(1) În zonele pretabile accelerării proiectelor privind energia din surse regenerabile, procedura de acordare a autorizațiilor menționată la art. 16 alin. (1) și (2) :
a) nu depășește 12 luni pentru proiectele privind energia din surse regenerabile;
b) nu depășește doi ani pentru proiectele privind energia din surse regenerabile offshore;
c) nu depășește 6 luni pentru proiectele privind energia din surse regenerabile, localizate pe terenurile aflate în proprietatea statului care sunt administrate de Agenția Domeniilor Statului (ADS).
(2) În cazul unor circumstanțe excepționale termenele prevăzute la alin. (1) pot fi prelungite o singură dată, cu cel mult șase luni, printr-o decizie motivată emisă de autoritatea competentă. Decizia de prelungire trebuie să specifice în mod clar circumstanțele excepționale care justifică prelungirea, să fie susținută prin documente oficiale și să includă motivele obiective care au condus la această măsură, precum și impactul asupra termenului inițial.
(3) În zonele pretabile accelerării proiectelor privind energia din surse regenerabile, procedura de acordare a autorizațiilor, inclusiv racordarea la rețea:
a) nu depășește șase luni pentru retehnologizarea centralelor producătoare de energie din surse regenerabile care duce la o creștere a capacității centralei producătoare de energie din surse regenerabile cu peste 15%;
b) nu depășește șase luni pentru instalațiile noi cu o capacitate electrică mai mică de 150 kW;
c) nu depășește șase luni pentru instalațiile de stocare a energiei în același amplasament, inclusiv instalațiile de energie electrică și termică;
d) nu depășește 12 luni pentru proiectele privind energia din surse regenerabile offshore.
(4) Atunci când se justifică în mod corespunzător din motive legate de circumstanțe excepționale, din motive imperative de siguranță, când proiectul de retehnologizare are un impact substanțial asupra rețelei sau asupra puterii dimensiunii sau performanței inițiale a instalației, termenele de șase luni prevăzute la alin. (3) lit. a)-c) pot fi prelungite cu cel mult trei luni, iar termenul de 12 luni prevăzut la alin. (3) lit. d) poate fi prelungit cu cel mult șase luni.
(5) Autoritățile publice și entitățile emitente, abilitate să emită avize, autorizații, acorduri, certificate și licențe, informează dezvoltatorul de proiect în mod clar cu privire la circumstanțele extraordinare care justifică o prelungire în sensul prevăzut la alin. (2) sau în sensul prevăzut la alin. (4) .
(6) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (9)-(21) , prin derogare de la dispozițiile art. 9 alin. (2) și de la anexa nr. 2, pct. 3 lit. a) , b) , d) , h) , i) și pct. 6 lit. c) din Legea nr. 292/2018 , individual sau în corelare cu pct. 13 lit. a) din aceeași anexă la respectiva lege, în ceea ce privește proiectele privind energia din surse regenerabile, noile cereri de acordare a autorizației pentru centrale producătoare de energie din surse regenerabile, inclusiv centrale care combină diferite tipuri de tehnologie în domeniul energiei din surse regenerabile și retehnologizarea centralelor producătoare de energie din surse regenerabile, în zonele desemnate ca zone pretabile accelerării proiectelor privind energia din surse regenerabile pentru tehnologia relevantă și stocarea în același amplasament, precum și racordarea unor astfel de centrale și instalații de stocare la rețea pot fi exceptate de la obligația de a efectua o evaluare specifică a impactului asupra mediului în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 292/2018 , cu condiția ca respectivele proiecte să respecte art. 15³ alin. (4) .
(7) Derogarea prevăzută la alin. (6) nu se aplică proiectelor care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului într-un alt stat membru sau în cazul în care un stat membru care ar putea fi afectat în mod semnificativ solicită acest lucru, astfel cum se prevede la art. 17 din Legea nr. 292/2018 .
(8) Prin derogare de la art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare, proiectele privind energia din surse regenerabile menționate la alin. (1) nu fac obiectul unei evaluări a efectelor lor asupra siturilor Natura 2000, cu condiția ca respectivele proiecte privind energia din surse regenerabile să respecte normele și măsurile stabilite în conformitate cu art. 15³ alin. (4) .
(9) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor efectuează o procedură de examinare a cererilor menționate la alin. (6) .
(10) Procedura de examinare prevăzută la alin. (9) :
a) are scopul de a identifica dacă este foarte probabil ca vreunul dintre proiectele privind energia din surse regenerabile să genereze efecte negative neprevăzute semnificative, având în vedere sensibilitatea ecologică a zonei geografice în care sunt situate, care nu au fost identificate în timpul evaluării de mediu a planurilor de desemnare a zonelor pretabile accelerării proiectelor privind energia din surse regenerabile menționate la art. 15³ alin. (1) , efectuate în temeiul Legii nr. 292/2018 , și, după caz, al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare;
b) urmărește să identifice dacă vreunul dintre aceste proiecte privind energia din surse regenerabile intră în domeniul de aplicare a art. 17 din Legea nr. 292/2018 , din cauza probabilității ca acesta să genereze efecte semnificative asupra mediului într-un alt stat membru sau ca urmare a solicitării unui stat membru care ar putea fi afectat în mod semnificativ.
(11) În scopul procedurii de examinare menționată la alin. (9) :
a) dezvoltatorul de proiect furnizează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor informații cu privire la caracteristicile proiectului de energie din surse regenerabile, la conformitatea acestuia cu normele și măsurile identificate în temeiul prevederilor art. 15³ alin. (4) , pentru zona pretabilă accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile specifică, la eventualele măsuri suplimentare adoptate de către dezvoltatorul de proiect și la modul în care măsurile respective abordează impactul asupra mediului;
b) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor poate solicita dezvoltatorului de proiect să furnizeze informații suplimentare disponibile.
(12) Procedura de examinare referitoare la cereri de acordare a autorizațiilor pentru centrale noi producătoare de energie din surse regenerabile se finalizează în termen de 45 de zile de la data depunerii informațiilor suficiente necesare în acest scop.
(13) Prin excepție de la prevederile alin. (12) , în cazul cererilor pentru instalații cu o capacitate electrică mai mică de 150 kW și al cererilor noi de retehnologizare a centralelor producătoare de energie din surse regenerabile, procedura de examinare se finalizează în termen de 30 de zile.
(14) În urma procedurii de examinare, autoritățile competente de mediu autorizează cererile menționate alin. (6) fără obținerea unui nou act de reglementare de la autoritatea competentă pentru protecția mediului.
(15) Prin excepție de la prevederile alin. (14) , autoritatea competentă pentru protecția mediului poate adopta o decizie administrativă, invocând motive corespunzătoare pe baza unor dovezi clare, prin care decide că proiectul este foarte probabil să aibă efecte negative neprevăzute semnificative, având în vedere sensibilitatea ecologică a zonei geografice în care este situat, care nu pot fi atenuate prin măsurile identificate în planurile de desemnare a zonelor pretabile accelerării proiectelor sau propuse de dezvoltatorul de proiect.
(16) Autoritatea competentă pentru protecția mediului pune la dispoziția publicului deciziile administrative, inclusiv cea menționată la alin. (15) .
(17) În sensul alin. (15) , astfel de proiecte privind energia din surse regenerabile fac obiectul unei evaluări a impactului asupra mediului în temeiul Legii nr. 292/2018 și, dacă este cazul, al unei evaluări în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare, care se efectuează în termen de șase luni de la decizia administrativă care identifică probabilitatea ridicată a unor efecte negative neprevăzute semnificative.
(18) Termenul prevăzut la alin. (17) poate fi prelungit cu cel mult șase luni, dacă acest lucru este justificat în mod corespunzător din motive legate de circumstanțe excepționale.
(19) În cazul unor circumstanțe justificate, inclusiv în cazul în care este necesar pentru a accelera implementarea energiei din surse regenerabile în vederea realizării obiectivelor în materie de climă și energie din surse regenerabile, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor poate excepta proiectele eoliene și solare fotovoltaice de la astfel de evaluări.
(20) În cazul în care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor exceptează proiectele eoliene și solare fotovoltaice de la evaluările respective, operatorul trebuie să adopte măsuri proporționale de atenuare sau, dacă astfel de măsuri de atenuare nu sunt disponibile, măsuri compensatorii, care, în cazul în care alte măsuri compensatorii proporționale nu sunt disponibile, pot lua forma unei compensații monetare, pentru a aborda orice efecte negative.
(21) În cazul în care aceste efecte negative au un impact asupra protecției speciilor, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare, operatorul plătește o compensație financiară pentru programele de protecție a speciilor pe durata de funcționare a centralei producătoare de energie din surse regenerabile, pentru a asigura sau a îmbunătăți starea de conservare a speciilor afectate.
(22) În procedura de acordare a autorizațiilor menționată la alin. (1)-(4) , lipsa unui răspuns din partea autorităților competente relevante în termenul stabilit de legislație, etapele administrative privind obținerea de avize, acorduri și altele asemenea, etapele intermediare specifice sunt considerate a fi aprobate tacit în condițiile prevăzute la art. 6 - 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 486/2003 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția cazului în care proiectul privind energia din surse regenerabile specific face obiectul unei evaluări a impactului asupra mediului în temeiul prevederilor alin. (14)-(21) .
(23) Prevederile alin. (22) nu se aplică deciziilor finale privind rezultatul procedurii de acordare a autorizației, care trebuie să fie explicite.
(24) Autoritățile publice cu competențe în procedurile de autorizare pun la dispoziția publicului toate deciziile în sensul alin. (22) și (23) .