(1) În cazul în care, pe baza documentelor depuse de beneficiarul art. 50 TUE , Inspectoratul General pentru Imigrări constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute pentru prelungirea dreptului de ședere temporară, solicită ca, într-un termen considerat necesar de beneficiarul art. 50 TUE , dar nu mai mare de 30 de zile, să prezinte eventualele documente care mai sunt necesare în vederea soluționării cererii. Dacă după termenul stabilit se constată în continuare că nu sunt îndeplinite condițiile, Inspectoratul General pentru Imigrări emite decizie de refuz al eliberării permisului de ședere temporară, care conține motivele care au stat la baza acestei decizii, instanța competentă și termenul în care măsura poate fi atacată.
(2) Împotriva refuzului eliberării permisului de ședere temporară se poate înainta acțiune la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei de către Inspectoratul General pentru Imigrări.
(3) Termenul în care beneficiarul art. 50 TUE trebuie să părăsească teritoriul României este de o lună de la data comunicării deciziei de refuz al eliberării permisului de ședere temporară, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări, cu excepția cazurilor în care se constată că beneficiarul art. 50 TUE trebuie să părăsească teritoriul României de îndată ori într-un termen mai scurt, în scopul evitării unui risc iminent și grav la adresa securității naționale.
(4) Instanța care judecă acțiunea introdusă împotriva unei decizii de refuz al eliberării permisului de ședere temporară analizează legalitatea deciziei, precum și faptele și circumstanțele care justifică măsura dispusă.
(5) Deciziile de refuz al eliberării permisului de ședere temporară, al căror termen de părăsire a teritoriului României nu a fost respectat și cele prin care se dispune părăsirea de îndată a teritoriului României se pun în executare prin escortarea persoanei în cauză până la frontieră sau până în țara de origine de către personalul specializat al Inspectoratului General pentru Imigrări.
(6) Dacă escortarea prevăzută la alin. (5) nu se poate efectua în termen de 24 de ore, Inspectoratul General pentru Imigrări poate solicita luarea în custodie publică a persoanei în cauză, aplicându-se în mod corespunzător prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la luarea în custodie publică și, după caz, la tolerarea rămânerii pe teritoriul României.
(7) Beneficiarii art. 50 TUE care se află sub efectul unei decizii de refuz al eliberării permisului de ședere temporară, identificați pe teritoriul României după executarea voluntară sau în condițiile alin. (5) , sunt escortați până la frontieră sau până în țara de origine de către personalul specializat al Inspectoratului General pentru Imigrări, concomitent cu sesizarea organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 262 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare. Prevederile alin. (6) se aplică în mod corespunzător.
(8) Decizia de refuz al eliberării permisului de ședere temporară se comunică beneficiarului art. 50 TUE de către:
a) Inspectoratul General pentru Imigrări sau de formațiunile sale teritoriale prin remiterea unui exemplar al acesteia, sub semnătură, atunci când persoana este prezentă pe teritoriul României, sau prin trimiterea prin poștă, cu confirmare de primire, la adresa la care aceasta a declarat că locuiește, atunci când persoana nu este prezentă;
b) Poliția de Frontieră Română, prin înmânarea unui exemplar al acesteia, sub semnătură, atunci când persoana se prezintă la frontieră cu scopul de a intra pe teritoriul României.
(9) Dispozițiile art. 28 alin. (5) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.