Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 106/2008 privind înființarea Autorității Naționale pentru Comunicații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 18 septembrie 2008, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 2. - (1) ANC se organizează și funcționează sub coordonarea primului-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru." 2. La articolul 4 alineatul (1), litera k) va avea următorul cuprins: "k) de administrare și de reglementare a utilizării la nivel național a TLD (top level domain) «.ro» și a SLD (second level domain) «.eu» pentru numele de domenii rezervate de România;". 3. La articolul 5, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) În îndeplinirea rolului și atribuțiilor sale legale, ANC colaborează cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pentru combaterea criminalității informatice, cu Consiliul Concurenței și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, inclusiv prin furnizarea reciprocă de informații necesare aplicării legislației din domeniul combaterii criminalității informatice, al protecției consumatorului sau al concurenței, precum și a legislației din domeniul comunicațiilor electronice, serviciilor poștale sau tehnologiei informației, după caz." 4. Articolul 7 va avea următorul cuprins: "Art. 7. - (1) În vederea exercitării atribuțiilor prevăzute la art. 6 alin. (3), ANC poate stabili tarife de utilizare, de acreditare, de agreare sau de omologare, care constituie venituri proprii.

(2) Cuantumul și modul de achitare a tarifelor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin decizie a președintelui ANC."

5. La articolului 9, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) ANC preia de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - I.C.I. București, cu titlu gratuit, infrastructura și echipamentele necesare exercitării atribuțiilor de administrare și gestionare la nivel național a TLD «.ro», nameserverele pentru domeniul .ro, registrul național pentru domeniul .ro, incluzând portalul rotld.ro, toate aplicațiile, bazele de date, licențele, manualele și procedurile aferente acestora, care trec în patrimoniul ANC."