(1) România împreună cu celelalte state membre ale Uniunii Europene (UE):

a) asigură în mod colectiv faptul că ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie al Uniunii Europene în anul 2030 este de cel puțin 42,5%;

b) depun eforturi colective pentru a mări ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie al Uniunii Europene în anul 2030 la 45%.

(1¹) Până în anul 2030, cel puțin 5% din noua capacitate instalată de producere a energiei din surse regenerabile este reprezentată de tehnologii inovatoare în domeniul energiei din surse regenerabile.

(1²) În condițiile prevederilor art. 5 din Legea nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, ministerul de resort poate solicita Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor derogarea de la principiul utilizării în cascadă a biomasei.

(1³) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor poate deroga de la principiul utilizării în cascadă a biomasei atunci când industria locală nu este în măsură, din punct de vedere cantitativ sau tehnic, să utilizeze biomasa forestieră pentru o valoare adăugată economică și de mediu superioară producerii energiei, pentru materiile prime provenite din:

a) activitățile necesare de gestionare a pădurilor, menite să asigure operațiunile de rărire înainte de comercializare sau cele desfășurate în conformitate cu dreptul intern privind prevenirea incendiilor de pădure în zonele cu grad de risc ridicat;

b) activități de exploatare forestieră de recuperare derulate în urma unor perturbări naturale documentate; sau

c) activități de recoltare a anumitor produse lemnoase ale căror caracteristici nu sunt adecvate pentru instalații de prelucrare locale.

(2) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale:

a) iau măsuri pentru a reduce la minimum distorsiunile nedorite pe piața materiilor prime de biomasă și impactul negativ asupra biodiversității, a mediului și a climei, atunci când biomasa este utilizată pentru producerea de energie;

b) în elaborarea măsurilor prevăzute la lit. a) , țin seama de ierarhia deșeurilor în conformitate cu prevederile art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023 , cu modificările și completările ulterioare, și asigură aplicarea principiului utilizării în cascadă a biomasei, punând accentul pe scheme de sprijin și ținând seama în mod corespunzător de particularitățile naționale.

(2¹) Schemele de sprijin elaborate pentru energia obținută din biocombustibili, biolichide și combustibili din biomasă evită promovarea unor practici nesustenabile și nu determină denaturarea concurenței cu sectoarele materialelor, pentru a se garanta că biomasa lemnoasă este utilizată în corelare cu valoarea sa adăugată economică și de mediu maximală, în următoarea ordine a priorităților:

a) produsele lemnoase;

b) prelungirea duratei de viață a produselor lemnoase;

c) reutilizarea;

d) reciclarea;

e) bioenergia;

f) eliminarea.

(2²) Cel mult o dată pe an, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prezintă Comisiei Europene o sinteză a derogărilor de la principiul utilizării în cascadă a biomasei în temeiul prevederilor alin. (1²) , însoțită de motivele acestor derogări și de scara geografică la care se aplică acestea.

(2³) Nu se acordă, prin oricare autoritate competentă, sprijin financiar direct pentru:

a) utilizarea buștenilor de gater, a buștenilor de furnir, a lemnului rotund industrial, a buturugilor și a rădăcinilor pentru producerea de energie;

b) producția de energie regenerabilă prin incinerarea deșeurilor dacă nu au fost respectate obligațiile privind colectarea separată.

(2⁴) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (2) și (2¹) , autoritățile competente nu acordă niciun sprijin nou și nu reînnoiesc sprijinul pentru producția de energie electrică din biomasă forestieră în instalațiile care generează exclusiv energie electrică, cu excepția cazului în care energia electrică de acest tip îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) este produsă într-o regiune identificată într-un plan teritorial pentru o tranziție justă, stabilit în conformitate cu art. 11 din Regulamentul (UE) 2021/1.056 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de instituire a Fondului pentru o tranziție justă, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea dependenței acesteia de combustibilii fosili solizi, și îndeplinește cerințele relevante prevăzute la art. 29 alin. (16) ;

b) este produsă aplicând captarea și stocarea de dioxid de carbon (CO_2) provenit din biomasă și îndeplinește cerințele prevăzute la art. 29 alin. (16) .

(2⁵) În funcție de evaluarea inclusă în PNIESC cu privire la necesitatea de a construi o nouă infrastructură pentru încălzirea și răcirea centralizată din surse regenerabile în vederea realizării obiectivului general al Uniunii Europene stabilit la alin. (1) , ministerul de resort, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, adoptă, după caz, măsurile necesare în vederea dezvoltării unei infrastructuri eficiente de încălzire și răcire centralizată pentru a promova încălzirea și răcirea din surse regenerabile, precum energia termică solară, energia fotovoltaică solară, pompele de căldură acționate de energie electrică din surse regenerabile care utilizează energia ambientală și energia geotermală, alte tehnologii de energie geotermală, biomasa, biogazul, biolichide și căldura și răcoarea reziduală, unde este posibil în combinație cu stocarea energiei termice, consumul dispecerizabil și instalații care transformă energia electrică în căldură prin Strategia națională privind serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, în conformitate cu Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie al României nu trebuie să se situeze sub ponderea de referință egală cu obiectivul național obligatoriu pentru ponderea energiei din surse regenerabile pentru perioada de referință 2020, stabilit la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 220/2008, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Dacă ponderea de energie din surse regenerabile, măsurată pe orice perioadă de un an, nu se menține la nivelul de referință, ministerul de resort aplică primul și al doilea paragraf de la art. 32 alin. (4) din Regulamentul (UE) 2018/1.999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului [în continuare denumit Regulamentul (UE) 2018/1.999)].