Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. După alineatul (2) al articolului 91 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) Modificările intervenite în starea civilă a persoanei, de natură a conduce la încetarea plății pensiilor conform alin. (1) lit. a), vor fi furnizate de Ministerul Administrației și Internelor, prin Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor." 2. Articolele 92¹, 93¹ și 93² se abrogă. 3. Alineatul (2) al articolului 161 va avea următorul cuprins: "(2) În condițiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. În caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe țară, în vigoare în perioada respectivă." 4. După alineatul (2) al articolului 161 se introduc trei noi alineate, alineatele (3), (4) și (5), cu următorul cuprins: "(3) Fac excepție de la aplicarea prevederilor alin. (2) perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963 pentru care, la determinarea punctajului mediu anual, se utilizează:
a) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite ori pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale;
b) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962 și pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale și nici nu sunt dovedite;
c) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962, în situația în care prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare rezultă, pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, un număr de puncte mai mic decât cel prevăzut la lit. b).
(4) În situația în care, pentru perioade ulterioare datei de 31 august 1947, în documentele doveditoare sunt înregistrate drepturi salariale nedenominate, acestea vor fi denominate în funcție de reformele monetare.
(5) Prevederile alin. (3) și (4) se aplică pentru toate perioadele care constituie stagiu de cotizare în sistemul public, cu excepția perioadelor asimilate prevăzute de lege."