(1) În funcție de tipul indicatorilor statistici, rezultatele definitive ale recensământului se diseminează pe următoarele niveluri de dezagregare: total țară, macro-regiuni, regiuni de dezvoltare, județe, comune, orașe, municipii, sectoare ale Municipiului București și griduri de 1 kmp, în condițiile asigurării confidențialității datelor.

(1¹) Rezultatele definitive ale recensământului se pot disemina la nivel de sat și de circumscripție de recensământ numai în condițiile în care datele sunt fiabile, de bună calitate și este asigurată confidențialitatea datelor. Lista indicatorilor statistici care se pot disemina la nivel de sat și circumscripție de recensământ este aprobată de către CCRPL2021, în urma unei analize a rezultatelor definitive realizate de către UCIR.

(2) Programul final de diseminare a rezultatelor recensământului va fi elaborat de UCIR și aprobat prin hotărâre a CCRPL2021.