(1) Prevederile art. 161 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică și persoanelor:

a) ale căror drepturi de pensie au fost stabilite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în temeiul Legii nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare;

b) ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005 , cu completările ulterioare;

c) cărora, la stabilirea drepturilor de pensie, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, le-au fost valorificate perioade de vechime în muncă, respectiv vechime în serviciu, realizate în sisteme neintegrate în sistemul public de pensii.

(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) cota-parte din punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plată, aferent perioadelor contributive anterioare datei de 1 ianuarie 1963, se înlocuiește cu cota-parte din punctajul mediu anual aferent aceleiași perioade, calculat conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(3) În cazul în care, pentru situațiile prevăzute la alin. (1), din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență rezultă un punctaj mediu anual mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se păstrează punctajul mediu anual, respectiv cuantumul avantajos.