(1) Pentru asigurarea continuității funcționării și operării sistemelor informatice necesare exercitării atribuțiilor de administrare și gestionare la nivel național a TLD ".ro", Autoritatea Națională pentru Comunicații preia, în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul și atribuțiile Serviciului administrare domeniu .ro din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - I.C.I. București.

(2) Preluarea de către Autoritatea Națională pentru Comunicații de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - I.C.I. București a infrastructurii și a celorlalte bunuri menționate la art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 106/2008 se face pe bază de protocol de predare-primire, care va fi încheiat în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.