(1) Orice oferta publică de valori mobiliare reglementată de prezenta ordonanță de urgență necesita autorizarea C.N.V.M. înainte de publicarea anunțului și/sau a prospectului sau.

(2) Prevederile prezentului capitol nu se aplică emisiunii de titluri de participare la fonduri deschise de investiții.

(3) Oferta publică facuta fără autorizare ori cu nerespectarea condițiilor stabilite prin autorizare este nulă de drept și atrage pentru cei în culpa aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege; ofertantul va fi ținut față de investitorii de buna-credința la obligația de repetitiune și la daune-interese decurgând din nulitatea tranzacțiilor eventual încheiate pe baza unei astfel de oferte.