(1) În cazul sanctionarii persoanelor juridice C.N.V.M. poate aplica sancțiuni pentru contravenția respectiva și persoanelor fizice cărora, în calitate de administratori, reprezentanți legali ori exercitând de jure sau de facto funcții de conducere ori exercitând cu titlu profesional activități reglementate de prezenta ordonanță de urgență, le este imputabilă respectiva contravenție pentru ca, deși trebuia și puteau sa prevină săvârșirea ei, nu au făcut-o.

(2) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) sunt ținute și la repararea prejudiciilor patrimoniale cauzate prin fapta constituind contravenție. Dacă fapta este imputabilă mai multor persoane, acestea sunt ținute solidar la repararea prejudiciului cauzat.