatea este singurul furnizor al unui serviciu care este esențial pentru susținerea unor activități societale și economice critice;

b) perturbarea serviciului furnizat de entitate ar putea avea un impact semnificativ asupra siguranței publice, a securității publice sau a sănătății publice;

c) perturbarea serviciului furnizat de entitate ar putea genera un risc sistemic semnificativ, în special pentru sectoarele în care o astfel de perturbare ar putea avea un impact transfrontalier;

d) entitatea este critică datorită importanței sale specifice la nivel național sau regional pentru sectorul sau tipul de servicii în cauză sau pentru alte sectoare interdependente.

Articolul 10

(1) Determinarea impactului generat de perturbarea serviciului furnizat de entitate, prevăzut la art. 9 , se realizează în funcție de:

a) impactul asupra drepturilor și libertăților fundamentale;

b) impactul asupra economiei naționale;

c) impactul asupra sănătății și vieții persoanelor;

d) impactul financiar;

e) impactul asupra apărării, ordinii publice și securității naționale;

f) impactul transsectorial sau transfrontalier.

(2) Criteriile prevăzute la alin. (1) , pragurile corespunzătoare acestora și metodologia de evaluare a nivelului de risc al entităților se stabilesc prin ordin al directorului DNSC.