LexistoriaDreptul la drept.

OUG 29/2004

Azi

Text integral · 3 articole

Articolul I

Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 22 iulie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La anexa nr. 1, după punctul 4 de la litera D se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins: "5. Pentru personalul militar din Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale, precum și din Direcția Generală de Protecție și Anticorupție și Direcția Generală a Penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiției și din aparatul central al Ministerului Justiției, valoarea de referință sectorială se stabilește, începând cu luna septembrie 2004, la 1.510.000 lei." 2. La anexa nr. 7, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 3¹, cu următorul cuprins: "3¹. În situația în care baza de calcul pentru stabilirea drepturilor prevăzute la pct. 3 este mai mică decât solda lunară a funcției de militar, drepturile respective se calculează în funcție de aceasta din urmă."

Articolul II

Soldele de funcție și de grad, calculate potrivit art. I pct. 1, vor fi rotunjite din 1.000 lei în 1.000 lei în favoarea personalului militar.

Articolul III

Aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se realizează din fondurile aprobate la cheltuieli de personal pentru Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale pe anul 2004. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: p. Ministrul justiției, Claudiu Ștefan Seucan, secretar de stat Directorul Serviciului Român de Informații, Alexandru-Radu Timofte p. Directorul Serviciului de Informații Externe, Constantin Rotaru Directorul Serviciului de Protecție și Pază, Gabriel Naghi Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, Tănase Tudor p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat București, 29 aprilie 2004. Nr. 29.