Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: La articolul 2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 2 (1) Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel: a) până la valoarea de 50 lei - 6 lei; b) între 51 lei și 500 lei - 6 lei + 10% pentru ce depășește 50 lei; c) între 501 lei și 5.000 lei - 51 lei + 8% pentru ce depășește 500 lei; d) între 5.001 lei și 25.000 lei - 411 lei + 6% pentru ce depășește 5.000 lei; e) între 25.001 lei și 50.000 lei - 1.611 lei + 4% pentru ce depășește 25.000 lei; f) între 50.001 lei și 250.000 lei - 2.611 lei + 2% pentru ce depășește 50.000 lei; g) peste 250.000 lei - 6.611 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.
1. La articolul 2, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și cererilor privind declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum și cererilor privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial; cererea privind repunerea părților în situația anterioară este scutită de taxă de timbru dacă este accesorie cererii privind declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic patrimonial.
2. La articolul 3, literele a) și a¹) se modifică și vor avea următorul cuprins:a) cereri pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept nepatrimonial - 19 lei; a¹) cereri în anularea sau declararea nulității unui act juridic nepatrimonial - 12 lei;
2¹. La articolul 3, literele c) și j) se modifică și vor avea următorul cuprins:c) cereri pentru: – stabilirea calității de moștenitor - 50 lei/moștenitor - stabilirea masei succesorale - 3% la valoarea masei succesorale; – cereri de raport - 3% la valoarea bunurilor a căror raportare se solicită; – cereri de reducțiune a liberalităților - 3% la valoarea rezervei care urmează a fi reîntregită prin reducțiunea liberalităților; – cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile. Separat de această taxă, dacă părțile contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condițiile art. 2 alin. (1); ....................................................................... j) acțiuni posesorii și cereri care au ca obiect servituți - taxa se va calcula în condițiile art. 2 alin. (1), la o valoare stabilită la 20% din valoarea bunului a cărui posesie se solicită sau asupra căruia se solicită constituirea unei servituți;
3. Articolul 3¹ se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 3¹ (1) Cererile introduse la instanțele judecătorești, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, se taxează potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), la valoarea imobilului. (2) Taxarea cererilor prevăzute la alin. (1) se face la valoarea imobilului declarat de părți. În cazul în care valoarea declarată de părți este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la aceasta din urmă valoare. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și la taxarea cererilor în materie de moștenire. (4) Instanțele de judecată vor solicita la începutul fiecărui an camerelor notarilor publici expertizele privind stabilirea valorilor orientative ale bunurilor imobile din circumscripția teritorială a instanței.
3¹. După articolul 3¹ se introduce un nou articol, articolul 3², cu următorul cuprins:Articolul 3² (1) În cazul cererilor prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, instanța de judecată va solicita extras de carte funciară pentru bunurile imobile ce au carte funciară deschisă sau certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte funciară deschisă, certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale și dovada debitelor la zi ale cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari. (2) Dispozițiile art. 20 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari se aplică în mod corespunzător. (3) În cazul acestor cereri, dacă instanța de judecată va dispune efectuarea unei expertize tehnice judiciare, aceasta va fi avizată de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.
3². La articolul 6, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) acțiuni, cereri și contestații introduse în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare - 39 lei.
3³. La articolul 6, litera d) se abrogă.
3⁴. La articolul 8¹, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 8¹ (1) Cererile pentru eliberarea de către instanțele judecătorești de copii de pe hotărârile judecătorești, cu mențiunea că sunt definitive și irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moștenitor, masa succesorală, cotele și bunurile ce revin fiecărui moștenitor, dacă nu s-a plătit taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, se taxează potrivit dispozițiilor art. 3 lit. c).
3⁵. La articolul 9, alineatele (1)-(5) și (7) se abrogă.
3⁶. Articolul 17¹ se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 17¹ Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile pentru înregistrarea asociațiilor de proprietari, de locatari sau mixte, adresate judecătoriei.
4. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 19 Taxele judiciare de timbru, precum și sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se plătesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul. Taxele judiciare de timbru, precum și sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești pot fi plătite și prin unități bancare în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale, costurile operațiunilor de transfer fiind în sarcina debitorului taxei.
5. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 21 (1) Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008. (2) Instanța acordă persoanelor juridice, la cerere, facilități sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acțiuni și cereri introduse la instanțele judecătorești, în următoarele situații: a) cuantumul taxei reprezintă mai mult de 10 % din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate; b) plata integrală a taxei, potrivit art. 20, nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condițiile legii, indisponibilizate. (3) În mod excepțional, instanța poate acorda persoanelor juridice reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în alte cazuri în care apreciază, față de datele referitoare la situația economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice. (4) Reducerea taxei de timbru poate fi acordată separat sau, după caz, împreună cu eșalonarea sau amânarea plății.
6. După articolul 21 se introduce un nou articol, articolul 21¹, cu următorul cuprins:Articolul 21¹ (1) Pentru soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, instanța poate solicita orice lămuriri și dovezi părții sau informații scrise autorităților competente. (2) Asupra cererii de acordare a facilităților la plata taxei de timbru instanța se pronunță fără citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Încheierea se comunică solicitantului și părții adverse, dacă este cazul. (3) Împotriva încheierii, părțile interesante pot formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. (4) Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă.
7. După articolul 21¹ se introduce un nou articol, articolul 21², cu următorul cuprins:Articolul 21² (1) În cazul încuviințării cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, prin încheiere se vor stabili, după caz, cota de reducere sau cuantumul redus al taxei, termenul sau termenele de plată și cuantumul ratelor. (2) Eșalonarea plății taxelor judiciare se poate face pe parcursul a cel mult 2 ani. (3) În cazul eșalonării sau amânării, instanța transmite hotărârea de încuviințare, care constituie titlu executoriu, Ministerului Economiei și Finanțelor/organelor competente pentru urmărirea executării obligației de plată ori, după caz, pentru punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori a părții din taxa datorată, la termenele stabilite. În titlul executoriu se vor menționa și codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal, precum și orice alte date de identificare a debitorului. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Economiei și Finanțelor în a căror rază teritorială își are sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare.
7¹. La articolul 23 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:f) în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională.
8. La articolul 23, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins:(2¹) În cazul în care, până la prima zi de înfățișare, părțile încheie tranzacție sau renunță la judecată, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie în întregime, iar în cazul în care tranzacția ori renunțarea la judecată intervin ulterior primei zile de înfățișare, se restituie până la jumătate din suma achitată, ținând seama de actele procesuale deja îndeplinite.