Fluxul financiar aferent operațiunilor derulate prin intermediul și cu sprijinul tehnic al partenerilor bancari în legătură cu beneficiarii prevăzuți la art. 3 lit. a) se implementează astfel:
a) după expirarea termenului de opțiune a beneficiarilor pentru unul dintre partenerii bancari, în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care MIPE, prin autoritatea de management, dispune de resurse în conturile sale, aceasta virează din conturile deschise la Trezorerie în contul de tranzit deschis la fiecare partener bancar 50% din totalul ajutorului financiar nerambursabil aferent contractelor de finanțare ale beneficiarilor arondați partenerului bancar respectiv;
b) partenerul bancar, prin personalul desemnat, efectuează verificarea preliminară a cererilor de prefinanțare/plată/ rambursare depuse de beneficiarii de finanțare;
c) autoritatea de management efectuează propriile verificări conform procedurii de autorizare a cheltuielilor, autorizând plata sumelor aferente cererilor de prefinanțare/plată/rambursare verificate;
d) în baza sumelor autorizate la plată, autoritatea de management întocmește periodic, cel puțin săptămânal, borderoul de ordonanțare menționat la art. 8 alin. (2) lit. m) , pe care îl transmite partenerului bancar;
e) în baza borderoului de ordonanțare, partenerul bancar virează, în termen de 7 zile lucrătoare de la data la care acesta dispune de resurse în contul de tranzit, sumele aferente către beneficiarii identificați în borderou, în conturile lor speciale;
f) beneficiarii utilizează sumele virate conform prevederilor contractelor de finanțare și, în situația nerespectării prevederilor contractuale și/sau legale, la solicitarea autorității de management, restituie către MIPE sumele neeligibile indicate în notificarea aferentă;
g) partenerul bancar solicită autorității de management alimentarea contului de tranzit până la concurența cu suma totală rămasă de plată către beneficiarii aferenți partenerului bancar respectiv, atunci când soldul contului de tranzit atinge 10% din suma inițială plătită de autoritatea de management conform lit. a) ;
h) autoritatea de management verifică solicitarea de alimentare a contului de tranzit și virează partenerului bancar sumele solicitate în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care dispune de resurse în conturile sale;
i) după finalizarea plăților, conform contractelor de finanțare, către beneficiarii alocați partenerului bancar, acesta din urmă virează autorității de management soldul neutilizat al contului de tranzit în conturile din care au fost primite inițial sumele respective, în conturi deschise potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008 , cu modificările și completările ulterioare, în situația în care sumele încasate corespund unor plăți efectuate în anii anteriori, de la bugetul de stat.