(1) C.N.V.M. va emite reglementări privind conținutul minim și forma contractului de administrare, care va fi parte integrantă din prospectul de emisiune al fondului deschis de investiții.
(2) Investitorii adera și se supun termenilor contractuali din actele constitutive și din prospectul fondului deschis de investiții prin depunerea semnăturii lor pe formularul de subscriere sau pe un alt formular prevăzut pentru o astfel de situație. În cazul în care semnatura este data și pentru cumpărări ulterioare, administratorul are obligația ca la fiecare schimbare a elementelor semnificative ale prospectului de emisiune prevăzute la art. 46 alin. (1) să solicite investitorului semnarea unui nou formular privind investițiile viitoare, în conformitate cu noile condiții de funcționare a fondului deschis de investiții.