(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2026 până la atingerea neutralității climatice, în sensul prevederilor art. 28 alin. (7) și art. 38 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare, și Legea apelor nr. 107/1996 , cu modificările și completările ulterioare, autoritățile competente cu atribuții în autorizarea proiectelor de producere a energiei, în cadrul procedurii de acordare a autorizațiilor, planificarea, construcția și exploatarea centralelor producătoare de energie din surse regenerabile, racordarea unor astfel de structuri la rețea, rețeaua aferentă în sine și unitățile de stocare consideră că astfel de proiecte, în cazuri individuale, au statut de importanță națională în domeniul energiei electrice și că sunt în scopul realizării securității naționale, a sănătății și siguranței publice, atunci când se pun în balanță interesele juridice.
(2) În conformitate cu prioritățile prevăzute în PNIESC, pe baza unei analize privind caracteristicile tehnice ale proiectului și a eventualelor constrângeri de mediu, autoritățile competente pot limita, pentru rațiuni de securitate națională, aplicarea prevederilor alin. (1) .
(3) Ministerul de resort informează Comisia cu privire la astfel de restricții aplicate și cu privire la justificarea acestora.