(1) Un organism de plasament colectiv în valori mobiliare nu poate să investească mai mult de 5% din activele sale în valori mobiliare ale aceluiași emitent.

(2) Cu condiția prevederii în prospectul de emisiune, C.N.V.M. poate aproba ridicarea limitei stabilite la alin. (1) la maximum 10%. Detinerile cumulate de valori mobiliare ale unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare în capitalul social al societăților pentru care a obținut aprobarea de a investi mai mult de 5% din active nu pot depăși 40% din valoarea totală a activelor sale.

(3) C.N.V.M. poate aproba ridicarea limitei stabilite la alin. (1) la maximum 35% pentru valorile mobiliare emise sau garantate de stat, autoritățile administrației publice centrale sau locale, de un alt stat ori de o instituție financiară internationala.

(4) C.N.V.M. va stabili prin reglementări emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență condițiile în care se aproba ridicarea limitei prevăzute la alin. (1).