(1) Schema de ajutor de stat se aplică până la data de 31 decembrie 2031, dată-limită până la care se acordă exceptarea.

(2) Bugetul total al schemei este echivalentul în lei al sumei de 578,4 de milioane EUR, iar valoarea anuală a ajutoarelor de stat acordate nu va depăși 150 de milioane EUR în fiecare an.

(3) În cazul în care valoarea anuală a ajutorului de stat anuală depășește bugetul maxim anual prevăzut la alin. (2) și/sau bugetul schemei de exceptare alocat pentru anul t ca urmare a unor consumuri realizate mai mari decât cele estimate la emiterea acordurilor anuale pentru exceptare și/sau a unei cote finale obligatorii de achiziție de certificate verzi mai mare decât cea estimată pentru anul t, Ministerul Energiei va calcula suma de recuperat în anul t + 1 pentru anul t, pentru fiecare beneficiar în parte, prin aplicarea unui mecanism pro rata (ex post) conform art. 15 .

(4) Calculul valorii ajutorului de stat va fi efectuat în lei și va fi raportat la cursul mediu al Băncii Naționale a României al euro/leu pentru anul în care se obține acordul.