(1) Supravegherea punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale de blocare a fondurilor, precum și supravegherea punerii în aplicare a restricțiilor privind anumite transferuri de fonduri și servicii financiare, adoptate în scopul prevenirii proliferării nucleare, se fac de către autoritățile și instituțiile publice de reglementare, autorizare, de către autoritățile de supraveghere prudențială a sectorului financiar, de către structurile de conducere ale profesiilor liberale și, respectiv, de Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, pentru persoanele fizice și juridice din domeniul lor de activitate, conform legislației în vigoare în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.

(2) Supravegherea punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale de blocare a fondurilor de către persoanele fizice și juridice care nu intră în sfera de competență a autorităților și instituțiilor publice prevăzute la alin. (1) , precum și controlul punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale de blocare a resurselor economice se fac de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

(3) Supravegherea punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale, altele decât restricțiile privind anumite transferuri de fonduri și servicii financiare, adoptate în scopul prevenirii proliferării nucleare, precum și a sancțiunilor de blocare a fondurilor sau a resurselor economice se face de către autoritățile competente potrivit art. 12 alin. (1) lit. b) .

(4) În cazul în care, în cadrul activității prevăzute la alin. (1)-(3) , autoritățile sau instituțiile publice, prin reprezentanții împuterniciți, constată încălcări ale sancțiunilor internaționale de către persoane fizice și juridice, acestea aplică sancțiunile prevăzute la art. 26 sau sesizează organele de urmărire penală, după caz. În cazul constatării unor încălcări potrivit art. 26 , autoritățile și instituțiile publice pot aplica și alte sancțiuni specifice.

(5) În cazul profesiilor liberale, sancțiunile aplicate de către structurile de conducere ale acestora sunt cele prevăzute de normele care reglementează profesiile respective.

(6) Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la alin. (1) , precum și autoritățile competente potrivit art. 12 alin. (1) lit. b) emit, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, reglementări specifice privind supravegherea modului de punere în aplicare a sancțiunilor internaționale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.