(1) În cazul realizării de proiecte comune, în conformitate cu art. 9 , în termen de trei luni de la sfârșitul fiecărui an din cadrul perioadei prevăzute la art. 9 alin. (3) lit. d) , ministerul de resort transmite o scrisoare de notificare Comisiei Europene în care precizează:

a) cantitatea totală de energie electrică sau de încălzire sau răcire produsă în timpul anului respectiv din surse regenerabile de către instalația care a făcut obiectul notificării în temeiul art. 9 ; și

b) cantitatea de energie electrică sau de încălzire sau răcire produsă în timpul anului respectiv din surse regenerabile de către instalația respectivă, care trebuie să fie considerată ca fiind inclusă în ponderea de energie din surse regenerabile a altui stat membru, în conformitate cu termenii notificării.

(2) Scrisoarea de notificare este transmisă atât statului membru în favoarea căruia a fost făcută notificarea, cât și Comisiei Europene.

(3) Cantitatea de energie electrică sau de încălzire sau răcire din surse regenerabile notificată în conformitate cu alin. (1) lit. b) :

a) se scade din cantitatea de energie electrică sau de încălzire sau răcire din surse regenerabile care este luată în considerare pentru calcularea ponderii de energie din surse regenerabile a statului membru care transmite scrisoarea de notificare în temeiul alin. (1) ; și

b) se adaugă la cantitatea de energie electrică sau de încălzire sau răcire din surse regenerabile care este luată în considerare pentru calcularea ponderii de energie din surse regenerabile a statului membru care primește scrisoarea de notificare în temeiul alin. (2) .