(1) Organizarea și efectuarea recensământului se realizează sub aspect tehnico-metodologic de către Institutul Național de Statistică, în concordanță cu regulamentele Uniunii Europene, precum și cu normele Comisiei economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite în domeniul recensământului populației și al locuințelor, sub coordonarea și controlul Comisiei centrale pentru recensământul populației și locuințelor.

(2) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se constituie Comisia centrală pentru recensământul populației și locuințelor din anul 2021, denumită în continuare CCRPL2021, structură fără personalitate juridică, în componența prevăzută în anexa nr. 1 .

(3) Nominalizarea persoanelor care intră în componența CCRPL2021 se face de către conducătorul fiecărei instituții implicate, respectiv de către președintele Asociației orașelor din România, al Asociației comunelor din România, al Asociației municipiilor din România și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

(4) CCRPL2021 răspunde de pregătirea, conducerea, coordonarea și monitorizarea lucrărilor necesare efectuării recensământului, având următoarele atribuții principale:

a) adoptă hotărâri în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de prezentul act normativ;

b) aprobă Programul de desfășurare al activităților Recensământului populației și locuințelor, metodologia de recenzare și de prelucrare a datelor;

c) aprobă normele de funcționare și atribuțiile comisiilor de recensământ județene, a municipiului București, municipale, orășenești, ale sectoarelor municipiului București și comunale, în componența prevăzută în anexa nr. 2 ;

d) coordonează implementarea hotărârilor Guvernului privind bugetul recensământului, privind componența, organizarea, funcționarea și atribuțiile Unității de coordonare și implementare a recensământului, denumită în continuare UCIR, și, respectiv, ale Unităților județene de implementare a recensământului, denumite în continuare UJIR, privind specificațiile tehnice pentru transmiterea datelor din sursele administrative, privind stabilirea formei și conținutului instrumentarului recensământului, a clasificărilor și nomenclatoarelor utile recensământului și a proiectelor altor acte normative;

e) aprobă metodologia de realizare a sectorizării teritoriului, îndrumă acțiunile de împărțire a teritoriului unităților administrativ-teritoriale în sectoare de recensământ;

f) coordonează acțiunile de recrutare și instruire a întregului personal care participă la efectuarea lucrărilor de recensământ;

g) aprobă Strategia de promovare și comunicare a recensământului;

h) aprobă Programul final de diseminare al rezultatelor recensământului, elaborat de UCIR;

i) publică rezultatele provizorii ale recensământului.

(5) În pregătirea, organizarea și desfășurarea recensământului CCRPL2021 colaborează cu următoarele autorități ale administrației publice centrale și locale sau alte instituții publice, în funcție de specificul fiecăreia:

a) consiliile județene;

b) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

c) ministerele care dețin surse administrative sau gestionează date privind persoanele, clădirile, locuințele, spațiile colective de locuit, gospodăriile și familiile;

d) alte instituții publice de interes național sau local.

(6) Pentru pregătirea, organizarea, conducerea și efectuarea lucrărilor de recensământ, la nivel teritorial se constituie comisii de recensământ județene, a municipiului București, municipale, orășenești, ale sectoarelor municipiului București și comunale, în componența prevăzută în anexa nr. 2 .

(7) Comisiile prevăzute la alin. (6) poartă răspunderea pentru efectuarea recensământului în bune condiții pe teritoriul în care își desfășoară activitatea, conform instrucțiunilor CCRPL2021.

(8) CCRPL2021 și comisiile prevăzute la alin. (6) își încetează activitatea la data publicării rezultatelor provizorii ale recensământului, iar rezultatele definitive și detaliate sunt diseminate de Institutul Național de Statistică.

(9) Organizațiile neguvernamentale, inclusiv organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, pot delega observatori pe lângă Comisia centrală pentru recensământul populației și locuințelor și comisiile județene, ale municipiului București, municipale, ale sectoarelor municipiului București, orășenești și comunale pe toată durata recensământului. Delegarea observatorilor se face conform Programului privind desfășurarea acțiunilor și lucrărilor de pregătire și efectuare a recensământului populației și locuințelor, aprobat de către Comisia centrală pentru recensământul populației și locuințelor.