(1) Actionarii care dețin individual sau împreună cu alții cel puțin 5% din acțiunile emise de societățile deținute public pot solicita trimestrial auditorilor financiari sau cenzorilor societății rapoarte cu privire la operațiuni din gestiunea acesteia.
(2) În urma solicitării prevăzute la alin. (1) administratorii împreună cu persoanele însărcinate cu supravegherea gestiunii, respectiv cu cenzorii și cu auditorii financiari, după caz, sunt obligați sa analizeze operațiunile reclamate și sa întocmească, în termen de 15 zile de la data primirii solicitării, un raport pe care îl vor transmite spre publicare în Buletinul C.N.V.M. Acest raport nu va conține informații înregistrate ca fiind confidențiale.
(3) Dacă persoanele prevăzute la alin. (2) nu dau curs solicitării în termenul prevăzut sau dacă raportul publicat nu cuprinde, cu rea-credința, informații relevante, actionarii prevăzuți la alin. (1) se vor putea adresa instanței de judecată competente, în vederea numirii unui expert pentru analizarea operațiunilor respective, urmând ca toate concluziile raportului de expertiza să fie publicate în Buletinul C.N.V.M. Până la publicarea concluziilor raportului de expertiza persoanele prevăzute la alin. (2) vor putea fi obligate, în solidar cu societatea, la plata unor daune pentru fiecare zi de întârziere în publicarea raportului.