(1) Prevederile art. I pct. 4 privind plata în sistem on-line în contul bugetului de stat se aplică începând cu data de 1 martie 2009.
(2) Cererile privind declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic, cererile pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, precum și cererile în anularea sau declararea nulității unui act juridic, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și care au fost timbrate corespunzător la data introducerii lor, se consideră ca fiind legal timbrate. Dispozițiile speciale în vigoare, care prevăd scutiri de la plata taxei judiciare de timbru pentru acțiunile în realizarea dreptului, sunt și rămân aplicabile.