(1) Inspectoratul General pentru Imigrări anulează, prin decizie motivată, dreptul de ședere temporară în România, dacă ulterior obținerii acestuia se constată că:
a) la data prelungirii dreptului de ședere temporară, calitatea de beneficiar al art. 50 TUE a fost dovedită prin folosirea de informații false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale;
b) dreptul de ședere temporară a fost obținut în baza unei căsătorii de conveniență, constatată în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, sau în baza unui parteneriat, dacă acesta a fost încheiat ori este declarat cu scopul de a beneficia de drept de ședere pe teritoriul României;
c) dreptul de rezidență, obținut în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2005, republicată , cu modificările și completările ulterioare, a fost înregistrat în baza unui parteneriat încheiat ori declarat cu scopul de a beneficia de drept de ședere pe teritoriul României.
(2) Permisul de ședere temporară se anulează la data luării deciziei prevăzute la alin. (1) și se retrage cel mai târziu la data la care această decizie este adusă la cunoștința persoanei în cauză.
(3) Dispozițiile art. 9 alin. (2)-(9) se aplică în mod corespunzător.